Jump to content

[16 octombrie] 1959 - moartea lui George Marshall


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Imagini pentru george marshall

 

 

 

 

 

 

 

Unul dintre marii generali americani care au avut un rol major în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost George Marshall, născut la 31 decembrie 1880 în Uniontown, Pennsylvania. Venit pe lume într-o familie din „clasa mijlocie”, George absolvea Institutul militar din Virginia, în 1901. A fost locotenent în timpul războiului dintre Phlipine şi SUA.

 

În perioada de după intrarea SUA în Primul Razboi Mondial a activat la o divizie de infanterie, ca preparator al trupelor şi organizator al atacurilor. A contribuit din plin la înfrângerea armatei germane în cadrul ofensivei Meuse-Argonne, una dintre cele mai dificile operaţiuni de pe frontul de Vest. A lucrat în preajma generalului John J. Pershing, care a devenit mentorul său.

 

În 1939, George Marshall devine general şi sef de stat major, nominalizat de preşedintele Roosevelt. Graţie experienţei sale din Primul Razboi Mondial, Marshall a reuşit să pună la punct o armată americană slab echipată şi având iniţial numai 189.000 de oameni. Despre abilităţile sale excepţionale ca organizator şi strateg au vorbit, printre alţii, Dwight Eisenhower şi George S.Patton. A avut o contribuţie esenţială în victoriile aliaţilor în Europa şi în teatrul de razboi din Pacific. În 1945, preşedintele Truman îl trimite în China să negocieze conflictul dintre Chiang Kai-Shek şi comunistul Mao Zedong. Tentativele lui eşuează şi, după razboiul civil, comuniştii preiau puterea, în 1949.

 

În 1947 devine secretar de stat al SUA, ulterior promovând celebrul „Plan Marshall”. Conform acestuia, Europa occidentală (în primul rând) trebuia să-şi refacă economia distrusă de război. Marshall spunea că „într-o ţară săracă vin comuniştii la putere”. URSS a interzis „sateliţilor” săi să participe. Această decizie a adâncit disputele din deja declanşatul Război Rece. În 1953, George Marshall este recompensat cu Premiul Nobel pentru pace. Dar el s-a opus înfiinţării statului Israel, afirmând că în Orientul Mijlociu se va declanşa un război. Marshall a murit la 78 de ani, în 1959.

 

 

SURSĂ: Revista Magazin.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.