Jump to content

Deficitul bugetar se adânceşte!


dabro.pdf
 Share

Recommended Posts

pib2-300x137.jpg

 

Conform datelor operative, execuția bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 16,8 miliarde lei, respectiv 1,77% din PIB. În creştere faţă de nivelul de la sfârşitul lui august, de 1,54% din PIB.

 

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 205 miliarde lei, reprezentând 21,7% din PIB, sunt cu 13,6% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent, arată o notă a Finanţelor privind execuţia bugetară la nouă luni.

Se înregistrează creșteri față de anul precedent în cazul încasărilor din contribuțiile de asigurări (+37,3%) și din veniturile nefiscale (+19,4%). Începând cu luna februarie încasările din contribuțiile sociale au fost influențate pozitiv de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017.

 

Se constantă o îmbunătățire a colectării veniturilor din TVA astfel, acestea au crescut cu 9,0% față de realizările aceleiași perioade din 2017, ajungând la o valoare de 42,4 miliarde lei pe primele nouă luni ale anului în curs. Veniturile din accize au fost în sumă de 21,0 miliarde lei (2,2% din PIB) cu 7,9% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 4,2% față de aceeași perioadă a anului 2017.

 

Sursa: lexcafe.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.