Jump to content

Recrutăm Designeri Audio și Video. Detalii aici

uS DeviL

RPG Helper
  • Content Count

    7797
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    2

uS DeviL last won the day on July 22 2019

uS DeviL had the most liked content!

Community Reputation

820 Veteran

6 Followers

About uS DeviL

  • Rank
    Veteran
  • Birthday 10/17/1993

Contact Methods

  • Website URL
    https://www.facebook.com/alexandru.stegaru.104

Profile Information

  • Gender
    Male
  • Location
    București

Previous Fields

  • Real name
    Alexandru
  • RPG1 Nickname
    DeviL

Recent Profile Visitors

30885 profile views
  1. România și legislația europeană: Țara noastră, campioană la întârzieri în transpunerea directivelor UE Potrivit Raportului anual privind monitorizarea punerii în aplicare a dreptului UE, emis de Comisia Europeană (CE) în 31 iulie 2020, România a fost supusă unui mare număr de proceduri de infringement (constatare a neîndeplinirii obligațiilor) în diverse domenii și a întârziat în aplicarea unor directive sau le-a transpus incorect în legislația națională. Raportul publicat pe site-ul CE precizează că, în 2019, la nivelul Uniunii Europene (UE), mai mult de jumătate din procedurile de infringement au fost legate de transpunerea tardivă a directivelor, deși numărul acestora a scăzut ușor (de la 419 de cazuri în 2018 la 406 în 2019). În comparație, cel mai mare număr de noi cazuri de transpunere tardivă din ultimii cinci ani a fost înregistrat în 2016 (847 cazuri). În afară de cazurile de infringement apărute în anii anteriori, România a fost acuzată că nu și-a îndeplinit obligațiile în 38 de cazuri noi în 2019. Printre cazurile de infringement asupra României, se află: neasigurarea protecției adecvate a habitatelor și speciilor de interes în UE, prin desemnarea ariilor de protecție naturală din cadrul rețelei NATURA 2000; întârzieri în implementarea Regulamentului de Geo-blocare, prin lipsa emiterii măsurilor și mecanismelor pentru protecția consumatorilor; neasigurarea că instalațiile din cadrul Directivei de Emisii Industriale operează cu permise adecvate; nefurnizarea informațiilor despre operatorii și serviciile esențiale identificate de legislația UE pe tema securității rețelelor și sistemelor informatice; încălcarea competenței exclusive a UE în schimbul automat de ADN, amprente digitale și date de înmatriculare a vehiculelor; transpunerea incorectă a Directivei privind combaterea abuzului sexual și a exploatării sexuale a copiilor; eșecul constant în monitorizarea poluării aerului, așa cum este cerută de legislația UE. Cu toate acestea, România este întrecută la cazuri de infringement de Bulgaria, Grecia și Cipru. Iată situația la nivelul întregii uniuni: Deși România a intrat în legalitate în unele dintre cazurile mai vechi, la finalul lui 2019 tot mai avea deschise 64 de cazuri. Cu toate că numărul de cazuri deschise de infringement a rămas stabil în ultimul an, numărul de noi cazuri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor a crescut cu peste 20% față de anul precedent. Luxemburg, Estonia și Lituania au înregistrat cele mai puține cazuri noi de transpunere incorectă sau de aplicare incorectă a legislației UE în 2019, în timp ce Spania, Italia și Grecia au înregistrat cele mai multe cazuri. În ceea ce privește cazurile de transpunere tardivă, Bulgaria, Belgia, Grecia și Cipru au înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi deschise împotriva acestora, în timp ce împotriva Danemarcei, Italiei și Lituaniei au fost deschise cele mai puține cazuri. Raportul CE mai trece în revistă și activitatea Curții Europene de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Cu toate că, în 2019, CJUE nu a emis nicio hotărâre menită să schimbe legislațiile naționale, aceasta a făcut o interpretare a legislației (hotărâre preliminară) privitoare la zborurile aeriene: “Suma compensatorie prevăzută de legile UE, în cazurile de refuz al îmbarcării sau anularea zborului, nu este menită să compenseze daune precum pierderi de venituri sau acele daune pot fi subiectul unor compensări ulterioare. În caz de refuz al îmbarcării, este responsabilitatea companiei aeriene să le ofere pasagerilor informațiile complete despre dreptul lor de rambursare sau re-rutare. Pasagerii nu au obligația de a contribui activ la căutarea acelor informații”, se precizează în raportul CE. Raportul anual privind monitorizarea punerii în aplicare a dreptului UE prezintă modul în care Comisia a monitorizat și a asigurat aplicarea dreptului UE în 2019 și performanțele statelor membre în diverse domenii de politică. Raportul a fost publicat în 31 iulie 2020 și poate fi consultat pe site-ul CE. Sursa: avocatnet.ro
