Jump to content

[19 aprilie] 1967 - moartea lui Konrad Adenauer


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Imagini pentru konrad adenauer

 

 

 

 

 

Konrad Hermann Joseph Adenauer s-a născut la 5 ianuarie 1876 în oraşul german Köln. De profesie jurist, a fost un politician creştin-democrat, primul cancelar al Republicii Federale Germania (RFG) şi unul dintre fondatorii Uniunii Europene. 

 

Potrivit europa.eu, site-ul Uniunii Europene, Adenauer s-a născut într-o familie de origine modestă, dar caracterizată de ordinea şi disciplina insuflată de tatăl său. S-a căsătorit în 1904 cu fiica unei familii influente din Köln, ceea ce i-a permis să intre în contact cu oameni politici locali şi să se implice astfel şi în viaţa politică. A profitat din plin de talentul său politic, în calitate de membru al Partidului Catolic "Zentrum", iar cariera sa a luat avânt, Adenauer devenind primarul oraşului Köln în 1917. Această poziţie a însemnat şi implicarea în proiecte mari, cum ar fi construirea primei autostrăzi din Germania, între Köln şi Bonn. Determinarea şi tenacitatea sa au fost unanim apreciate. Distanţându-se în mod clar de convingerile politice extreme care au avut mulţi adepţi în generaţia sa, Adenauer şi-a luat angajamentul de a le insufla cetăţenilor diligenţă, ordine, precum şi valorile şi învăţăturile creştine.

 

După război, Adenauer a fost repus în funcţia de primar al oraşului Köln de către americani, dar a fost îndepărtat la scurt timp de către britanici, când oraşul a fost transferat în zona de ocupaţie britanică. Astfel, Adenauer a avut timp să se dedice înfiinţării Uniunii Creştin-Democrate (UCD), prin care a sperat să unifice germanii protestanţi şi catolici într-un singur partid. 

 

În 1949, a devenit primul cancelar al Republicii Federale Germania (Germania de Vest). Iniţial, s-a crezut că Adenauer va fi cancelar doar pentru o perioadă scurtă de timp, având în vedere că avea deja 73 de ani la acea vreme. Cu toate acestea, în ciuda părerii generale, Adenauer (supranumit "Der Alte" - "Bătrânul") a continuat să ocupe această funcţie în următorii 14 ani, devenind astfel nu numai cel mai tânăr primar al oraşului Köln, ci şi cel mai în vârstă cancelar pe care l-a avut Germania vreodată. Pe parcursul a numai şase ani (1949-1955), Adenauer a realizat obiective de politică externă de mare amploare, destinate să stabilească legături cât mai strânse între Germania şi alianţa occidentală: aderarea la Consiliul Europei (1951), crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (1952), intrarea Germaniei în NATO (1955). Sub conducerea sa, Germania de Vest a devenit o democraţie stabilă şi a ajuns la o reconciliere de durată cu ţările vecine. Cancelarul a reuşit să recapete o parte din suveranitate pentru Germania de Vest prin integrarea ţării în comunitatea euro-atlantică, aflată în curs de dezvoltare (NATO şi Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană).

 

În 1955, a obţinut repatrierea germanilor deportaţi la muncă forţată în Siberia.

 

Experienţele trăite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial l-au transformat pe Adenauer într-un susţinător al realismului politic. Opiniile sale cu privire la rolul Germaniei în Europa au fost puternic influenţate de cele două războaie mondiale şi de secolul de ostilitate dintre Germania şi Franţa. Prin urmare, şi-a îndreptat atenţia asupra promovării ideii de cooperare paneuropeană. Adenauer a fost un mare promotor al Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, a cărei creare a fost propusă prin intermediul Declaraţiei Schuman din 9 mai 1950, precum şi al tratatului instituind Comunitatea Economică Europeană, din martie 1957. Opiniile lui Adenauer cu privire la Europa s-au bazat pe ideea că o Europă unită este esenţială pentru instaurarea stabilităţii şi a unei păci durabile. Din acest motiv, a lucrat neîncetat la reconcilierea Germaniei cu foştii săi duşmani, în special cu Franţa. Mai târziu, în 1963, Tratatul de la Élysée, cunoscut şi sub numele de Tratatul de prietenie, a pecetluit reconcilierea. Odată cu aceasta, Germania şi Franţa au pus bazele unor relaţii care au marcat sfârşitul câtorva secole de rivalitate. 

 

Şi-a dat demisia din funcţia de cancelar federal la data de 15 octombrie 1963, făcându-i loc lui Ludwig Erhard, un politician creştin-democrat mai tânăr. A continuat să fie activ politic.

 

Datorită talentului său politic, determinării, pragmatismului şi viziunii clare asupra rolului Germaniei într-o Europă unită, Adenauer a făcut tot posibilul pentru ca ţara sa să devină şi să rămână o societate liberă şi democratică. Acest lucru nu numai că nu este pus la îndoială, ci este profund integrat în spiritul societăţii germane moderne.

 

Konrad Adenauer este una dintre figurile remarcabile din istoria europeană. Pentru el, o Europă unită nu însemna doar pace, ci şi o modalitate de reintegrare a Germaniei postbelice în viaţa internaţională. Potrivit site-ului UE, Europa de astăzi nu ar fi fost posibilă fără încrederea pe care Adenauer le-a insuflat-o şi altor state europene prin practicarea unei politici externe consecvente. Iar realizările sale continuă să fie recunoscute de către germani având în vedere că, în 2003, Konrad Adenauer a fost votat drept "cea mai mare personalitate germană a tuturor timpurilor".

 

Este autor a patru volume de memorii, intitulate "Erinnerungen" (Amintiri).

 

A încetat din viaţă pe 19 aprilie 1967 la Rhöndorf (azi Bad Honnef), lângă oraşul german Bonn.

 

Ca omagiu pentru contribuţia sa la fondarea Uniunii Europene, bustul lui Konrad Adenauer a fost inclus printre cele 12 busturi de oameni politici reunite în Monumentul părinţilor fondatori ai Uniunii Europene, inaugurat la Bucureşti, la 9 mai 2006, de Ziua Europei, pe Insula Trandafirilor din Parcul Herăstrău.

 

 

SURSĂ: AGERPRES.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.