Jump to content

Scrisoare papală către victimele pedofiliei din Biserica Catolică


ALexu
 Share

Recommended Posts

Scrisoare papală către victimele pedofiliei din Biserica Catolică

 

Aţi fost adânc mâhniţi şi îmi pare foarte rău. Ştiu că nimic nu poate îndrepta răul pe care l-aţi suferit. Încrederea v-a fost trădată şi demnitatea violată. În numele Bisericii exprim ruşinea şi pocăinţa pe care o simţim cu toţii." Acestea sunt cuvintele pe care Papa Benedict al XVI-lea le-a adresat într-o scrisoare deschisă victimelor abuzurilor care au avut loc în bisericile catolice din Irlanda. Scrisoarea a fost citită astăzi în timpul slujbelor oficiate în bisericile de pe teritoriul Irlandei, informează Irish Times.

 

papabenedict_400.jpg

 

Documentul anunţă că Pontiful va demara o investigaţie în diocezele, seminarele şi ordinele religioase din Irlanda, care au fost implicate în problema abuzurilor. În ciuda multiplelor solicitări sosite la Vatican, scrisoarea nu menţionează nimic despre demiterea cardinalului Sean Brady, unul dintre superiorii vinovaţi de tăinuirea cazurilor de abuz în bisericile irlandeze.

Papa Benedict al XVI-lea identifică între cauzele abuzului „inadecvarea procedurilor de selecţie a preoţilor, insuficienţa pregătirii umane, morale, intelectuale şi spirituale în seminare şi ordinele preoţeşti." Dăunătoare, spune Papa, este şi „tendinţa societăţii de a favoriza clerul şi alte figuri cu autoritate". De asemenea, Papa a recunoscut că o grijă excesivă pentru „reputaţia Bisericii şi evitarea scandalului a avut ca rezultat eşecul de aplicare a canonului de pedepse şi eşectul de a proteja demnitatea celor implicaţi."

Papa Benedict a îndemnat preoţii vinovaţi de abuz să îşi „examineze conştiinţele" şi „să-şi recunoască deschis vina". Suveranul pontif a adăugat că vinovaţii trebuie să răspundă „în faţa Dumnezeului Atotputernic, dar şi în faţa justiţiei."

Victime ale abuzurilor din biserica catolică din Irlanda sunt însă nemulţumite de conţinutul scrisorii papale. Mave Lewis, director executiv al organizaţiei caritabile dedicate victimelor abuzurilor One in Four a declarat pentru televiziunea irlandeză TV3, că scrisoarea eşuează să răspundă la problemele celor abuzaţi. Ea a menţionat că scrisoarea papei se concentrează prea mult pe preoţii cu rang minor şi neglijează responsabilitatea Vaticanului în ceea ce priveşte întregul scandal.

Sursa: Click.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.