[12 octombrie] 1949 - naşterea lui Carlos Şacalul

[BIS aka OldNab]

 

 

 

În zilele noastre, ameninţările teroriste sunt mai prezente ca oricând. Pentru mulţi dintre noi, amintirea atentatelor care au zdruncinat SUA în anul 2001 rămâne vie. În anii ’70 şi ’80, cel mai temut terorist din lume a fost însă Carlos Şacalul, care a comis numeroase atacuri în Europa.

 

Mulţi revoluţionari susţin că s-au născut pentru a fi revoluţionari, dar puţini au moştenirea venezueleană a lui Carlos Şacalul, scrie listverse.com. Jose Altagracia Ramirez Navas, tatăl lui Carlos, a fost un avocat de succes cu puternice înclinaţii marxiste. Soţia sa, Elba Sanchez, s-a rugat de soţul ei să accepte un nume „creştin” pentru primul născut.

 

Jose nu a vrut să audă de aşa ceva, pentru că era cel mai mare admirator al lui Lenin. Carlos s-a născut la 12 octombrie 1949, cu numele „oficial” Ilici Ramirez Sanchez. Tatăl său a visat că viitorul Carlos Şacalul va deveni un comunist „perfect”, ca şi fraţii săi, botezaţi Vladimir şi Lenin.

 

Lenin a lucrat în industria petrolului din Venezuela şi a ascultat mereu de tatăl său. Vladimir a devenit un „avocat” al actelor teroriste comise de fratele său, în timp ce „Şacalul Ilici” şi-a luat, de asemenea, numele în serios.

 

Ilici a provenit dintr-o familie disfuncţională. În tinereţe, a fost susţinător al comunismului sud-american şi s-a antrenat alături de grupurile revoluţionare din ţara sa. În adolescenţă, mama sa - divorţată între timp de soţul comunist - l-a „expediat” pe Ilici la Londra.

 

În Anglia, Ilici a încercat să-şi dezvolte calităţile de playboy, distrându-se cu multe femei şi consumând alcool în exces. Oricum, tatăl Jose a avut o influenţă prelungită asupra lui Ilici şi a intermediat intrarea fiilor săi la Universitatea Patrice Lumumba din Moscova, un teren de antrenament pentru liderii şi revoluţionarii comunişti din ţările din lumea a treia.

 

Ilici a fost un petrecăreţ discret şi un rebel în Rusia. El nu s-a potrivit bine în doctrina Partidului Comunist şi a fost dat afară atât din formaţiune, cât şi de la universitate - deoarece susţinea protestul palestinian.

 

Palestinienii i-au devenit însă cei mai apropiaţi confidenţi. La scurt timp de la plecarea din Moscova, Ilici a mers în Orientul Mijlociu şi s-a alăturat Frontului Popular de Eliberare a Palestinei. Bassam Abu Sharif, un terorist temut, l-a „botezat” pe Ilici cu numele conspirativ „Carlos”.

 

În ciuda faptului că era cam leneş pentru un revoluţionar, Carlos a acceptat prima misiune în Anglia, ca student sub acoperire la London School of Economics.

 

Timp de mai mulţi ani, Carlos a stat sub acoperire la Londra, pe măsură ce camarazii săi comiteau atentate în toată lumea. Cel mai notabil atac a fost cel asupra atleţilor israeliţi de la Jocurile Olimpice din 1972, desfăşurate la München.

 

După ce guvernul israelian s-a răzbunat prin asasinarea unor terorişti, care au organizat execuţia atleţilor, Frontul Popular l-a însărcinat pe Carlos cu prima sa misiune „adevărată” - aceea de a elimina un evreu „proeminent”, în semn de răzbunare.

 

Joseph Sieff, un retailer popular şi totodată membru marcant al comunităţii de evrei din Londra, era preşedintele Marks & Spencer. Într-o zi de decembrie, Carlos s-a îmbrăcat în haine groase şi a mers la casa lui Sieff. Teroristul a fost întâmpinat de un majordom, pe care l-a ameninţat cu arma: „Unde e Sieff?”. Carlos l-a interceptat pe Sieff în baie şi l-a împuşcat direct în faţă, de la o distanţă de un metru.

 

Şacalul nu s-a mulţumit doar cu atât şi a mai tras o dată, ratând însă ţinta. În cele din urmă, teroristul a fugit la Paris. La rândul său, Sieff a supravieţuit rănii la cap, printr-un noroc chior.

 

La Paris, Carlos şi-a îmbogăţit „palmaresul”. El a organizat mai multe bombardamente şi tentative de asasinare, dându-se în continuare drept student. Din nefericire pentru el, un compatriot libanez, Michel Moukharbal, a fost monitorizat de poliţia pariziană şi a condus autorităţile chiar la apartamentul lui Carlos.

 

La acea vreme, poliţiştii nu suspectau că Ilici este terorist, ci sperau ca acesta să îi conducă spre adevăraţii colaboratori ai lui Moukharbal. După ce i-a primit în apartamentul său, Carlos i-a servit pe oamenii legii cu băuturi.

