[31 ianuarie] 1418 - moartea lui Mircea cel Bătrân

[BIS aka OldNab]

 

 

 

 

 

 

La 31 ianuarie 1418 s-a stins din viață Mircea cel Mare sau „cel Bătrân”, de două ori domn al Munteniei şi a fost înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie același an. 

„Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german Leunclavius, Mircea a domnit timp de 32 de ani în Țara Românească între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418.

A fost fiul voievodului Radu I și fratele lui Dan I (numai după tată), căruia i-a urmat la tron după moartea acestuia, la 23 septembrie 1386.

Potrivit istoricilor, Radu I a avut doi fii: pe Dan, mai mare, cu doamna Ana şi pe Mircea, cu doamna Calinichia.

Despre doamna Calinichia există mai multe supoziţii şi anume că ea ar fi fost (potrivit unei cronici sârbeşti târzii din sec. al XVII-lea), a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, sau o prinţesă bizantină, pentru că numele ei este grecesc sau că ar fi provinit dintr-o familie boierească din Oltenia, judecând după întinsele moşii pe care le deţinea acolo.
 
În documentele oficiale ale vremii, Mircea cel Mare apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn…”.

Supranumele de „cel Bătrân” însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut), dar odată cu evoluția limbii acesta a ajuns să-și piardă sensul inițial, pentru că numele în sine s-a păstrat neschimbat.

Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: starîi) presupunea, în general, în limbajul de cancelarie medieval primul domnitor cunoscut cu acest nume.

Întrucât în Țara Românească nu se obișnuia ca în Occident numerotarea domnilor, Mircea a primit acest nume postum pentru a fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea și de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea.

Soția lui Mircea a fost doamna Mara, al cărei chip se păstrează pe tabloul votiv de la schitul Brădet.

Știri directe asupra ascendenței acesteia nu au parvenit, însă prin interpretarea altor documente, în care este înfățișată ca mare proprietară de terenuri lângă lacul Balaton în Ungaria, majoritatea specialiștilor acceptă descendența acesteia din familia de Cilly, de origine germană, venită în Ungaria din Carintia. 

Prin aceasta s-ar explica în plus anume afirmații în legătură cu înrudirea dintre Mircea și Vladislav al II-lea Iagello, acesta din urmă căsătorit a doua oară cu Ana de Cilly.

Cu regele polon Mircea mai avea două legături îndepărtate de rudenie, pornite de la Nicolae Alexandru. Doamna Mara a murit înainte de 1427, însă la 22 iunie 1418 încă mai era în viață.

Pomelnicele mănăstirilor Tismana și Arnota menționează o a doua soție a lui Mircea, doamna Anca.

Remarcabil comandant militar şi om politic, Mircea cel Mare, s-a aflat în bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Moldova, a repurtat victorii asupra turcilor şi a intervenit, după 1402, în luptele pentru succesiune în Imperiul otoman. 

 În baza interesului reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman, Mircea se aliază cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. A fost vasalul regelui ungar, care i-a recunoscut ca feude ducatele Făgăraș, și Amlaș și Banatul de Severin; în plus i-a mai acordat castelul Bran și domeniul Bologa cu 18 sate.

Cu toate că jurămîntul de credință nu s-a păstrat până în zilele noastre, aluzii la existența acestuia se regăsesc în tratatul militar între cele două țări, încheiat la Brașov în 7 martie 1395.

Mircea cel Mare a stabilit o alianță cu voievodul Petru Mușat al Moldovei încă din 1389. Prin intermediul lui Petru I al Moldovei, Mircea a reușit în 1389 să încheie cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei o alianță îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două țări.

Tratatul a fost înnoit în 1404, cu termeni mai puțini preciși. După întrevederea din 1406 de la Severin, în care regele Sigismund i-ar fi cerut lui Mircea cetatea Licostomo (Chilia), relațiile dintre Ungaria și Muntenia se înrăutățesc.

Pentru a contracara o eventuală campanie militară a regelui ungar, domnul muntean reînoiește în 1410 tratatul cu Polonia.

