Jump to content

Formularul 230 pentru redirecționarea unui procent din impozit va putea fi depus până spre finele lui mai


uS DeviL
 Share

Recommended Posts

Formularul 230 pentru redirecționarea unui procent din impozit va putea fi depus până spre finele lui mai

 

Imagini pentru formular 230 photo

 

 

Formularul 230 nu va mai avea termen pe 15 martie, ci pe 25 mai, potrivit unui anunț recent al ministrului finanțelor. De anul acesta, cei care doresc să redirecționeze parte din impozitul pe venit pentru susținerea ONG-urilor sau pentru acordarea de burse private pot depune formularul 230 într-o formă schimbată. Concret, se poate face redirecționarea o dată la doi ani, nu anual, cum se proceda până acum. Mai mult, pe lângă salariați și pensionari, și cei care obțin venituri din anumite activități independente pot utiliza acest formular, cum sunt cei care obțin venituri din chirii.

 

Noul model al formularului 230 a fost oficializat de curând prin Ordinul ANAF nr.147/2020, care se aplică deja pentru redirecționarea unei părți din impozitul pe veniturile din anul 2019. Guvernul a decis însă marți să amâne termenul depunerii acestuia până pe 25 mai, astfel încât doritorii să aibă mai mult timp pentru completarea formularului. Amânarea va deveni oficială după ce apare în Monitorul Oficial. 

 

De anul acesta, cei care vor alege să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit pot face asta către aceeași entitate, pentru doi ani. Acest lucru va fi posibil prin bifarea căsuței special destinate acestei opțiuni din cadrul formularului 230. La finalul celor doi ani, cererea poate fi reînnoită.

Procentul de 3,5% poate fi acordat entităților non-profit care sunt înscrise în Registrul entităţilor/unităţilor de cult, dar și pentru burse private. Până acum, pentru acordarea de burse private se putea redirecționa un procent de 2%.

 

În plus, pe lângă contribuabilii care realizează venituri din salarii și/sau din pensii, formularul mai poate fi depus și de către cei care obțin venituri din:

  • activităţi independente/activități agricole, impuse pe bază de normă de venit;
  • activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă;
  • drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele pentru care venitul net se determină în sistem real;
  • cedarea folosinței bunurilor, pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe baza normelor de venit.

 

Așadar, secțiunea a doua, privind datele referitoare la categoriile de venit (venituri din salarii și asimilate salariilor și venituri din pensii), a fost eliminată și s-a trecut direct la completarea destinației sumei redirecționate (bursă privată sau susținerea unei entități non-profit/unitate de cult).

Prin completarea acestui formular se redirecționează o parte din impozitul care ar merge oricum către statul român. Mai exact, potrivit Codului fiscal, acea parte din impozit care e redirecționată de contribuabil se duce direct la cineva care are nevoie de banii respectivi.

 

Atenție! Amânarea termenului de depunere a formularului 230 trebuie publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

 

 

Sursa: avocatnet.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.