 

În acest timp, a scos un pistol automat, ucigând doi poliţişti şi pe Moukharbal şi rănind un alt om al legii. Poliţiştii au dat de urma lui Carlos în Londra, unde folosea numele real şi au descoperit că avea un apartament pe care îl folosea ca ascunzătoare sigură.

 

Un reporter de la The Guardian a găsit cartea „Ziua Şacalului” de Frederick Forsyth în apartamentul lui Carlos şi de aici s-a născut o legendă: Carlos Şacalul.

 

Chiar dacă Şacalul devenise un nume de temut, CV-ul lui nu era „complet”. Dincolo de cariera de criminal, Carlos dorea altceva.

 

În data de 21 decembrie 1975, OPEC a stabilit o întâlnire la Viena, în Austria. Carlos a condus o echipă de şase oameni într-un asalt de anvergură.

 

Celula teroristă a intrat pe uşa din faţă, a ucis un poliţist, un irakian şi un libian. Întreaga delegaţie OPEC a fost luată ostatică şi Carlos a prezentat un set de condiţii.

 

Guvernul austriac s-a conformat cerinţelor Şacalului şi a citit un mesaj de susţinere a palestinienilor, la fiecare două ore, după ce teroriştii au avertizat că ar putea ucide un om la fiecare 15 minute. Coşmarul a durat şi a doua zi şi planul luI Carlos s-a adeverit.

 

După ce teroriştii au eliberat câţiva ostatici austrieni, cei rămaşi, 33 la număr, au fost îmbarcaţi într-un autobuz, care a oprit în faţa unui avion, pus la dispoziţie de autorităţi. Cinci miniştri din industria petrolului au fost obligaţi să se urce în aeronavă, în timp ce teroriştii au eliberat restul ostaticilor.

 

Teroriştii au ordonat pilotului să zboare în Algeria, apoi în Tripoli. Acolo au fost eliberaţi ambasadorii algerieni şi libieni. Câţiva terorişti s-au paraşutat între Algeria şi Libia, în urma unei negocieri, care viza viramentul a 50 milioane de dolari, în schimbul eliberării tuturor ostaticilor.

 

După eliberarea ultimilor ostatici, ceilalţi terorişti au zburat spre Tripoli, unde au evadat în siguranţă. Numele lui Carlos Şacalul era cunoscut acum la nivel global.

 

Carlos Şacalul a comis cele mai multe atentate teroriste în Franţa. El a atacat inclusiv redacţiile unor ziare pro-israeliene şi un avion israelian.

 

Chiar şi înainte să fie cunoscut drept Şacalul, Carlos a intrat într-o farmacie evreiască, unde a aruncat o grenadă, ucigând două persoane şi rănind alte 30.

 

În anii 1980, Carlos a devenit şi mai cunoscut în Franţa în urma unei acţiuni de amploare. Prima sa soţie, Magdalena Kopp, şi camaradul Bruno Breguet, au încercat să organizeze un atac planificat de Carlos, care ar fi putut avea consecinţe tragice. În noaptea de 18 ianuarie 1982, cei doi complici au armat un lansator de rachete RPG-7, în scopul de a distruge un reactor nuclear din apropierea fluviului Ron.

 

Cinci rachete au lovit reactorul, dar nu au reuşit să-l penetreze. Două luni mai târziu, cei doi terorişti au fost confundaţi cu nişte hoţi şi au ajuns pe mâna poliţiei, după o urmărire.

 

Carlos a cerut eliberarea soţiei sale, dar francezii au refuzat. Drept răzbunare, Şacalul a pus la cale alte atentate, asupra unor obiective franceze din Orientul Mijlociu.

 

Cel mai spectaculos incident a avut loc în data de 29 martie 1982. Trenul Trans-Europe Express, de pe ruta Paris - Toulous, a fost ţinta lui Carlos. Jacque Chirac, viitorul premier al Franţei şi apoi primar al Parisului (ulterior preşedinte al ţării), urma să călătorească în trenul amintit.

 

S-a dovedit însă că Chirac nu se afla în garnitură, fapt ce nu l-a împiedicat pe Carlos să acţionese. Şacalul a pus o bombă de 10 kg în tren, care a explodat, ucigând 5 oameni şi rănind alţi 30. Numai priceperea extraordinară a conductorului de tren a dus la evitarea unei tragedii. Carlos a devenit cu această ocazie inamicul numărul 1 al Franţei.

 

Chiar dacă a avut numeroase atentate „reuşite” la activ, Şacalul şi-a trecut în „CV” o serie întreagă de gafe monumentale.

 

În data de 13 ianuarie 1975, Şacalul a dorit să distrugă un avion El Al 707, care urma să decoleze de pe Aeroportul Orly cu destinaţia New York, având 136 pasageri la bord, majoritatea turişti americani.

