Jump to content
Sign in to follow this  
BIS aka OldNab

[5 decembrie] 2017 - moartea regelui Mihai I

Recommended Posts

Imagine similarÄ

 

 

Mihai I (1927-1930; 1940-1947) s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi al reginei Elena, principesă a Greciei.

 

Mihai I a devenit rege al României la numai şase ani, în urma decesului regelui Ferdinand (n. 12/24 august 1865-m. 20 iulie 1927), bunicul său, în condiţiile în care prinţul Carol, moştenitor al tronului, renunţase oficial la succesiune. Din cauza vârstei, prerogativele demnităţii regale au fost asumate, în 1927, de o Regenţă (1927-1930), în componenţa căreia intrau unchiul regelui, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie, potrivit site-ului www.familiaregala.ro.

 

Carol al II-lea a revenit în ţară în 1930 şi, contrar angajamentului de a nu mai avea nicio pretenţie asupra tronului, s-a proclamat rege. În această situaţie, lui Mihai i s-a conferit, la 8 iunie 1930, titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. Regina mamă Elena a plecat în exil în aceeaşi lună. Mihai a rămas în grija tatălui, fiind educat la palat. Mai târziu, a urmat cursuri de sport şi a început pregătirea militară, devenind, la vârsta de 14 ani, sublocotenent în Armata Română, se arată pe site-ul citat anterior.

 

După o domnie controversată, Carol al II-lea a cedat la 5 septembrie 1940, principalele prerogative ale puterii generalului Ion Antonescu, iar la 6 septembrie 1940, a transmis prerogativele regale fiului său, Mihai, care a revenit, astfel, la tron, potrivit volumului "Istoria României în date" (2003).

 

Începând cu 1943, în jurul regelui s-a coagulat o opoziţie antonesciană, pe fondul schimbărilor de pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial.

 

La 23 august 1944, începând cu ora 22.12, s-a transmis, la radio, Proclamaţia către ţară, prin care regele Mihai anunţa "ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite", potrivit volumului "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), volumul IV - Mihai I" de Ioan Scurtu. În acelaşi timp, s-a anunţat formarea unui guvern de uniune naţională, care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Naţiunile Unite: "din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite".

 

În urma încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial, monarhul român a fost decorat, în iulie 1945, cu ordinul Pobeda (Victoria), una dintre cele mai înalte distincţii sovietice, "pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite", potrivit volumului "Istoria României în date" (2003).

 

După 1944, treptat, atribuţiile regelui au fost reduse până când au devenit simbolice, ca urmare a strategiei puterii politice de la Moscova. În 1947, în condiţiile ocupaţiei militare sovietice şi a eliminării de pe scena politică românească a partidelor politice tradiţionale, PNŢ şi PNL, monarhia a devenit ultimul obstacol în calea subordonării ţării intereselor dictate de Moscova.

 

La 30 decembrie 1947, Mihai I abdică şi va părăsi ţara, în ianuarie 1948, împreună cu familia. La scurt timp, acesta a făcut declaraţii privind abdicarea sa "forţată". Reacţia conducerii comuniste nu a întârziat să apară - în urma deciziei Consiliului de Miniştri din 22 mai 1948, familiei regale i s-a retras cetăţenia română şi s-au confiscat bunurile membrilor săi.

 

Mihai I s-a căsătorit, la 10 iunie 1948, la Atena, cu principesa Ana de Bourbon Parma (n. 18 sept. 1923-m. 1 aug. 2016), din familia regală a Danemarcei, având cinci fiice: Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) şi Maria (n. 1964).

 

Familia Regală a locuit, până la sfârşitul anului 1948, în vila Sparta din Florenţa, locuinţa reginei mamă Elena. Din 1949, Mihai I şi Ana s-au mutat la Lausanne, iar din 1950, în Marea Britanie, unde au locuit până în 1956, când s-au stabilit în Elveţia, la Versoix, lângă Geneva. Din 2004, s-au mutat la Aubonne, în Elveţia. Mihai a supervizat activitatea Comitetului Naţional Român, gândit ca un guvern al României în exil. A păstrat legătura cu refugiaţii români din străinătate şi s-a adresat ţării prin mesajele de Anul Nou, transmise de la postul de radio Europa Liberă.

 

În aprilie 1992, Mihai şi familia sa au sărbătorit, pentru prima oară după 44 de ani, zilele de Paşti la Mânăstirea Putna şi au vizitat Bucureştiul, în cadrul unei vizite cu caracter privat. Totodată, de marile sărbători creştine şi în funcţie de angajamentele lor publice, Mihai şi Ana au participat la diverse manifestări organizate fie la Castelul de la Săvârşin, fie la Palatul Elisabeta din Bucureşti.

 

La 21 februarie 1997, prin Hotărârea de Guvern nr. 29, s-a revocat Decizia Consiliului de Miniştri din 22 mai 1948, Mihai I devenind cetăţean român.

 

La 2 martie 2016, Consiliul Regal a transmis faptul că Mihai se retrage din viaţa publică, pe fondul unei stări de sănătate precare, care a presupus şi o intervenţie chirurgicală, Casa Regală urmând a fi reprezentată în toate acţiunile publice de către fiica sa, Margareta, Custodele Coroanei. A murit la vârsta de 96 de ani, în Aubonne, Elveţia, la 5 decembrie 2017.

 

 

SURSĂ: AGERPRES.

Edited by BIS aka OldNab

Share this post


Link to post
Share on other sites
6 hours ago, Machinegewehr 45 said:

Nu trebuia sa accepte mediali aia sovietica “pobeda”. De asta multi il cred tradator

Asta e ultima problemă cu el :))

Share this post


Link to post
Share on other sites

Parerea mea e daca reusea sa aduca monarhia in Romania dupa caderea comunismului poate era altcumva tara asta.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Condoleante...

Share this post


Link to post
Share on other sites
52 minutes ago, South Ragnar47 said:

Parerea mea e daca reusea sa aduca monarhia in Romania dupa caderea comunismului poate era altcumva tara asta.

Logic că dacă nu venea comunismul în ţară eram mult mai bine acum.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

×

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.