[22 noiembrie] 1890 - naşterea lui Charles de Gaulle

[BIS aka OldNab]

 

 

În urmă cu 128 de ani se năştea fostul președinte al Franței, generalul Charles de Gaulle. De Gaulle era al doilea fiu al unei familii din eșaloanele superioare ale clasei de mijloc, romano-catolică, patrioată și naționalistă. Familia a dat Franței istorici și scriitori, tatăl său predând filosofia și literatura, dar, încă din copilărie, de Gaulle a manifestat un interes pasionat pentru treburile militare, se arată în volumul ''Enciclopedia Universală Britannica'' (2010).

 

De Gaulle a studiat la Academia Militară Saint-Cyr și, în 1923, ca tânăr locotenent-secund s-a înrolat în regimentul de infanterie condus de colonelul Philippe Pétain. A fost un tânăr soldat inteligent, muncitor și perseverent și, în cariera sa militară, un om cu idei originale, cu mare siguranță de sine și deosebit curaj. În Primul Război Mondial a luptat la Verdun, a fost de trei ori rănit și de tot atâtea ori menționat în rapoartele oficiale. De asemenea, a petrecut doi ani și opt luni ca prizonier de război (timp în care a pus la cale cinci tentative de evadare nereușite).

 

După o scurtă vizită în Polonia în calitate de membru al unei misiuni militare, un an în care a predat istoria militară la Saint-Cyr și doi ani de cursuri de specializare în strategie militară și tactici de război la Ecole Superieure de Guerre (Școala Superioară de Război), a fost promovat de către mareșalul Petain, în 1925, în cadrul personalului Consiliului Suprem de Război. 

 

De Gaulle, între anii 1927 și 1929, a servit ca maior în armata de ocupație a zonei Rinului și a observat personal pericolul unei agresiuni germane și lipsa de pregătire a apărării franceze. Între anii 1929-1931, a fost repartizat în Orientul Mijlociu, la Statul Major din Beirut, apoi, a fost promovat la gradul de locotenent-colonel, și a petrecut patru ani ca membru al secretariatului Consiliului Național de Apărare.

 

Cariera de scriitor a lui de Gaulle a început cu ''Discordia la inamic'' (La Discorde chez l'ennemi, 1924), urmată de ''Tăișul sabiei'' (Le Fil de l'epee, 1932). Un studiu de teorie militară, ''Spre armata de profesie'' (Vers l' armee de métier, 1934), apăra ideea de armată profesionistă de mai mici dimensiuni, puternic mecanizată și deosebit de mobilă. A mai scris un memorandum prin care a încercat, chiar și în ianuarie 1940, să-i convingă pe politicieni să adere la teoria sa.

 

După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, de Gaulle a comandat o brigadă de tancuri în cadrul Armatei V. În mai 1940, după ce a preluat comanda ca brigadier general provizoriu în Divizia a 4-a blindate — grad militar pe care l-a păstrat pentru restul vieții — a avut de două ori ocazia să-și aplice teoriile referitoare la războiul purtat cu vehicule blindate. A fost menționat în documentele armatei drept ''un lider admirabil, energic și curajos'', se subliniază în același volum.

 

La 6 iunie 1940, premierul Paul Reynaud l-a numit subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naționale. Când guvernul Reynaud a fost înlocuit, zece zile mai târziu, de cel al mareșalului Petain, care intenționa să încheie un armistițiu cu germanii, de Gaulle a plecat în Anglia. Din Londra, generalul a lansat celebrul apel de la 18 iunie, anunțând că francezii continuă lupta alături de Marea Britanie.

 

În 1943, și-a mutat cartierul general în Alger, unde a devenit președinte al Comitetului Francez de Eliberare Națională, funcție deținută, mai întâi, împreună cu generalul Henri Giraud. Înlăturarea acestuia a dat ocazia tuturor să-i observe și abilitatea strategică în manevrele politice.

 

La 9 septembrie 1944, de Gaulle și cabinetul său din umbră s-au întors la Paris, unde a condus mai multe guverne provizorii, dar în 20 ianuarie 1946 a demisionat subit, aparent din pricina neînțelegerilor cu partidele politice care formau coaliția de guvernământ.

