[11 septembrie] 1971 - moartea lui Nikita Hruşciov

[BIS aka OldNab]

 

 

 

 

Născut într-un sat extrem de sărac al Imperiului ţarist de la graniţa cu Ucraina, într-o familie de analfabeţi, fiind obligat să fie toată viaţa un autodidact, în pofida caracterului său ambiţios (Priestland, 2012, Steagul roşu, Litera, p. 407), Hruşciov a fost muncitor instalator într-o mină din Donbas şi  activist sindical ce s-a alăturat bolşevicilor abia în 1918, devenind apoi comisar politic în Războiul civil al acestora cu „armata albilor”. Hruşciov a sprijinit epurările sângeroase declanşate de Stalin în 1934 şi a semnat aprobările pentru arestarea  multor bolşevici, despre care ştia că erau nevinovaţi. La izbucnirea Marelui Război pentru Apărarea Patriei, pentru a-i controla îndeaproape pe generalii Armatei Roşii, Hruşciov a fost numit de Stalin comisar politic la Kiev, el reuşind să supravieţuiască fizic şi politic pierderii Harkov-ului în faţa Wehrmacht-ului (Dumitrescu, 2009, Personaje şi personalităţi ale istoriei, Didactică şi pedagogică, p. 401). Ulterior, Hruşciov a fost activ pe frontul bătăliei de la Stalingrad, fiind responsabil cu moralul trupelor şi interogarea prizonierilor naţional-socialişti.

 

După şase luni de la moartea lui Stalin la 5 martie 1953, Hruşciov a reuşit să devină prim secretar al partidului, iar în februarie 1955 l-a înlocuit pe rivalul Malenkov din funcţia de premier cu Nikolai Bulganin (1895-1975), pentru ca în 1958 să cumuleze şi această funcţie. A recurs la represiune armată pe 4 noiembrie 1956, în Ungaria, pentru zdobirea revoluţiei anticomuniste de la Budapesta ce urmărea chiar desprinderea ţării din Pactul de la Varşovia. Hruşciov a retras trupele sovietice staţionate în România în mai-iunie 1958 pentru că oricum nu mai avea vreo justificare juridică pentru menţinerea lor (Tratatul de pace cu Austria fiind semnat încă din 1955) şi în plus îl costau prea mult. Începutul unei relative destinderi faţă de SUA ce a urmat după crima de lezmajestate a condamnării lui Stalin în 1956, (Parish, 2002, Enciclopedia Războiului Rece, Univers Enciclopedic, p. 140), dar şi datorită neîncurajării programului nuclear chinez de către Kremlin au reprezentat motivele care au determinat răcirea relaţiilor şi apoi la ostilitatea lui Mao faţă de conducerea URSS.

 

Cu toate că a decis reducerea forţelor armate sovietice Hruşciov a adoptat poziţii internaţionale dure, reuşind să-l domine pe noul preşedinte Kennedy  (măcinat de boală) la sumitt-ul de la Viena din mai 1961. Hruşciov a crezut că se va întâmpla acelaşi lucru atunci când a aprobat ridicarea Zidului Berlinului pe 13 august 1961 şi mai ales în criza rachetelor sovietice amplasate în Cuba (octombrie-noiembrie 1962). În octombrie 1964, energicul şi combativul Nikita Hruşciov s-a lăsat debarcat de la putere fără a opune rezistenţă în faţa conspiraţiei conduse de Leonid Brejnev, care i-a devenit succesor. Până la decesul său survenit în urma unui atac de cord în 1971, Hruşciov, vinovat de desacralizarea şi demonizarea lui Stalin, dar şi de a fi „dezgheţat” URSS-ul stalinist, şi-a continuat viaţa într-o obscuritate relativ confortabilă, regimul brejnevist ştergându-i din Enciclopedia Sovietică chiar şi contribuţiile din Marele Război pentru Apărarea Patriei.

 

Contribuţiile lui Hruşciov la propaganda sovietică pe timpul cât s-a aflat la conducerea URSS - aşa numita perioadă a „Dezgheţului” sau a „Noului curs”, au fost mai mult o urmare a personalităţii sale explozive şi orgolioase, a populismului său natural, decât rezultatul unei anumite concepţii personale, liderul sovietic nereuşind să urmeze vreodată studii superioare. Comportamentul său propagandistic a fost simplu şi uneori vulgar, precum gestul de a bate cu pantoful în banca Adunării Generale a ONU în semn de protest faţă de discursul unui diplomat în septembrie 1960 sau afirmaţia sa publică, la fel de neprotocolară, „Vă vom îngropa!”, rostită în faţa ambasadorilor occidentali la Moscova la o recepţie a ambasadei Poloniei pe 18 noiembrie 1956. Hruşciov s-a dovedit la fel de necioplit în atitudini şi exprimare şi faţă de liderii comunişti din sfera de influenţă sovietică, netolerând nici cel mai mic gest de emancipare politică sau economică de sub supremaţia Moscovei, aşa cum a dovedit-o plin de aroganţă faţă de Gheorghe Gheorghiu-Dej la vizitele sale în România sau faţă de liderii polonezi, pe care i-a ameninţat cu pumnul pe aeroport în 1956 (Priestland, 2012, p. 416).

 

Hruşciov a permis o relativă liberalizare şi destindere în domeniul literaturii şi artelor, chiar dacă reacţiile sale au fost inegale şi contradictorii. Astfel el a autorizat în 1962 publicarea cărţii lui Alexandr Soljeniţân O zi din viaţa lui Ivan Denisov, dar aceasta după ce reacţionase cu duritate împotriva lui Boris Pasternak, autorul romanului Dr. Jivago obligându-l să renunţe la Premiul Nobel pentru literatură în 1958. În vara lui 1957, Hruşciov s-a folosit de desfăşurarea la Moscova a celui de-al 6-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru a face propagandă valorilor şi supremaţiei sovietice în faţa celor peste 30.000 de străini, cărora le-a asigurat vizite la Kremlin şi alte locuri istorice, şi chiar discuţii libere cu tinerii komsomolişti, bine verificaţi şi instruiţi în prealabil.

