Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Școlile și asociațiile au primit 500 de calculatoare recondiționate


iSorin
 Share

Recommended Posts

Reprezentanţii a 75 de unităţi de învăţământ, asociaţii, biblioteci şi muzee, beneficiari ai celor 500 de calculatoare recondiţionate, oferite în cadrul proiectului "Dublu clic pe educaţie", au fost invitaţi vineri să vadă atelierul unde s-a realizat acest lucru şi să intre în posesia computerelor, informează Agerpres.

"Astăzi, avem a doua etapă de predare a calculatoarelor pentru câştigătorii concursului nostru - "Dublu clic pe educaţie". A fost un concurs organizat de Grupul Renault împreună cu Asociaţia "Ateliere fără Frontiere". Practic, grupul Renault a donat către AF aproape 1.000 de calculatoare, din acestea AF a recondiţionat şi a refăcut 500, care au fost în foarte bună stare şi acestea au fost scoase la concurs. Am făcut concurs pentru instituţii publice, şcoli, grădiniţe, licee, universităţi, ONG-uri, asociaţii şi orice altă instituţie care poate beneficia", a precizat Anca Oreviceanu, director de comunicare şi de responsabilitate socială al Grupului Renault.

Foto%253A%2BArhiv%25C4%2583_478702.jpg

Ca să intre în concurs, orice instituţie sau organizaţie interesată trebuia să depună un proiect în care să spună de câte calculatoare are nevoie şi de ce, câţi beneficiari are.

"Am avut 90 de proiecte înscrise, ele au fost triate de un juriu. (...) 75 dintre ele au fost alese să primească cele 500 de calculatoare şi ieri am predat, la Mioveni, o parte dintre aceste calculatoare pentru judeţul Argeş. Astăzi predăm echipamentele pentru Dâmboviţa, Bucureşti şi Ilfov, zone în care grupul are majoritatea angajaţilor", a precizat Oreviceanu.

Potrivit acesteia, prin proiect s-a urmărit reducerea abandonului şcolar, oferirea unor mijloace de susţinere unor şcoli, grădiniţe etc., creşterea competenţelor tinerilor şi copiilor pe utilizarea calculatorului.

"Dorim, de asemenea, pe cât posibil, să reducem pirateria, pentru că prin acest proiect avem licenţe şi dăm aceste calculatoare cu licenţe şi există şi competenţe de mediu, de reciclare", a susţinut Oreviceanu.

La rândul său, Patrick Ouriaghli, directorul "Ateliere fără Frontiere", a spus că acesta este cel de-al doilea proiect de solidaritate digitală, pe care îl realizează împreună cu Renault, adică donaţii de calculatoare pentru educaţie, primul program de acest fel derulându-se în 2014, când s-au donat 320 de calculatoare către şcoli şi asociaţii.

El a arătat că AF este o asociaţie de inserţie socio-profesională cu misiunea de a-i ajuta pe oamenii aflaţi în dificultate să îşi găsească un loc de muncă, un viitor.

"Angajăm persoane defavorizate care au diverse probleme - handicap, foşti copii instituţionalizaţi, persoane excluse din societate. Le oferim un loc de muncă şi o susţinere spre această direcţie. După ce a trecut perioada de doi ani în atelier, încercăm să le găsim un post de mai lungă durată. Inserţia se face prin activităţi economice. Avem mai multe ateliere dedicate gestiunii deşeurilor sau resurselor - cum ar fi cel dedicat echipamentelor electronice -, colectăm, reciclăm, reutilizăm echipamente IT uzate de la companii şi organizaţii. Le recondiţionăm, punem licenţe, ştergem datele şi le alocăm, le donăm, în marea lor majoritate către asociaţii şi şcoli, în cadrul unor proiecte de educaţie. Din 2009 am donat 10.000 de calculatoare", a explicat Patrick Ouriaghli.

Sursa:aici

Edited by iSorin
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.