Jump to content

OnePlus 2 a fost dezvăluit: performanţă de top şi preţ mid-range


Beelzebub
 Share

Recommended Posts

Mult aşteptatul eveniment virtual de lansare al noului smartphone OnePlus 2 a avut loc în această dimineaţă, iar noul „2016 Flagship Killer” a fost dezvăluit în toată splendoarea sa. Multe dintre leak-urile care au precedat acest moment s-au adeverit, în timp ce anumite detalii încă necunoscute au fost dezvăluite de către compania chineză. Cu un preţ de intrare puţin peste 300 de euro, OnePlus a uimit din nou industria IT.
După cum era de aşteptat, noul smartphone foloseşte din nou un display care măsoară 5,5” în diagonală, însă display-ul nu a făcut trecerea la rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli). Acesta afişează în continuare rezoluţie Full HD (1920 x 1080 pixeli), OnePlus lăudând panoul de pe modelul „2” ca cel mai bun de acest gen. Acesta ar trebui să ofere contrast mare şi culori calibrate corect, accentul fiind pus în prezentare pe experienţa de utilizare superioară în soare puternic. Restul detaliilor erau cunoscute. Procesorul Snapdragon 810 v2.1 promite performanţă ridicată faţă de smartphone-urile bazate pe versiunea mai veche a acestuia, iar camera foto de 13 megapixeli cu senzor mare (pixeli de 1,3 nm), focalizare laser si stabilizare optică ar trebui să aducă rezultate superioare modelului precedent. Pe lângă toate acestea, OnePlus 2 va fi un smartphone dual-SIM dual stand-by (nano-SIM) cu conectivitate LTE.
oneplus-2-display-640.jpg?width=640&heig
Alte caracteristici interesante sunt mufa USB Type-C şi cablul de alimentare reversibil la ambele capete. Cu toate că foloseşte cel mai nou model USB, OnePlus 2 nu beneficiază de tehnologia QuickCharge de la Qualcomm, iar conexiunea nu este de tip USB 3.1, ci 2.0. Spre diferenţă de alte smartphone-uri de pe piaţă, noul smartphone OnePlus dispune de un buton dedicat pentru modul silenţios pe partea stângă, care oferă trei poziţii cu setări dedicate: modul normal, care oferă toate alertele, modul discret, care lasă doar alertele importante să apară şi modul silenţios, care reduce întregul telefon la tăcere. La capitolul securitate, compania chineză a integrat un senzor de amprentă foarte rapid, care poate recunoaşte până la cinci degete diferite. Lângă butonul Home care găzduieşte acest senzor există şi două butoane capacitive care pot fi personalizate. Astfel, poţi inversa poziţia butoanelor „recent” şi „back” după bunul plac. Rama telefonului este realizată dintr-un aliaj de magneziu şi aluminiu, iar spatele din plastic poate fi înlocuit cu alte modele care imită lemnul, metalul sau alte materiale, graţie sistemului StyleSwap.
Vor exista două modele pe piaţă, unul cu 16 GB memorie internă şi 3 GB memorie RAM DDR4, alături de varianta de top cu 64 GB spaţiu de stocare şi 4 GB memorie RAM DDR4. Varianta de bază costă 339 de euro, în timp ce flagship-ul cu 4 GB ajunge la 399 euro, păstrând însă preţul la limita de 400 euro, în ciuda zvonurilor.
oneplus-2-bottom-top-640.jpg?width=640&h
Desigur, OnePlus 2 nu va fi disponibil în magazine şi nici nu va putea fi cumpărat de către oricine. OnePlus păstrează sistemul de invitaţii, iar cei care vor intra în posesia lor vor putea să cumpere noul smartphone abia pe 11 august. Telefonul vine echipat cu sistemul de operare proprietar bazat pe Android Lollipop, OxygenOS. Acesta va oferi utilizatorilor posibilitatea de a-şi personaliza experienţa de utilizare după bunul plac cu scurtături personalizate şi reconfigurarea funcţiilor butoanelor fizice şi capacitive.

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.