  2. Parlamentul se chinuie de șapte ani să aprobe o ordonanță - una cu taxe judiciare de timbru Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru nu a avut norocul să fie aprobată în Parlament de șapte ani de când a apărut în peisajul legislativ. Cu toate că bifează la toate categoriile de importanță, cu toate că a fost criticată pe conținut la momentul când a ieșit din Guvern (în mare, pentru că taxele erau împovărătoare pentru o populație care încă era șocată de criza economică). De doi ani de zile, în caseta proiectului de la deputați nu mai apare nimic, iar comisiei juridice din Camera Deputaților îi ia ani ca să vină cu câte un raport pe seama lui. S-ar putea crede că proiectul stă deja sub stigmatul unui blestem shakespearian. De ce adopta Guvernul în 2013 ordonanța 80? Guvernul adopta în 2013 o ordonanță cu taxele judiciare de timbru reclamând că vechea reglementare, adică Legea nr. 146/1997 nu mai era actuală - intraseră în vigoare noile coduri civile și trebuia reflectat într-un mod adecvat acest lucru și la nivelul reglementării acestor taxe. Apoi, mai era și timbrul judiciar, aplicat distinct de taxele judiciare, dublându-le. Așadar, OUG nr. 80/2013 venea să modernizeze sistemul de taxare, astfel încât să reflecte costurile reale ale procesului judiciar și să sistematizeze legislația existentă la momentul respectiv. De ce făcea Guvernul asta, iar nu Parlamentul? Probabil din aceleași rațiuni aplicabile la multe dintre ordonanțele de urgență care ies "pe piață", un Parlament preocupat cu alte chestiuni (și, vom vedea, a rămas consecvent în lipsa de preocupare vizavi de aceste taxe judiciare) ș.a.m.d. "Neadoptarea urgentă a prezentului proiect de act normativ ar conduce la conservarea unui sistem de taxare neadaptat în raport cu întreaga evoluție în plan legislativ, cu liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu adoptarea noului Cod civil și a noului Cod de procedură civilă", motiva Guvernul în expunerea de motive din spatele acestei ordonanțe (cu o mare plăcere în lectură, am apreciat în mod deosebit folosirea de către autorul textului expunerii a unor cuvinte pe care mai rar le găsim în astfel de hârtii - împietare, asanare). UNBR spunea, în 2013, că taxele sunt prea mari Când a apărut ordonanța, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) adresa un apel Guvernului, Parlamentului și tuturor autorităților abilitate "să ia măsurile care se impun pentru restabilirea garanțiilor corespunzătoare dreptului de acces la instanță prin modalitatea de reglementare a taxelor judiciare de timbru". Câteva dintre criticile UNBR vizavi de această ordonanță: majorează cuantumul taxelor de acces la justiție la un nivel ce depășește cu mult posibilitățile de plata ale justițiabililor; măsurile luate sunt lipsite de proporționalitate și încalcă dispozițiile art. 21, art. 124 alin.(2) și ale art. 53 din Constituția României; noua reglementare nu are un suport corespunzător în realitatea economică concretă a României; populație sărăcită pe fondul crizei economice care nu își permitea taxe cu 20% mai mari, raportat la un salariu mediu net care nu creștea cine știe ce; "nivelul actual al taxelor judiciare de timbru în materie reflectă protejarea incorectă a procedurilor notariale în defavoarea procedurilor judiciare statale, astfel încât discriminarea făcută legal prin stabilirea unor taxe ce favorizează o categorie socio-profesională care își desfășoară activitatea pe principii specifice profesiilor liberale, este incorectă". Ordonanța a ajuns în Parlament și așteaptă majoratul