O credință simplă și de neclintit

[ALexu]

O credință simplă și de neclintit

 

Criza despre care se tot vorbeşte în lume şi la noi şi-a arătat la un moment dat efectele concrete şi în viaţa mea, la locul de muncă: facultatea în care funcţionam de mai mulţi ani s-a restrâns la proporţiile unui departament într-o facultate cu mai multe specializări şi, implicit, s-au redus şi normele noastre, ale cadrelor didactice.

 

 

Deşi locul meu era încă asigurat, cel puţin pentru următorul an universitar, m-am gândit să dau curs unor propuneri externe de colaborare, care să mai lase şi colegilor posibilitatea de a-şi completa normele cu o parte dintr-a mea. Toate bune şi frumoase, numai că, în cadrul acestor demersuri, ca pe la noi, datele iniţiale şi ofertele se schimbau şi se clătinau de la o zi la alta, astfel că m-am trezit în situaţia ingrată de a renunţa la ceea ce aveam şi de a fi lăsată în aer cu noile variante…

Au trecut astfel câteva zile buimace, în care nu ştiam ce urmează, dacă mai urmează. Alerta celor apropiaţi cu privire la mine îmi transmitea o stare de îngrijorare mediată prin îngrijorarea lor, dar şi o incertitudine difuză ca reacţie de recul la presupusele rezolvări ce ar fi însemnat compromisuri nepotrivite cu persoana mea.

Am reuşit să mă redresez emoţional prin rugăciune. O făceam cu neclintita încredere că Dumnezeu e totdeauna în control, în ciuda aparenţelor şi că, indiferent ce ni se întâmplă, dacă ne lăsăm în grija Lui, făcând voia Lui, va fi spre binele nostru.

Pe acest fundal emoţional, am solicitat amicei mele Valerica Popişteanu, o persoană cu evlavie şi inocenţă ca de copil, să se roage pentru mine. M-a sunat să-mi spună că s-a rugat ca eu să primesc „un loc mai bun şi un salariu mai mare”(!). Surprinsă de asemenea idee extravagantă într-o situaţie de criză, i-am spus că problema se pune altfel, mai dur, tranşant şi că aş accepta şi o soluţie mai precară, provizorie.

Mare mi-a fost mirarea, iar apoi şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu, când am ajuns să mi se propună exact varianta pentru care s-a rugat amica mea, care era total străină de lumea universitară. Mai mult, mi s-a propus predarea unor discipline noi, pe care le preferam celor anterioare.

Turnura pe care au luat-o lucrurile a fost imprevizibilă şi generoasă şi am văzut în ea intervenţia divină. În acelaşi timp, am simţit cum mi se pune la încercare credinţa, cum sunt îndemnată să merg mai departe fără îngrijorări, cu acea pace a sufletului pe care numai El ne-o dă şi pe care niciodată lumea nu ne-o poate da. M-am simţit mângâiată şi încurajată, iar evlavia amicei mele mi-a devenit un model creştinesc şi un reper pentru ce înseamnă sprijinul prietenesc şi bunătatea.

Sursa: Click.