Jump to content

Samsung rupe tăcerea, confirmând data de lansare Galaxy Note 9 şi existenţa unei noi versiuni de culoare


South Example
 Share

Recommended Posts

samsung-galaxy-note-9.jpg?height=396&wid

 

Samsung a fixat data de lansare Galaxy Note 9, cel mai avansat smartphone al companiei sud-coreene urmând să aibă parte de un eveniment Samsung Unpacked dedicat, pentru care au fost trimise deja invitaţii.

 

Însoţit de un prim teaser video, anunţul fixează data de lansare oficială pentru 9 august 2018, confirmând zvonuri circulate anterior.

 

Fără loc de interpretări, clipul surprinde de aproape noua versiune a accesoriului S Pen, cea mai distinctivă trăsătură a seriei Galaxy Note.

Chiar dacă este generat pe calculator, teaserul video surprinde cu nuanţa unică de auriu a accesoriului S Pen, despre care putem presupune că a fost preluată şi pentru telefonul propriuzis.

 

Potrivi informaţiilor adunate până acum, Samsung a pregătit pentru lansarea Galaxy Note9 un design în nuanţe de auriu şi albastru, care cu siguranţă va atrage multe priviri. Noul design de carcasă vine şi cu un scut din sticlă aplicat ecranului OLED, mai subţire cu 0.5 mm decât la predecesorul Note8. Măsura ar avea rolul de îmbunătăţi aspectul şi confortul în utilizare, Galaxy Note 9 devenind astfel mai subţire şi mai uşor.

 

Ecranul de 6.38” ar urma să folosească rezoluţia 2960x1440 pixeli, însă unele surse vorbesc chiar despre saltul la rezoluţie 4K.

 

galaxy-note.jpg?width=640&height=337

 

Elementul central al configuraţiei va fi cu siguranţă chipsetul Snapdragon 845 (Exynos 9810 în unele regiuni), ajutat cu 6GB memorie RAM. Anumite zvonuri vorbesc chiar despre pregătirea unei ediţii Deluxe cu 8GB memorie RAM şi 512GB spaţiu de stocare, însă aceasta ar putea fi disponibilă în serie limitată.

 

Lista cu specificaţii Galaxy Note 9 va include cu siguranţă un sistem dual camera performant, echipat cu funcţie de stabilizare optică, efecte bokeh şi funcţie de captură super slow-mo, cu viteză de până la 960 fps. Camera frontală ar putea fi augmentată cu tehnologii avansate de recunoaştere facială şi suport pentru AR emoji, versiunea Samsung pentru celebrele animogi disponibile utilizatorilor iPhone X.

 

Spaţiul de stocare ar putea fi limitat la 64GB pentru modelul de bază, însă prezenţa unui solt microSD lasă utilizatorilor posibilitatea să suplimenteze cu până la 400GB memoria internă a dispozitivului.

 

Livrat într-o carcasă certificată potrivit standardului IP68, pentru protecţie împotriva pătrunderii de apă şi praf, Galaxy Note9 va fi livrat cu o versiune de Android 8.1 Oreo în ediţie Samsung Experience şi noua versiune Bixby 2.0 a serviciului de asistenţă prin comandă vocală.

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.