Jump to content

OFICIAL | Dani Alves a plecat de la Barcelona după opt sezoane memorabile. Cu cine urmează să semneze


South Silviu.
 Share

Recommended Posts

b2.jpg?width=815


Clubul catalan FC Barcelona a anunţat, joi, printr-un mesaj postat pe site-ul oficial, plecarea fundaşului brazilian Daniel Alves, în vârstă de 33 de ani, liber de contract, despre care presa internaţională notează că va ajunge la Juventus Torino, campioana sezonului recent încheiat din Italia.


Anunţul a fost făcut de către Robert Fernandez, directorul tehnic al catalanilor, în cadrul unei conferinţe de presă: "Este o decizie personală a lui Dani, pe care clubul a trebuit să o accepte". Alves a dorit încă de sezonul trecut să se despartă de Barcelona, dar a acceptat prelungirea contractului pe încă un sezon din cauza interdicţiei la transferuri pe care clubul o avea de executat.


Presa internaţională notează faptul că acesta va semna, în ciuda vârstei înaintate, un contract pe trei sezoane cu Juventus Torino. Astfel, Daniel Alves o va părăsi pe Barcelona după opt sezoane petrecute la formaţia de pe Camp Nou, timp în care a jucat 391 de meciuri, fiind al doilea jucător străin din istoria Barcelonei ca număr de partide disputate, fiind depăşit doar de argentinianul Lionel Messi.


După transferul de la FC Sevilla, fundaşul brazilian a câştigat 23 de trofee în tricoul catalanilor, a marcat 21 de goluri şi a oferit 102 pase decisive. În acest sezon, brazilianul a jucat 48 de meciuri, timp în care a marcat un gol şi a oferit opt pase decisive.







Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.