Jump to content

Nicuşor Dan părăseşte USR


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

nicusor-dan.jpg

 

 

 

Deputatul Nicuşor Dan a demisionat din funcţia de preşedinte al USR, dar şi din calitatea de membru de partid, având în vedere, printre altele, decizia Biroului Naţional al formaţiunii, care s-a pronunţat împotriva redefinirii familiei în Constituţie, transmite Agerpres.

 

„Sunt trei motive importante pentru care o fac. Unul dintre ele - opinia mea fermă că lucrul cel mai rău care se poate întâmpla în România acum este ca dezbaterea principală să nu fie pe cine fură, cine nu fură, ci pe cine apără tradiţiile şi pe cine nu le apără. Şi în felul ăsta o să ajungem că 20 de ani oamenii care fură o să fure în continuare, spunând că apără tradiţiile şi ăsta este un pericol uriaş pentru România. Al doilea motiv este că simt o datorie pentru oamenii care ne-au votat. Tema aceasta a familiei este o temă foarte importantă pentru fiecare dintre ei, este o temă intimă, care ţine de identitate, de sentimentul religios. Chiar dacă ea este importantă pentru ei ca persoane, chiar dacă nu este importantă pentru societate acum şi pentru că USR a fost votat şi de oameni care sprijină acest referendum şi de oameni care nu-l sprijină, e, din nou, convingerea mea fermă că USR-ul trebuie să se adreseze şi unora şi altora”, a declarat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă.

 

Potrivit acestuia, al treilea motiv al demisiei sale ţine de onoare.

 

„În etapele de formare a acestui partid - fie că a fost USB, la început, fie că a fost USR -, mai apoi, în zecile în întâlniri pe care le-am avut cu oameni pe care încercam să-i conving să vină către această construcţie le-am promis şi a fost o promisiune a mea, personală, că în partidul ăsta este loc pentru toată lumea. Este loc şi pentru progresişti, este loc şi pentru conservatori şi că n-o să existe o decizie a partidului care să fie în contradicţie cu sentimentele lor intime, importante, identitare... Această decizie vine să spună, în opinia mea, că unii dintre colegii noştri sunt colegi de mâna a doua, adică convingerile lor intime, într-o chestiune importantă pentru ei, intră în contradicţie cu direcţia în care partidul vrea să meargă. Şi pentru asta eu îmi asum că am făcut o promisiune de care nu m-am putut ţine, e o chestiune de onoare şi asta antrenează demisia mea, astăzi, din USR”, a explicat Nicuşor Dan.  El a adăugat că, prin gestul său, în USR nu se produce ceva dramatic, având în vedere că partidul este „o construcţie cu mulţi oameni”.

 

Nicuşor Dan a arătat că rămâne „disponibil” pentru politica românească, dar şi pentru USR în cazul în care un for mai înalt decât Biroul Politic al partidului îşi va reconsidera decizia luată miercuri - cea privind redefinirea familiei.

 

Întrebat dacă va demisiona şi din Parlament, el a spus că nu a luat o hotărâre în acest sens. „Există şi această posibilitate, dar o să mă consult cu colegii mei parlamentari pentru a lua o decizie”, a adăugat Nicuşor Dan.

 

 

SURSE: Monitorul de BotoşaniDigi24Ştiri de SibiuBihoreanulziare.com.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.