 

Tot din perspectiva afirmării superiorităţii sistemului sovietic asupra celui american, el i-a asigurat primului om ce a efectuat un zbor în spaţiu (la 12 aprilie 1961 la bordul navei Vostok), Iuri Gagarin (1934-1968), o uriaşă propagandă, organizându-i o primire triumfală la Moscova acestui „Homo Sovieticus” viu şi adevărat, împreună cu o publicitate mondială. Totodată Hruşciov a utilizat această reuşită tehnico-ştiinţifică drept argument în propaganda sa ateistă, afirmând vulgar că „Gagarin nu a văzut nici un Dumnezeu în spaţiu” în timp ce dispunea închiderea unor biserici şi ţinerea de cursuri de ateism ştiinţific în universităţi.

În logica acestei mentalităţi şi înţelegeri a vieţii s-a petrecut reacţia impusivă a lui Hruşciov în cadrul celebrei „dispute de bucătărie” cu vicepreşedintele american Richard Nixon la expoziţia de bunuri de consum americane organizată la Moscova, în parcul Sokolniki, considerată drept semn al „competiţiei paşnice” dintre cele două superputeri. Când Nixon i-a spus lui Hruşciov că orice muncitor siderurgist american îşi putea permite o casă dotată cu cele mai moderne aparate electrocasnice, liderul sovietic a izbucnit: „Credeţi că-i prostiţi pe ruşi cu expoziţia asta! Dar realitatea este că aproape toate casele nou construite în Rusia au aceste echipamente. În Statele Unite ai nevoie de dolari pentru această casă, dar aici nu trebuie decât să te naşti cetăţean” (Priestland, 2012, p. 427). Era vorba de acelaşi tip de propagandă hei-rup-istă pe care o practicase în anii 30 faţă de muncitorii ce-şi riscau sănătatea şi viaţa în construcţia metroului moscovit.

 

Vizita lui Hruşciov în SUA din septembrie 1959 a constituit prilejul unui amplu duel propagandistic americano-sovietic, manifestat deopotrivă în presa americană, cât şi cea sovietică, liderul de la Kremlin fiind dus la Disneyland, i s-au organizat întâlniri  faţă în faţă cu mari vedete hollywoodiene, a fost plimbat strategic prin cartiere recent construite şi bogate ferme agricole americane. Propaganda Washingtonului s-a dovedit mai puternică, Hruşciov fiind impresionat de cele văzute şi la întoarcerea în ţară a încercat să aplice în URSS câte ceva din cele văzute (sistemul de autoservire în cantine) şi mai ales să ducă o politică mai puţin rigidă şi agresivă faţă de SUA.

 

Marea lovitură politică şi de propagandă pe care Hruşciov a plănuit-o şi executat-o cu măiestrie a fost aşa numitul Raport secret prezentat pe 25 februarie 1956 doar delegaţilor sovietici (fără presă şi invitaţi străini) la cel de-al XX-lea Congres al PCUS. Textul nu a fost recunoscut şi publicat în URSS până la venirea la putere a lui Gorbaciov şi chiar comuniştii francezi, profund lezaţi de conţinutul acestuia, se refereau la el drept „documentul atribuit lui Hruşciov”. Hruşciov a demontat cultul personalităţii lui Stalin, dezvăluind Marea Teroare şi abuzurile cumplite, crimele şi propaganda ordonate de acesta, precum şi testamentul lui Lenin care avertiza asupra pericolului stalinist. O întreagă comisie secretă lucrase încă din 1955 pentru strângerea dovezilor privind ordinele execuţiilor în masă. Cu toate acestea, Hruşciov nu a pus nici un moment în discuţie comunismul şi sistemul sovietic, ci doar contribuţia malefică a lui Stalin, care la vremea respectivă era divinizat la fel ca şi Lenin. Pentru ca lucrurile să fie şi mai clare în privinţa „noului curs” al politicii sale, el a desfiinţat în aprilie 1956 relicva stalinistă a Cominform-ului. În 1961 l-a evacuat pe Stalin din Mausoleul din Piaţa Roşie din Moscova într-o nişă din zidul Kremlinului. Aceste dezvăluiri au şocat nu numai întreaga asistenţă bolşevică, dar şi lumea comunistă, provocând cutremure politice şi chiar traume pesonale (Boleslaw Bierut, 1892-1956, conducătorul Partidului comunist polonez, după ce a citit discursul, bolnav fiind, a făcut atac de cord şi a murit).

 

Un diplomat aristocrat britanic îl considera pe Hruşciov „necioplit, impetuos, vorbăreţ şi cam iresponsabil”, descriindu-l drept „o combinaţie de ţăran dintr-un roman rusesc din secolul al XIX-lea - viclean şi bănuitor la adresa stăpânului - şi un lider de sindicat britanic de modă veche” (apud Pristland, 2012, p. 407). În cei unsprezece ani cât s-a aflat în fruntea URSS, Hruşciov a reuşit să destalinizeze unele sectoare ale înţepenitului imperiu sovietic în timp ce a traversat câteva dramatice crize internaţionale, reuşind să evite totuşi confruntarea nucleară. 

 

Născut la 15 aprilie 1894, Kalinovka, provincia ţaristă Kursk - decedat la 11 septembrie 1971, Moscova, URSS, prim secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice

 

 

SURSĂ: Ziarul Financiar.

Edited September 19, 2022 by BIS aka OldNab

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.