[22 noiembrie] 1943 - independenţa Libanului

[BIS aka OldNab]

 

 

Liban sau Republica Libaneză (Al Jumuhuriyah Al Lubnaniya) sărbătoreşte la 22 noiembrie ziua naţională, aniversarea proclamării independenţei, în anul 1943.

Situat în Asia de Sud-Vest, pe ţărmul estic al Mării Mediterane, statul se învecinează cu Siria la Nord şi Est, Israel la Sud. Cu un grad ridicat de alfabetizare şi o cultură a negoţului, Libanul a fost, în mod tradiţional, un important centru comercial pentru Orientul Mijlociu. 

Suprafaţa ţării este de 10.452 kmp. Capitala ţării este la Beirut. Populaţia ţării depăşeşte 4,4 milioane de locuitori, conform estimărilor din 2013. Musulmanii şiiţi şi sunniţi, creştinii şi druzii reprezintă principalele grupuri etnice din ţara care a reprezentat un refugiu pentru minorităţile din regiune, timp de câteva secole.

Limba oficială este araba, dar pe teritoriul ţării se mai vorbesc engleza şi franceza. Minorităţile etnice, între care armeni şi kurzi, vorbesc dialecte libanezo-siriene şi palestiniene.

Teritoriul Libanului este marcat de două lanţuri muntoase paralele cu ţărmul mediteranean: Munţii Liban (Jebel Liban), alcătuiţi din roci dure, culminând cu 3.088 m în Qurnet es Sauda (altitudinea maximă din ţară), şi Antiliban (Jebel esh Sharqi), munţi constituiţi din gresie şi care culminează la 2.814 m în Muntele Hermon (Jebel esh Sheikh). Aceste două lanţuri muntoase închid o depresiune fertilă, Bekaa, drenată de râul Litani. Munţii Liban domină o câmpie litorală îngustă şi discontinuă care însoţeşte un ţărm aproape rectiliniu.

Cunoscut în antichitate sub numele de Fenicia (cu oraşe-state strălucite precum Tyr, Sidon, Byblos, Ugarit), teritoriul Libanului este supus, de-a lungul secolelor, conducerilor egiptene, asiriene, persane, seleucide, romane (63 î.e.n.), bizantine (395 e.n.), arabe (636 e.n.), cruciate (sec.XI-XIII), turce (1516-1918). În pofida islamizării, în Liban a supravieţuit o importantă minoritare creştină (maroniţii). După Primul Război Mondial, în urma destrămării Imperiului Otoman, Libanul, unit cu Siria, este administrat, din 1920, în numele Ligii Naţiunilor, de Franţa. 

În 1926, Libanul este separat de Siria şi proclamat, în cursul delui de-al Doilea Război Mondial, mai precis la 22 ianuarie 1941, republica independentă (la 22 decembrie 1943 este creat primul guvern naţional). Până în decembrie 1946 rămâne însă sub ocupaţie anglo-franceză. La sfârşitul anului 1943, au loc primele alegeri generale. Christ Bescharra Khoury (creştin maronit) a devenit preşedinte, iar la conducerea guvernului a fost numit Riad Solh (musulman sunnit). Este stabilit un pact naţional, în virtutea căruia preşedintele ţării trebuie să fie creştin maronit, primul ministru- musulman sunnit, iar preşedintele Parlamentului - musulman şiit.

În 1945, Libanul devine membru fondator al Ligii Arabe şi membru al ONU. 

În 1975, în Liban a izbucnit un război civil, care a opus forţele creştine formaţiunilor musulmane, susţinute de miliţiile palestiniene, adăpostite în Liban din 1969. Războiul civil libanez a avut multe consecinţe grave pentru populaţie şi stat. Războiul a încetat în urma Acordului de la Taef, Arabia Saudită, din octombrie 1989, în baza căruia autorităţile libaneze au trecut la aplicarea unor măsuri pentru normalizarea situaţiei din ţară: reunificarea şi activarea instituţiilor administraţiei de stat; reluarea activităţii parlamentului şi stabilirea de noi structuri ale acestuia (majorarea numărului deputaţilor, repartizarea lor egală între creştini şi musulmani, formarea comisiilor parlamentare); organizarea de alegeri legislative începând cu anul 1992, extinderea autorităţii statale pe întreg teritoriul naţional; dezarmarea şi desfiinţarea miliţiilor. Din 2005, s-au organizat alegeri libere în Liban. 

