Jump to content

Sporul de risc şi solicitare neuropsihică de 50% pentru funcţionarii publici a fost trecut de Senat


RW Shyphter
 Share

Recommended Posts

nYg9ja1.jpg




Senatorii au decis, luni, acordarea unui spor de risc şi solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază pentru funcţionarii publici, după ce judecătorii CCR s-au împotrivit prevederii ca aceste beneficii să fie incluse în salariul de bază, aşa cum votaseră iniţial parlamentarii.


Prevederea acordării sporului de risc şi solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază lunar a fost adoptată cu 88 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi o abţinere.


”Pentru compensarea activităţii specifice, funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat la salariul de bază lunar”, este amendamentul votat luni de senatori.


Explicaţia judecătorilor constituţionali a fost că reglementarea respectivă ar fi introdus un privilegiu în privinţa modalităţii de determinare a salariului de bază, ajungându-se la situaţia în care alte sporuri ar putea să fie calculate având drept bază şi sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, ceea ce echivalează cu legiferarea unui spor la spor.





Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.