 

A Patra Republică a fost declarată în noiembrie 1946 și, până în 1958, de Gaulle a purtat o campanie contra constituției acesteia. A înființat, în 1947, Adunarea Poporului Francez (Rassemblement du Peuple Francais, RPF), care în timpul alegerilor din 1951 a câștigat 120 de locuri în Adunarea Națională. Mișcarea exprima ostilitatea lui de Gaulle față de constituție, de sistemul de partide și, în particular, de comuniștii francezi, din cauza loialității de neclintit pe care o afișau față de directivele venite de la Moscova. În 1953, a rupt legăturile cu partidul său, care, în 1955, a fost desființat.

 

În perioada 1955-1956, generalul nu a mai apărut public, retrăgându-se în casa din Colombey-les-deux-Eglises, unde a lucrat la memorii: ''Chemarea, 1940-1942'' (L'Appel, 1940-1942; 1954), ''Unitatea, 1942-1944'' (L'Unite, 1942-1944; 1956), ''Salutul, 1944-1946'' (Le Salut, 1944-1946; 1959). 

 

În urma evenimentelor din Algeria din mai 1958, cercurile politice franceze au apelat la generalul de Gaulle, căruia președintele Rene Coty (1954 — 1959) i-a cerut să formeze un nou guvern. Învestit de Adunarea Națională la 1 iunie 1958, de Gaulle pregătește reforma instituțiilor și propune posesiunilor franceze de dincolo de mări un nou tip de asociere la metropolă — Comunitatea. Referendumul constituțional la care participă Franța și teritoriile de dincolo de mări aprobă cu 83 % proiectul de Constituție (28 septembrie 1958).

 

Alegerile legislative din 23-30 noiembrie 1958 asigură o majoritate confortabilă Uniunii pentru noua Republică a generalului de Gaulle. Acesta este ales la 21 decembrie 1958 președinte al Republicii și al Comunității cu 78 % din sufragii, funcție pe care o preia la 8 ianuarie 1959.

 

Conform spiritului noii Constituții, generalul de Gaulle nu a încetat să exercite o acțiune hotărâtoare în viața politică a țării; reglementarea problemei algeriene (1962), reforma apărării naționale (forța de intervenție), independența față de NATO, ajutor pentru lumea a treia (călătorie în America de Sud, 1964).

 

În 1965, generalul de Gaulle a candidat din nou pentru încă un mandat de președinte. 

 

A fost reales pe 21 decembrie, deși doar în urma unui al doilea tur de scrutin, după ce a avut de înfruntat opoziția surprinzător de puternică a socialistului Francois Mitterrand.

 

Încă din primul mandat, de Gaulle începuse o politică de ''relaxare și cooperare" cu țările din spatele Cortinei de Fier prin încurajarea schimburilor economice și culturale cu Uniunea Sovietică și cu țările din Europa de Est și prin recunoașterea Republicii Populare Chineze în ianuarie 1964.

 

În acest context s-a înscris și vizita generalului de Gaulle în România, în perioada 14-18 mai 1968, prima vizită a unui șef de stat francez în țara noastră. ''Declarația comună româno-franceză, adoptată la încheierea vizitei, reliefează acordul României și Franței asupra principiilor fundamentale ale dreptului internațional care trebuie să stea la baza raporturilor dintre state: independența și suveranitatea națiunilor mici și mari, neamestecul în treburile interne, stabilirea de relații amicale cu toate țările, dezvoltarea schimburilor și a cooperării internaționale, menținerea și restabilirea păcii în întreaga lume'' potrivit volumului ''Politica externă a României'' (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1986). 

 

În urma revoltelor studenților și muncitorilor din mai 1968, și a înfrângerii suferite în urma referendumului din 28 aprilie 1969, pe problema reorganizării regionale și a reformei Senatului, de Gaulle a demisionat și s-a întors la Colombey-les-deux-Eglises, retrăgându-se pentru totdeauna din politică și reluând scrierea memoriilor, care au adus o importantă contribuție la istoria celui de-al doilea război mondial.

 

Generalul Charles de Gaulle a murit la 9 noiembrie 1970.

 

 

SURSĂ: AGERPRES.

Edited November 24, 2022 by BIS aka OldNab

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.