În 1400, Mircea îl îndepărtează de la tronul Moldovei pe Iuga Ologul și îl impune ca domn pe Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Mușat. Pînă la moartea voievodului muntean, relațiile dintre cele două principate românești vor rămîne cordiale.

Mircea a mai întreținut relații de bună vecinătate și cu țarii bulgari din sudul Dunării. În perspectiva căderii Dobrogei sub stăpînirea otomană, ceea ce i-ar fi adus inamicul în zona porturilor dunărene, Mircea preia inițiativa și alipește Munteniei acest ţinut în 1388.

 Mircea cel Mare al Munteniei a fost în istoria europeană o figură proeminentă a luptei antiotomane a creștinilor din Balcani. În urma bătăliilor de la Rovine și Argeș, în 1395 pierde tronul și se retrage în Transilvania. 

În Muntenia, turcii îl așează în scaunul domnesc pe un anume Vlad, care va fi îndepărtat de către Mircea abia în 1397, cu ajutor militar din partea lui Sigismund de Luxemburg.

În 1396 Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, participă la cruciada anti-otomană. După cîteva succese minore, cruciada s-a încheiat lamentabil cu dezastrul de la Nicopole din 25 septembrie.

Anul următor, 1397, pe rîul Ialomița, precum și în 1400, Mircea cel Bătrîn zdrobește categoric două incursiuni otomane ce se întorceau peste Dunăre din expediții de jaf în Transilvania.

Înfrîngerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk (Tamerlan sau Timur cel Șchiop) la Ankara în vara lui 1402 a deschis perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, ca urmare Mircea a organizat împreună cu regele maghiar o campanie împotriva turcilor.

În 1404 Mircea a reușit să se impună din nou drept conducător peste Dobrogea.

Mai mult, el a luat parte la lupta pentru tronul imperiului otoman și l-a ajutat pe Musa Celebi să devină sultan (pentru o perioadă scurtă), după moartea căruia a sprijinit și alți pretendenți (Mustafa Celebi, frate al lui Musa, apoi pe șeicul Bedr-ed-Din).

Cu toate acestea, sultanul Mahomed I reușește să-și înfrîngă oponenții și plănuiește o expediție de pedepsire a voievodului valah. Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfîrșitul domniei (1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să trimită un fiu zălog la Constantinopol.

Din 1408 domnitorul muntean îl va asocia la domnie pe fiul cel mare, viitorul domn al Munteniei Mihail I.

Mircea Voievod a luat măsuri pentru consolidarea economiei, armatei, administrației și bisericii. El a centralizat puterea, a emis monedă și a stimulat comerțul, dezvoltarea mineritului și agriculturii.

A dotat armata și a construit cetăți. Mircea ctitorește o serie de mănăstiri și biserici pe întreg cuprinsul țării, care vor deveni în timp centre de cultură prin activitatea copiștilor și caligrafilor, precum și prin crearea școlii de pictură religioasă și activitatea zugravilor acestora. În 1401, mitropolitul Munteniei (Valahiei) primește titlul de „exarh al plaiurilor”, avînd astfel jurisdicție și asupra credincioșilor din Ardeal. 

Creşterea puterii economice şi militare a ţării îi va permite să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau în special acapararea gurilor Dunării, și să stăvilească forțele otomane aflate în plină expansiune în Balcani.

Mircea a avut mai mulți fii, căci – scriau cronicarii greci Ducas și Chalcokondil – „ducând o viață liberală, a avut mulți copii naturali”, „care după moartea lui s-au apucat să se lupte între ei pentru domnie”.

Mihail, asociat la domnie în 1408, moare în 1420. Alți urmași, care au ajuns pe tronul Țării Românești, sunt Radu Praznaglava (d. 1427), Alexandru Aldea (d. 1436) și Vlad Dracul (d. 1447), acesta din urmă fiind tatăl lui Vlad Țepeș. Un fiu cu nume necunoscut a fost luat ostatec la turci în 1417. În cronici mai sunt pomenite două fiice ale lui Mircea: Ana (căsătorită cu marele celnic Radić) și încă o fată, Arina (căsătorită cu sultanul Musa Celebi).

