Poate creștinismul să inspire iertarea comunismului?

[ALexu]

Poate creștinismul să inspire iertarea comunismului?

 

 

După mai bine de douăzeci de ani de la Revoluția din 1989, mulți români continuă să privească nostalgici spre comunism. Unii chiar invocând principii creștine care ar putea, în opinia lor, să răscumpere păcatele dictaturii.

 

Filosoful Andrei Pleșu constata într-un editorial recent publicat în ziarul Adevărul că există o tendință tot mai evidentă, mai ales în spațiul mediatic, de a recupera, „la rece", „partea bună a comunismului". Explicația ar sta într-o înțelegere greșită a creștinismului, crede Andrei Pleșu. În opinia lui, partizanii judecăţii presupus nuanţate asupra comunismului pretind că adoptă o viziune creştină asupra răului, fidelă cerinței lui Christos de a nu ridica piatra și de a iubi dușmanul. Drept urmare, afirmă filosoful român „asistăm la apariţia cu totul neaşteptată a unei noi generaţii de mistici, de asceţi ai 'dreptei judecăţi', de atei 'îmbisericiţi'."

 

Pe aceștia Pleșu îi atenționează că „a nu judeca" nu echivalează cu „a ierta", dacă cel în culpă nu cere iertare şi nu se căieşte. „'A nu ţine minte răul' nu e totuna cu un soi de angelism lipsit de discernământ. Iar a fi iubitor şi tolerant nu e acelaşi lucru cu a nu mai percepe diferenţa dintre bine şi rău", scrie Pleșu.

 

Încercarea de reevaluare a sistemului comunist prin identificarea elementelor lui pozitive a fost evidențiată și statistic. Astfel, potrivit cercetării realizate la comanda Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, 60% dintre români consideră comunismul „o idee bună". Explicația acestei percepții pozitive ține, în mod special, de rațiuni de ordin economic. Recent, analiști ai ziarului spaniol La Vanguardia sugerau că șirul aproape neîntrerupt de crize politice și economice a diminuat amintirile negative pe care mulți români le au în legătură cu regimul comunist, până la punctul în care au afirmat că viața era mai bună în perioada dictaturii. Există chiar și opinii care afirmă că „dacă Nicolae Ceaușescu ar fi fost încă în viață și ar fi candidat la funcția de președinte al României, ar fi avut mari șanse de a câștiga", așa cum susține istoricul Mihai Burcea, citat de frontpress.

 

Cele mai mari dificultăți de înțelegere le creează însă amnezia privind pagubele sociale produse de comunism. În opinia unor specialiști, majoritatea românilor nu au dorit căderea comunismului, tocmai fiindcă în esența sa nu l-au perceput ca ceva rău. „Comunismul nu s-a prăbușit din rațiuni filosofice. S-a prăbușit din rațiuni 'alimentare'. Soluția ideală ar fi fost pentru cei mai mulți români un comunism al bunăstării sau măcar un comunism 'decent'", afirmă istoricul Lucian Boia în una dintre cărțile sale despre România.

 

Aceeași problemă a iertării sistemelor opresive fost ridicată de către sociologi și teologi și în privința nazismului. Cei care se opun iertării naziștilor au spus că o repoziționare față de răul provocat de dictaturi prin invocarea iertării ar putea reprezenta o formă de complicitate prin minimalizarea răului. „Dacă îi iertăm va fi un semn pentru cei din viitor că ei pot să acţioneze fără frica de a fi pedepsiţi şi că universul are o supapă morală de scăpare, numită iertare, care permite răului nu numai să supravieţuiască, ci şi să se dezvolte. A-i ierta pe cei care au aruncat pe copii în foc este a deveni una cu aceştia, înseamnă a fi de acord cu faptele lor rele şi astfel a deveni complici în acţiunile lor", afirma, de pildă, Robert McAfee Brown, teolog, scriitor și fost profesor la Universitatea Stanford.

 

Sursa:

Click.