[4 aprilie] 1953 - moartea lui Carol al II-lea

BIS aka OldNab · April 4, 2018

Carol al II-lea s-a stins brusc din viaţă, la 4 aprilie 1953, în reşedinţa sa din Estoril, Portugalia. În „Memoriile“ sale, Elena Lupescu descrie cum a decurs ultima zi din viaţa fostului suveran, precum şi refuzul fiului său, Regele Mihai I, de a-l vizita pe patul de moarte.

Carol al II-lea şi Elena Lupescu se căsătoriseră în exil, pe 3 iulie 1947. „Trăiam fericiţi la Estoril, eram încă destul de viguroşi, Carol avea 59 ani, eu 54. În casele fericite, Moartea intră uneori brusc, pe neaşteptate. Slăbise mult, eram înnebunită de bănuiala că ar putea ascunde un cancer. Nu ne-am schimbat, însă, rosturile vieţii. Primeam musafiri, ieşeam în oraş, vedeam filme, luam masa pe malul mării, ascultam muzică, Carol scria, se ocupa de corespondenţă, notam şi eu câte ceva pe câte o filă de caiet, zile şi nopţi de oameni care se iubesc. Era 4 aprilie 1953, ne întorseserăm din oraş, unde luasem masa. Carol, ca de obicei, a mâncat languste şi fructe de mare. Ascultam muzică şi deodată am auzit un strigăt de durere. L-am văzut pe Carol ghemuit pe un fotoliu, strângându-şi cu braţul partea stângă a pieptului. N-am ştiut ce să fac, de disperare, înlemnisem. Carol se uita neputincios la mine şi mi-a şoptit calm: <Cheamă un doctor!>“, relatează Duduia.

Când a sosit doctorul, însă, s-a ocupat de Lupeasca, în loc să vadă ce are Carol. Iar asta s-a întâmplat chiar la îndemnul lui Carol.

„Când a sosit doctorul, durerea din piept şi din braţul stâng îi trecuse. Eu, însă, tremuram. Carol i-a spus zâmbind doctorului: <Vezi ce are Duduia, s-a speriat rău!>. În timp ce doctorul mă consulta pe mine, am auzit iarăşi un strigăt de durere. Carol îşi dăduse duhul. Zăcea prăbuşit în fotoliu, cu ochii larg deschişi, minunaţii lui ochi albaştri, acum fără strălucirea vieţii. Doctorul încerca să-l readucă la viaţă, în timp ce eu umblam disperată. Pe neaşteptate, Carol mă lăsase singură. Mi-amintesc cum îngenunchiată lângă trupul lui încă cald, îi reproşam ca o smintită: <Nu mă trăda, dragostea mea! Nu mă lăsa singură!“.

Elena Lupescu scrie că timp de câteva zile s-a simţit pe altă lume, dar grija pentru imagine n-a părăsit-o: „Parcă înnebunisem. Am avut, însă, grijă ca şi după moarte, Carol să arate bine, l-am îmbrăcat într-un costum închis în dungi, trupul său a stat câteva zile expus în salonul vilei“.

Carol al II-lea a fost înmormântat în capela regilor portughezi - Pantheon of the House of Braganza din Mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona. Fiul său legitim Mihai nu a venit să-l vadă nici pe ultimul drum. Duduia notează amărăciunea alintându-l „Mihăiţă“ pe acela căruia-i dezbinase familia: „Mihăiţă n-a venit să-şi vadă pentru ultima data tatăl, nici la înmormântare n-a participat. Din întreaga familie regală, doar Prinţul Nicolae a participat. Dar tot neîmpăcat cu fratele său mai mare era. Nu mi-a spus nicio vorbă de compasiune, dar printre dinţi mi-a clarificat: <Nu mă împac cu Carol nici după moarte, dar sunt dator să vin la înmormântarea sa. L-am urât dintotdeauna, dar a fost fratele meu şi regele meu>“.

Lupeasca i-a întors spatele lui Nicolae, care-i purtase ranchiună lui Carol pentru pedeapsa primită, în fond, pentru aceeaşi greşeală făcută: se îndrăgostiseră de femei de rând, sub statutul cuvenit unei partenere monarhiste. Culmea, Carol al Duduii fusese cel care-l judecase cel mai aspru pe Nicolae pentru amorul înflăcărat care-l lega de Ioana Doletti-Dumitrescu, o doamnă măritată din Buzău, cu care s-a şi căsătorit până la urmă renunţând la succesiunea la tron. Nicolae îl ura pe Carol şi mai ales o ura pe Duduia care-l făcuse să aibă un comportament duplicitar.

La înmormântarea lui Carol au participat „multe foste capete încoronate ale Europei, prinţi, şi oameni importanţi din toată Europa şi chiar din America“. Guvernul României, condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej, n-a trimis niciun reprezentant. Strângând la piept o şuviţă din părul lui Carol, Elena Lupescu a făcut o ultimă scenă spunând c-a fost „aproape de leşin“ - a strigat că vrea să moară şi să fie îngropată odată cu el: „Cine sunt eu fără Carol? Pur şi simplu Elena Lupescu, o femeie al cărui trecut şi present sunt îngropate alături de omul-rege pe care l-a iubit dincolo de limitele omeneşti. Cine sunt eu fără el? O simplă femeie nefericită, <jidoavca cu părul roşu> care i-a strcat viaţa şi a strivat viaţa României. Iubitul meu, dragostea mea infinită, unde eşti să mă aperi?“

Elena Lupescu a trăit încă 24 ani, murind la 28 iunie 1977. Şi-a găsit loc tot în panteonul regal din Lisabona. La 13 februarie 2003, sicriele lor au fost aduse în ţară, la Curtea de Argeş, unde Carol al II-lea se odihneşte la mănăstirea domnească, iar Duduia - în curtea unei bisericuţe de lemn din apropiere.

Cu niciunul dintre fiii săi, Carol Mircea Lambrino (rodul dragostei cu Ioana Zizi Lambrino, prima soţie, nerecunoscută oficial) şi Mihai (moştenitorul la tron), Carol al II-lea n-a avut relaţii bune.

Primul, Carol Mircea Lambrino, a vrut să-şi vadă o dată tatăl şi a apărut neinvitat la vila Mar y Sol de la Estoril. Secretarul particular al lui Carol, Ernest Urdăreanu, l-a gonit de la uşă: „Fugi de-aici, Majestatea Sa Carol al II-lea nu are decât un fiu, pe Regele Mihai şi acela e acum la Bucureşti!“.

„Cu Mihăiţă, stabilit în Elveţia, Carol nu se vede, doar felicitări prin poştă de zilele onomastice. Nici când Mihăiţă l-a făcut bunic, Carol n-a fost invitat. Carol suferă şi speră să spargă odată răceala de gheaţă a lui Mihăiţă. El explică că totul se datorează Reginei Elena, care aşa l-a educat încă de mic pe Mihăiţă, să fie distant cu Carol. Cât timp a fost lângă el, Mihăiţă era altfel, dar după plecarea sa din România a crescut sub influenţa nocivă a Reginei“, nota Elena Lupescu în „Memoriile“ sale, publicate la Editura Teşu din Bucureşti.

SURSĂ: Adevărul.

Edited April 6, 2023 by BIS aka OldNab

BIS aka OldNab · April 3, 2019