Jump to content

[21 ianuarie] 1999 - Bătălia de la Costeşti


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

FOTO/VIDEO: Amintirile celebrei bătălii de la Costești - Eveniment Valcean

 

 

Ambiţia liderilor sindicali – Cozma, Beja – şi atitudinea rigidă a nefastei conduceri a vremii – Emil Constantinescu, Radu Vasile, Radu Berceanu, Gavril Dejeu – a dus la crearea unei majore stări de tensiune, mai ales în perioada 4-18 ianuarie 1999, când mii de mineri şi-au stabilit cartierul general de plecare la luptă în curtea Companiei Naţionale a Huilei (C.N.H.) din Petroşani. O delegaţie a minerilor reuşeşte pe 9-10 ianua­rie o negociere, fără Miron Cozma, neacceptat la discuţii, fapt ce îl înfurie pe marele lider, care sugerează puhoiului de la C.N.H. că ar fi vorba despre trădare, cerând alte revendicări, acceptate, pe 14 ianuarie de Guvern, dar Cozma luase decizia: ”Mergem la Bucureşti să-i dăm jos!”.


În ciuda unor baraje ridicate între Pasul Surduc şi Bumbeşti Jiu, minerii pornesc prin defileu, cu zeci de autovehicule sechestrate cu forţa şi vreo 2.000 de oameni pe jos. Într-o luptă a absurdului!


Minerii sparg barajul jandarmilor, ajung la Tg. Jiu, unde negocierile prefectului de Gorj, Pantelimon Manta, nu au niciun succes asupra minerilor.


După o noapte petrecută la Tg. Jiu, a urmat marşul spre Rm. Vâlcea, evident apoi Piteşti şi Bucureşti. Pe 20 ianuarie, primul-ministru Radu Vasile încearcă, telefonic, o nouă negociere cu Miron Cozma, dar este refuzat.


Localnicii din Horezu şi Costeşti fraternizează cu coloanele de mineri din Valea Jiului, bazinul Gorjului şi Banat, în total vreo 25.000 de oameni. În jurul orei 14:00 a zilei de 21 ianuarie a început bătălia. Ploaia de pietre şi bolovani, forţarea barajului format din stabilopozi, disperarea, i-a făcut pe mineri să umilească trupele generalului Lupu. Gazele iritante, scuturile sau gloanţele de manevră nu i-au putut opri pe mineri, care au prins curaj, când în plină luptă au aflat că ministrul de Interne, Gavril Dejeu, a fost demis!


În jurul orei 16:30, victorie totală a protestatarilor, ortaci şi ţărani localnici, care purtau mândri trofeele, câşti albe de protecţie, scuturi şi bastoane. 

 

 

SURSĂ: Gazeta de Dimineaţă.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.