Cum poate moralitatea umană să devină un obstacol pentru Dumnezeu

[ALexu]

Cum poate moralitatea umană să devină un obstacol pentru Dumnezeu

 

„Nu am dat nimănui în cap!" De regulă, aceasta este afirmația pe care o folosesc oamenii secularizați, dar și cei religioși, atunci când vor să confirme că sunt ok din punct de vedere moral. Cu alte cuvinte, etica lor îi recomandă a fi buni creștini sau, cel puțin, persoane cu un comportament etic exemplar. În contrast cu această perspectivă tot mai răspândită, articolul unui teolog american insistă asupra faptului că pretinsa moralitate se opune de fapt Evangheliei lui Iisus Christos.

 

 

În săptămâna premergătoare Paștelui, mai mult ca oricând pe parcursul anului, creștinii se străduiesc să facă binele, mizând pe aspectul etic al religiei pe care o practică. „Sunt uimit că treceți așa de repede la o altă Evanghelie!", cu acest citat din apostolul Pavel a dorit teologul Al Mohler să evidenţieze lejeritatea cu care creștinii de astăzi (dar nu numai ei) au căzut în capcana unei alte Evanghelii pe care o consideră fascinantă. Prea mulți „reduc Evanghelia la un mesaj de îmbunătățire morală", ceea ce are implicații subversive asupra spiritualității umane este concluzia teologului american, exprimată pe site-ul personal.

În opinia lui, tentația teologică a moralismului este una în fața căreia multor creștini și biserici le este dificil să reziste. Aspectul nociv al acesteia este că biserica ajunge să comunice direct sau indirect că ceea ce așteaptă Dumnezeu de la o omenire degradată moral este îmbunătățirea ei etică. În acest sens, Biserica subminează Evanghelia și comunică un mesaj fals pentru o lume care are nevoie de altceva.

Cât de profund este binele fără Dumnezeu?

Convingerea teologului american este că perspectiva moralistă întâlnită în biserici reduce Biblia la o listă de coduri de comportament, ceea ce constituie un surogat cu rolul de a înlocui Evanghelia lui Iisus Christos. În accepțiunea lui Mohler, Evanghelia se rezumă la mesajul salvării prin Iisus Christos ca urmare a acceptării prin credință a jertfei Sale mântuitoare.

Ar putea interpretarea lui Mohler să conducă la anarhism religios sau la un în care codul moral să nu mai conteze? Ar fi o întrebare firească în condițiile în care am putea deduce că viața morală nu este necesară. În antinomianism fapt, ceea ce vrea să transmită acesta este că moralitatea poate conduce la impresia unei false convertiri. Și mai mult de atât, poate să îl elimine pe Dumnezeu din structura morală a ființei umane.

Un bun argument în susținerea ipotezei lui Mohler este cel oferit de „Adunarea de Duminică" din Londra, care reprezintă o formă de comuniune în cadrul „bisericilor seculare". Scopul întâlnirilor celor care se declară a fi atei este să devină cât mai morali. Această idee enunțată de adunările seculare „noi nu credem în Dumnezeu, dar credem în ideea de bine", i se pare ciudată unui jurnalist de la Christian Today. În opinia sa, credința ateului în bunătate este nesigură, deoarece nu se confruntă cu problematica răului în același mod în care credința creștină definește relația dintre bine și rău.

De la moralitate la metanoia

Cel mai probabil, dezbaterea cu privire la aspectul etic al unei vieți nearondate valorilor religioase va continua. Ceea ce putem observa în momentul de față este oaccentuare a convingerii că omul poate avea o viață morală în lipsa unei prezențe divine.

Dacă în perspectivă seculară, Dumnezeu poate fi exilat din viața umană, iar binele să rămână, în varianta biblică cele două sunt inseparabile. Termenul pe care îl folosește Scriptura pentru a evidenția această nevoie de moralitate a ființei umane este cel de metanoia. Acest cuvânt de origine grecească nu presupune doar o schimbare de comportament. Deşi, mulţi reduc convertirea la acest aspect. În realitate, metanoia reprezintă o schimbare radicală a mentalității, a schemelor de gândire, a intențiilor. Practic, omul convertit nu schimbă o religie cu alta și nici nu se mulțumește cu îmbunătățirea unei vieți trecute, ci are o altă percepție asupra realităților lumii, își dezvoltă un alt orizont existențial. Nu este vorba doar de o cosmetizare morală, ci de o altă viață.

În limba română, termenul a fost tradus cu cel de pocăință. În opinia Părintelui Galeriu, cuvântul este de origine slavă și pune accentul pe remușcare, pe regretul faptei săvârșite. În schimb, în limba latină, întâlnim termenul de penitență care accentuează cu preponderență aspectul juridic, implicând frica unei pedepse inevitabile. Problema este că metanoia nu implică doar regretul, și nici perspectiva unei pedepse inerente. Este vorba despre o conversie a minții, de o nouă arhitectură mentală care să permită un nou orizont existențial. O schimbare radicală a convingerilor care transcend spațiul cotidian.

În acest context, moralitatea detașată de Evanghelie este un non-sens. Cea mai bună explicație în această privință o oferă însuși Iisus Christos. Într-un dialog nocturn celebru, Iisus îl confruntă pe renumitul rabin Nicodim cu un nou mod de a analiza raportul dintre moralitate și necesitatea ajutorului divin. Expunerea pe care o face Nicodim este fără cusur. Moralitatea sa este ireproșabilă. Și cu toate acestea, Iisus îi dărâmă fără menajamente toată construcția sa teologică. Nașterea din nou pe care Iisus i-o solicită depășește cadrul simplu al moralității. Este mai mult de atât. Aici apare Evanghelia care demonstrează lipsa de semnificație a unei vieți etice detașate de o metanoia autentică.

Filosoful Andrei Pleșu menționa în cartea Minima Moralia că „nu poate intra în dezbatere etică decât fiul risipitor, al cărui chip e definitiv stigmatizat de pericolul rătăcirii". Altfel spus, caracteristica moralității autentice se întemeiază pe o insuficiență, pe o lipsă. Poate că nu întâmplător oamenii încearcă să bifeze plusuri. Evanghelia sesizează minusurile. Din acest contrast poate izvorî și iluzia unei vieți morale din care Dumnezeu absentează.

Sursa: Click.