 

Din fericire, Carlos şi complicele său, Johannes Weinrich, nu ştiau să tragă cu un lansator de rachete. Astfel, primele proiectile au ajuns într-un imobil gol, respectiv un avion iugoslav DC-9 cu foarte puţini pasageri la bord. Mai mult, rachetele nu au explodat şi distrugerile au fost minime.

 

Nemulţumiţi de eşecul lor, Carlos şi Weinrich au încercat din nou, peste câteva zile. De această dată, Carlos plănuia să lanseze atacul de pe o punte de observare, vizând un alt avion El Al.

 

Era duminică şi o aglomeraţie de nedescris pe aeroport. Oamenii au observat că Şacalul este înarmat şi au alertat poliţia, care a deschis focul asupra lui. Acesta a fugit de la faţa locului, în timp ce complicii lui au luat ostatici o femeie gravidă, o fetiţă de patru ani şi un preot.

 

În cele din urmă, ostaticii au fost eliberaţi şi teroriştii au evadat. Un lucru este clar: Carlos nu s-a înţeles sub nicio formă cu RPG-ul (lansatorul de rachete).

 

Carlos Şacalul nu lucra însă pro bono, ci pe bani mulţi. El socializa des şi era un răsfăţat al petrecerilor. În Londra şi Moscova, era cunoscut drept un „Don Juan”.

 

Şacalul îşi ţinea banii în băncile ungare şi cehoslovace, avea un Ferrari şi permis de port-armă în Germania de Est. Potrivit unui zvon, Carlos a păstrat recompensa de 50 de milioane de dolari rezultată în urma atacului de la OPEC.

 

După atacurile din Franţa, Carlos a preferat să fie discret, cel puţin o vreme. Teroristul a preferat să devină un fel de mercenar, plătit pentru misiunile sale.

 

La mijlocul anilor 1970, Carlos a bătut palma cu Germania de Est. Sub protectoratul Berlinului de Est, Şacalul a călătorit în tihnă. Cele mai multe atacuri din anii 1980 - inclusiv atentatul mortal de la Radio Europa Liberă din Munchen - au fost puse la cale sub oblăduirea Blocului de Est.

 

Chiar dacă Şacalul se dădea în continuare drept „extremist”, a ştiut că este un fel de dinozaur, pe cale de dispariţie... Stasi, poliţia secretă din Germania de Est, l-a sfătuit pe Şacal să nu mai comită atacuri în Germania de Vest, în timpul unei vizite a liderului sovietic Leonid Brezhnev, din anul 1981. Carlos s-a conformat situaţiei.

 

Cea mai mare problemă legată de sponsorizările statelor comuniste pentru Şacal ţinea de faptul că acestea erau pe cale de dispariţie. În 1989, a căzut Zidul Berlinului şi Şacalul a rămas „şomer”.

 

Ulterior, s-a retras în Sudan, dar după o vreme, nici acel loc nu i-a mai oferit siguranţă.

 

În anii 1990, Şacalul era realmente „şomer”. Toţi foştii săi „angajaţi” erau fie morţi, fie dispăruţi, astfel încât Carlos a devenit un paria.

 

Contra unor favoruri din partea Franţei, Sudanul a fost dispus să-l predea pe Şacal. Prima sa soţie, Magdalena, îl părăsise pe Carlos. Aceasta nu plecase însă singură, ci alături de fiica Şacalului, Elbita. În timpul mariajului cu a doua soţie sa, Lana, Carlos a avut nevoie de o operaţie la testicul.

În vara anului 1994, încă ameţit de operaţie, Carlos a primit o veste proastă din partea poliţiei sudaneze: cineva dorea să-l elimine. Oficialii sudanezi s-au oferit să-l mute într-o casă sigură.

 

Totul era însă o păcăleală: la o zi după mutare, Carlos a fost transferat în custodia poliţiei franceze şi trimis în Franţa. Cel mai temut terorist din lume se afla, în sfârşit, după gratii.

 

Ilici Ramirez Sanchez s-a confruntat cu numeroase acuzaţii de crimă în Franţa. El a fost găsit vinovat de două ori. În ianuarie 2016, a fost acuzat oficial de organizarea atacului cu grenadă din 1975, care a ucis doi oameni.

 

Din închisoare, Carlos a anunţat că s-a convertit la islam şi s-a căsătorit cu avocata sa. Astfel, Carlos are două neveste, perfect legal, deoarece este „musulman”.

 

În restul timpului, Carlos i-a dat în judecată pe producătorii unui film din Franţa, intitulat Carlos, considerând că îi strică „imaginea biografică„. De asemenea, Şacalul consideră că arestarea sa în Sudan a fost „ilegală” - un caz pe care l-a pierdut. În final, Carlos nu a făcut altceva decât să scoată la lumină adevăratul chip al lui Ilici - un personaj dornic de afirmare - chiar dacă a avut nevoie să devină Şacalul, pentru a obţine ce şi-a dorit.

 

 

SURSĂ: Gândul.

Edited October 31, 2022 by BIS aka OldNab

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.