În mai 2014, Michel Suleiman s-a retras din funcţia de preşedinte, după un mandat de şase ani, lăsând în urmă un vid politic cauzat, în principal, de efectele negative ale războiului civil din Siria. Preşedintele este ales de două treimi din Parlament sau de 85 din cei 128 de membri ai legislaturii. În prezent, postul de preşedinte este vacant. Puterea executivă este exercitată de Consiliul de Miniştri, al cărui preşedinte aparţine comunităţii musulmane sunnite. După demisia lui Najib Mikati din calitatea de prim-ministru la 23 martie 2013, Tammam Salam a devenit candidatul consensual pentru funcţia de premier. Noul guvern a fost format la 15 februarie 2014.

Civilizaţiile variate şi-au lăsat urmele pe teritoriul Libanului. Astfel de vestigii se regăsesc la Baalbek- ruinele templelor romane, sau în oraşul Byblos, renumit pentru vechimea sa. În plus, vechiul Beirut, cu pieţele reconstruite după modelul antic, centrul istoric al oraşului Tripoli, cu numeroase moschei, situat la poalele castelului cruciaţilor sau portul oraşului Sidon reprezintă doar câteva din atracţiile turistice ale ţării.

Relaţii bilaterale între România şi Republica Libaneză 

România şi Republica Libaneză au stabilit relaţii diplomatice, la rang de ambasadă, la 6 ianuarie 1965.

După 1989, dialogul politic, la nivel de şefi de stat, a fost stabilit prin vizita oficială a preşedintelui Ion Iliescu, întreprinsă la 13 aprilie 1993, ca parte a unui turneu, care a mai cuprins Emiratele Arabe Unite şi Siria. Preşedintele României, Traian Băsescu, a efectuat în perioada 15-16 aprilie 2009, o vizită oficială în Republica Libaneză.

Preşedintele Libanului, Emile Lahoud, a efectuat în zilele de 3 şi 4 mai 2001, o vizită oficială în România. În perioada 27-29 februarie 2012, preşedintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, a efectuat o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu.

Prim-ministrul Republicii Libaneze, Rafic Hariri, s-a aflat la de trei ori la Bucureşti, în perioada 17-18 octombrie 1994, la invitaţia omologului său român, Nicolae Văcăroiu, în perioada 21-24 martie 1996 şi în perioada 17-19 martie 2002, la invitaţia premierului Adrian Năstase.

La Beirut, în perioada 26-28 iunie 1995, a avut loc vizita oficială a prim-ministrului României, Nicolae Văcăroiu, la invitaţia omologului său libanez, Rafic Hariri. De asemenea, în perioada 31 august-1 septembrie 1998 s-a desfăşurat vizita oficială a premierului Radu Vasile, la invitaţia omologului său libanez, Rafic Hariri. În zilele de 23 şi 24 iunie 2003, prim-ministrul român Adrian Năstase a întreprins un turneu oficial în Liban şi Kuweit, la invitaţia omologilor săi libanez, Rafic Hariri, preşedintele Consiliului de Miniştri al Libanului, şi, respectiv, kuweitian, şeicul Saad Al Salem Al Sabah, prim-ministru şi prinţ moştenitor al Kuweitului.

Conform MAE, în 2013, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale a ajuns la 249,49 milioane USD, din care exportul avea o valoare de 245,87 milioane USD, iar importul - 3,62 milioane USD. Potrivit statisticilor Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la 31 octombrie 2014, în România erau înregistrate 3.928 de societăţi comerciale cu capital mixt româno-libanez şi integral libanez (locul 26 în clasamentul investitorilor străini).

 

 

SURSĂ: AGERPRES.

Edited November 24, 2022 by BIS aka OldNab

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.