Dintre nepoții lui Mircea, fiii lui Dan I, sunt de amintit Dan al II-lea care va ajunge să și domnească, Ioan aflat în 1397 la Ragusa și probabil Vlad Uzurpatorul. Anumiți istorici îl consideră pe Vlad ca fiind fiul lui Radu, deci frate cu Mircea.

Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie același an. 

Pe plan intern, domnitorul s-a dovedit un bun gospodar, prin măsurile economice înțelepte pe care le-a luat, și un adevărat creștin, lăsând în urma sa mai multe locașe de cult. Pe lângă succesele militare, Mircea a fost un strălucit diplomat, atât în relațiile cu Ungaria și Polonia, cât și cu Imperiul Otoman, căruia i-a determinat o bună bucată de timp situația internă.

Reușind să împiedice în mod eficient expansiunea otomană în nordul Dunării, Mircea cel Bătrân a devenit o figură proeminentă a luptei creștinilor din Balcani.

 

În timpul domniei lui Țara Românească a ajuns la întinderea teritorială maximă din Evul Mediu: de la Olt în nord la Dunăre în sud și de la Porțile de Fier în vest până la Marea Neagră în est.

Titulatura domnească prezentă în actele rămase de la Mircea cel Bătrân poate oferi o cronologie aproximativă a întinderii teritoriale a Munteniei în acea epocă. 
Cel mai lung titlu al lui Mircea apare din 1406 până la sfârșitul domniei sale, sub forma:

„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”.

Voievodul muntean a fost evocat de-a lungul vremii în literatură (Grigore Alexandrescu – „Umbra lui Mircea. La Cozia” în 1844, Dimitrie Bolintineanu „Viața lui Vlad Țepeș Vodă și Mircea cel Bătrân” în 1863 și poezia „Mircea cel Mare și solii”, Mihai Eminescu, Scrisoarea a III-a, 1881, D. Ciurezu – „Noaptea-n miez la mănăstire”, Eugen Jebeleanu – „Cozia”, Ion Brad – „Epitaf la mănăstirea Cozia”, Victor Tulbure – „Mircea”, Ioan Alexandru – „Imnul lui Mircea cel Bătrân”, Dan Ioan – „Cavalerii Ordinului Basarab”),teatru Dan Tarchila – Io , Mircea Voievod , sculptură (statui în Piața Centrală din Târgoviște, în Râmnicu Vâlcea, Pitești, Turnu Măgurele, Tulcea, București, Constanța), pictură (în special frescele ctitoriilor), film (Sergiu Nicolaescu – „Mircea” în 1989). De asemenea, o serie de instituții de învățământ (colegii naționale din Constanța și Râmnicu Vâlcea, Academia Navală din Constanța ce administrează și bricul Mircea etc.), străzi, piețe și cartiere poartă numele marelui domnitor.

Epoca lui Mircea a beneficiat de o atenție largă a specialiștilor în istorie și disciplinele conexe, existând un important număr de lucrări în acest sens.

 

Chipul domnitorului a figurat și pe stema județului Durostor din Dobrogea de sud (Cadrilater), în perioada interbelică, ca simbol al stăpânirii sale pe acel teritoriu.

În memoria urmaşilor, Mircea a rămas ca un mare conducător care a rezistat invaziilor necontenite ale Imperiului Otoman. Datorită rezistenţei sale a putut fi menţinută nu numai independenţa statală a Munteniei dar şi a Moldovei.

 

 

SURSĂ: CER ŞI PĂMÂNT ROMÂNESC.

Edited February 1, 2023 by BIS aka OldNab

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[TLG GetoDac]

Alții visează la ce tip de conducători am avut noi în trecut.

 

P. S: Dadea Mircea fără pic de ajutor din partea unor lucruri

third-party, nu cum se dau azi la batalii cu genul asta de lucruri, toți lașii folosesc umpic de ajutor sa dea mai bine. 

  Mircea a fost un simbol al corectitudinii, dadea bine și drept, fiecare deces pe care îl provoca era unul fear-play.

 Cel puțin asta ne este arătat în istorie... 

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.