Jump to content

Samsung pregăteşte Galaxy S Duos 2, un nou telefon dual-SIM cu preţ accesibil


Leventhe
 Share

Recommended Posts

Samsung pregăteşte o versiune îmbunătăţită pentru Galxy S Duos, telefonul dual-SIM cu Android 4.0 lansat anul trecut. Noul Galaxy S Duos 2 (model S7582) schimbă procesorul single-core la 1GHz cu unul dual-core la 1.2 GHz şi trece la versiunea Android 4.2 Jelly Bean.


samsung-galaxy-s-duos-2-gt-s7582.jpg?wid

Samsung Galaxy S Duos 2


La fel ca predecesorul său, Galaxy S Duos 2 oferă ecran touch capacitiv de 4inch ce suportă rezoluţie WVGA. Cu toate acestea, producătorul insistă să includă măcar una din inovaţiile intens lăudate în campaniile de marketing dedicate seriei actuale de telefoane high-end - suportul pentru redarea mai multor aplicaţii în paralel. Numită Multi Window, funcţia este apreciată printre posesorii de telefoane cu ecrane mari, cum este Galaxy Note 3, pentru abilitatea de a lucra cu mai multe aplicaţii în acelaşi timp. Însă ecranul mult mai mic şi cu rezoluţie modestă oferit de Galaxy S Duos 2 nu lasă prea mult spaţiu de împărţit între ferestre cu aplicaţii, astfel că utilitatea funcţiei Multi Window este limitată.


Mult mai utilă este majorarea cu 50% a cantităţii de memorie RAM, până la 768MB. Spaţiul de stocare intern rămâne fixat la 4GB, din care o parte sunt alocaţi sistemului Android. Avem însă slotul microSD ca variantă de expansiune. În afară de camera frontală cu rezoluţie VGA, pe spate găsim şi o cameră foto de 5MP cu funcţie de filmare 720p şi blitz LED. Toate acestea sunt gestionate cu un acumulator de 1500mAh, identic celui folosit pentru modelul Galaxy S Duos de anul trecut.


samsung-galaxy-s-duos-2-gt-s7582-2.jpg?w

Samsung Galaxy S Duos 2


Conturat ca un upgrade minor pentru modelul actual, Samsung Galaxy S Duos 2 ar putea ajunge în magazine încadrat la un preţ similar, posibil chiar înainte de finalul acestui an.



Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.