Crissu Posted September 14, 2017 Share Posted September 14, 2017 (edited) Percepţia este definită ca fiind un proces senzorial complex, care conţine toate informaţiile şi însuşirile concrete despre un obiect sau fenomen în condiţiile în care acestea acţionează direct asupra analizatorilor. Percepţia apare numai într-o relaţie directă cu obiectul, ea fiind determinată de distanţa dintre persoană şi obiectul în sine. Gândirea este şi ea implicată în procesul de percepţie, care este considerată ca fiind prima treaptă a cunoaşterii. Cunoaşterea elementară este suficientă şi totodată şi foarte necesară pentru reglarea acţiunilor imediate. Între mişcare şi percepţie este o indisolubilă legătură prin poziţia în care se află corpul în relaţie cu ceea ce observăm. Atitudinea intelectuală are un rol important, alături de starea de pregătire cognitivă. Percepţia formelor Se realizează cu ajutorului văzului sau cu ajutorului percepţiei tactile – atingere. Pentru perceperea poziţiei obiectelor în spaţiu este nevoie de reperele: sus – jos, la stânga – la dreapta, în spate – în faţă. Percepţia timpului se realizează astfel: percepţia succesiunii evenimentelor; percepţia duratei. Percepţia de spaţiu Prin percepţia de spaţiu se înţelege percepţia corectă a formei obiectelor şi a distanţei ia care se află acestea. Aprecierea distanţei se poate realiza urmărind: mărimea imaginii pe retină; perspectiva lineară; perspectiva aeriană; umbrele; suprapunerea obiectelor; acomodarea ochiului. Percepţia mişcării Se realizează cu ajutorul reperelor, fără de care ar apărea fenomenul de iluzie. Cu ajutorul ei putem urmări obiectele în mişcare şi nu mişcarea în sine. Percepţia mişcării se produce atunci când: urmărim cu ochiul obiectul în mişcare; ochii sunt imobili, dar imaginea corpului respectiv se deplasează pe retină. Percepţia cauzalităţii Unele caracteristici ale percepţiei de mişcare, în anumite condiţii de timp şi de loc au ca efect percepţia de cauzalitate. Efectele perceptibile care au ca rezultat o relaţie de cauzalitate mecanică sunt: efectul antrenării; efectul lovirii; efectul tracţiunii; efectul propulsimii; efectul trasajului; efectul de ştergere; locomoţia animală. Pe lângă cauzalitatea mecanică, se mai întâlnesc şi alte tipuri de cauze: sociale, psihice, chimice, biologice. Iluzii perceptive Iluziile de percepţie apar în momentul în care se recepţionează semnale care pot determina fenomenele de supraestimare sau subestimare, erori senzoriale, cauzate de factori obiectivi, sau erori datorate unor fenomene psihice: iluziile optico-geometrice. Patologia percepţiei Perceperea sentimentului realităţii este cel mai sensibil aspect al percepţiei. În schizofrenie, atât senzaţiile cât şi reprezentările se amestecă. Mai apare şi fenomenul contrar realităţii: halucinaţiile vizuale, când bolnavii văd fiinţe pe care alte persoane nu le văd. Sursa: cursuri-online.info Edited September 14, 2017 by Crissu Link to comment Share on other sites More sharing options...
Elena Posted September 17, 2017 Share Posted September 17, 2017 Data viitoare posteaza sursa directa. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts