[7 iunie] 1654 - încoronarea lui Ludovic al XIV-lea

[BIS aka OldNab]

 

 

 

 

 

Ludovic al XIV-lea, rege al Franței și al Navarei, cunoscut drept Regele-Soare (Le Roi Soleil) sau Ludovic cel Mare (Louis Le Grand), s-a născut la Saint-Germain-en Laye, în 1638, și a primit la naștere numele Louis-Dieudonné ("dar de la Dumnezeu") pentru că a venit pe lume după 23 de ani în care părinții săi nu avuseseră niciun copil.

 

Fiul regelui Ludovic al XIII-lea și al Anei de Austria, Ludovic al XIV-lea avea să domnească 72 de ani (1643-1715), fiind astfel printre cei mai longevivi monarhi din lume.

 

Deoarece la moartea tatălui său, în 1643, Ludovic al XIV-lea nu avea decât 5 ani, Franța a fost condusă de consiliul de regență, din care făcea parte și regina Ana de Austria care l-a ales ca prim-ministru pe cardinalul Mazarin.

 

În 7 septembrie 1651 o sesiune specială a Parlamentului din Paris l-a declarat pe rege major, iar încoronarea a avut loc la 7 iunie 1654 la Reims.

 

Perioada regenței lui Ludovic al XIV-lea a fost cea în care s-au desfășurat frondele, revolte ale nobililor și Parlamentului, care căutau în conjunctura respectivă să slăbească absolutismul regal. Atât fronda Parlamentului (1648-1649), cât și fronda prinților (1650-1653) au fost înfrânte, cardinalul Mazarin a guvernat apoi Franța în numele regelui până în anul 1661, când a murit. Din 1661 și până în 1715, Ludovic al XIV-lea a exercitat direct conducerea regatului fără prim-ministru, deținând puterea absolută.

 

Domnia lui Ludovic a început practic în momentul morții cardinalului Mazarin. Regele nu va mai apela la ministeriatul unui nou cardinal, punând astfel capăt perioadei în care statul a fost practic condus de acești cardinali-miniștri (Richelieu și Mazarin). Regele a fost propriul său prim-ministru și a guvernat cu ajutorul a doar câțiva miniștri aleși, fără să se bazeze prea mult pe Adunarea Stărilor Generale (Parlamentul francez).

 

Guvernarea lui Ludovic a stat sub semnul teoriei dreptului divin al regilor și, implicit, al lipsei restricțiilor domniei monarhice.

 

Dorind să sublinieze faptul că avea o putere cu caracter divin și pentru a demonstra strălucirea autorității sale, Ludovic al XIV-lea a introdus, la curtea de la Versailles, un ceremonial fastuos. Amenajarea palatului de la Versailles a durat din 1662 până în 1702. La Versailles, eticheta stabilită era respectată cu strictețe. Totul trebuia să se desfășoare conform dorințelor regelui, a cărui pasiune pentru lux era evidentă.

 

Ludovic al XIV-lea și-a format un aparat birocratic bine pus la punct. Intendenții, reprezentanți ai regelui în provincii, asigurau legătura dintre aparatul central de guvernare și cel din teritoriu. În acțiunile sale, regele s-a sprijinit pe câțiva colaboratori competenți și devotați, dintre care s-a remarcat Jean-Baptiste Colbert.

 

El a fost, în cadrul Consiliului de Stat, controlor general al finanțelor, apoi a mai îndeplinit și alte funcții, precum cele de secretar de stat al Casei Regale și secretar de stat al marinei, timp de 25 de ani coordonând viața economică și financiară a Franței. Un alt colaborator apropiat a fost Louvois, ministru de război extrem de priceput.

 

Pe plan economic, măsurile adoptate în perioada în care a activat Colbert au asigurat o dezvoltare fără precedent a Franței. 

 

Domnia lui Ludovic al XIV-lea a reprezentat și o perioadă de înflorire culturală. Sub patronajul Regelui-Soare se înființează Academia pentru Pictură și Sculptură (1663), Academia de arhitectură (1671), Academia de Muzică (1672), Academia Franceză, creată în 1635 de cardinalul Richelieu, trece sub control regal în 1671. În perioada domniei sale, literatura franceză înflorește prin operele clasice ale lui Moliere, Racine și La Fontaine, toți aflându-se sub protecția regală.

 

Pe plan extern, politica sa avut drept scop dobândirea hegemoniei în Europa și extinderea posesiunilor coloniale. Pentru aceasta, regele a declanșat numeroase războaie, asigurând pregătirea Franței pe plan militar.

 

Războaiele pe care Ludovic al XIV-lea le-a purtat până în anul 1688 au consolidat poziția Franței pe continent, dar următoarele, din ultima parte a domniei, au epuizat statul. În urma participării la războiul de succesiune la tronul Spaniei, prin tratatele de pace de la Utrecht (1713) și Rastadt (1714) Franța pierdea supremația pe continent, precum și teritorii din America de Nord în favoarea Angliei (Acadia, Terra Nova), dar Filip al V-lea de Bourbon (nepotul lui Ludovic al XIV-lea) era recunoscut ca rege al Spaniei. Condiția care trebuia respectată era aceea ca Franța și Spania să nu fie unite niciodată sub aceeași coroană.

 

Războaiele secătuiseră bugetul. La sfârșitul domniei lui Ludovic al XIV-lea, deficitul bugetar era de 2,5 miliarde de livre. Regele-Soare a murit în anul 1715, la Versailles, fiind înmormântat în grabă și fără nici o pompă, de teama declanșării unei revolte populare.

 

Politica externă dusă de Ludovic al XIV-lea este și astăzi un subiect controversat. Unii îl critică din cauza ambițiilor nemăsurate și a ușurinței cu care se implica în conflicte, în timp ce alții susțin că la baza politicii sale a stat întotdeauna interesul Franței. Victoriile sale politice și dezvoltarea culturală i-au adus Franței admirația întregii Europe. Stilul de viață francez a devenit un model pentru curțile regale europene, iar în această perioadă limba franceză se impune ca limbă a elitei.

 

Napoleon spunea despre Ludovic al XIV-lea că a fost nu doar un mare rege, dar și singurul rege al Franței care să merite titlul de monarh. Filosoful german Leibniz îl considera unul dintre cei mai mari regi din toate timpurile, iar Voltaire spunea despre anii domniei sale că au reprezentat o epocă etern memorabilă, "Marele Secol" al Franței.

 

Absolutismul Regelui-Soare și prosperitatea epocii sale își găsesc cea mai fidelă expresie la Versailles. Marele palat, cu grădinile sale deosebite, arhitectura sofisticată și designul interior, au fost modalitatea artistică prin care Ludovic al XIV-lea a înțeles să-și demonstreze puterea.

 

Regele a avut cinci copii cu soția sa, Maria Tereza a Spaniei. Toți cei cinci copii legitimi ai săi au murit înaintea sa, astfel că la moartea lui a urmat la tron un strănepot în vârstă de 5 ani, ducele de Anjou.

 

 

SURSĂ: AGERPRES.

Edited June 7, 2022 by BIS aka OldNab

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[zewTs.]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.