Ca toate ordonanțele de urgență, și OUG 80/2013 a ajuns în Parlament, unde aleșii neamului trebuie să dea o lege prin care să o aprobe sau chiar să o respingă. Dacă o aprobă, o pot face chiar cu amendamente, mari modificări chiar. Acolo e din 2013. Anul acesta, ordonanța împlinește cei șapte ani de (când a plecat de) acasă. Intrată în procedură de legiferare de urgență, Senatul a expediat-o repede: a aprobat ordonanța în integralitatea ei, în octombrie, iar apoi legea de aprobare a ajuns la Camera Deputaților. Proiectul legii de aprobare a OUG 80/2013 primea, la deputați, Camera decizională, un prim aviz favorabil de la o comisie (administrație publică) în noiembrie 2013. Mai primea apoi un aviz de la comisia pentru buget - finanțe în martie 2014. I-au trebuit comisiei juridice din Camera Deputaților doi ani și ceva ca să dea un raport favorabil adoptării (în caseta proiectului, avizul comisiei juridice are data de 29 noiembrie 2016). Cam atât le-a luat francezilor să ridice marele turn de oțel din Paris. În doi ani de zile, Michelangelo termina jumătate din pictura de pe tavanul Capelei Sixtine. Între două sarmale și o lingură de salată de boeuf, deputații înscriau pe 27 decembrie 2016 proiectul pe ordinea de zi. Repede-nainte pe 27 februarie 2017, proiectul e trimis pentru un raport suplimentar la comisia juridică. Îi ia, de data asta, mai puțin de un an comisiei ca să vină cu un nou raport. De data asta, raportul are foarte multe amendamente: modificări de taxe, completări care au ajuns în ordonanță, între timp, prin alte acte normative (de modificare), aspecte importante precum taxarea acțiunilor privind despăgubirile pentru daune, introducerea unor taxe noi, corectarea unor practici neunitare ș.a.m.d. Ajunge iar la o dezbatere în plenul Camerei prin februarie 2018, dar e trimis din nou înapoi comisiei. Termenul de depunere a raportului era 23 februarie 2018. De atunci, nu s-a mai întâmplat nimic cu acesta la Camera Deputaților, cu alte cuvinte, până aici am plătit. Parlamentul a avut, probabil, alte priorități între timp. Esența acestei proceduri de aprobare ori de respingere a unei ordonanțe în Parlament nu e bifarea unei chestiuni, nu e un simplu formalism. Guvernul, nefiind legiuitorul principal în stat, trebuie controlat de cel care îndeplinește această funcție. Parlamentul se uită pe textul unei ordonanțe pentru a vedea: o fi sau nu o fi bine ce a făcut Guvernul aici? La momentul respectiv, avocații, de exemplu, considerau că nu e deloc bine ce a făcut Guvernul acolo pentru justițiabili. Pentru justițiabil, motivele reale pentru care proiectul trenează în Parlament de șapte ani nu au nicio relevanță; nu poate intra aici în discuție divergența de opinie, nici coloratura politică, nici interesele. E pur și simplu inadmisibil pentru esența acestei proceduri de aprobare/respingere a unei ordonanțe să dureze atât de mult. Evoluția ordonanței în acești ani Interesant e că OUG 80/2013 a fost modificată de trei ori prin lege în acești ani (și de două ori prin OUG). Practic, a fost mai ușoară adoptarea altor legi pe seama ei, decât adoptarea legii de aprobare, care, în acest context, mă întreb dacă nu cumva provoacă printre parlamentari spaime precum actorilor englezi le provoacă doar cuvântul Macbeth pronunțat în incinta teatrului; poate proiectul de aprobare poartă un blestem despre care învață toți cei care intră prima oară în Camera Deputaților. Îmi imaginez un reporter alergând după noii-veniți să-i întrebe de proiectul de aprobare a OUG 80/2013 și deputații fugind care-ncotro, pe președintele Camerei, deschizând sesiunea cu avertisemntul, în camera de plen: aici nu se pronunță numele proiectului de adoptare a ordonanței nenumite. Nu pot decât să atentez la umor, pentru că situația mi se pare încadrabilă la categoria șoc și groază. Deși m-am lovit de textul acestei ordonanțe de multe ori, mărturisesc că până de curând nu am remarcat aceste detaliu important - faptul că nu a ajuns nici până acum să fie aprobată de Parlament. Revenind, în 2014, ordonanța a fost ușor modificată printr-o lege: ceva minor pe la executări și o prevedere expresă pentru taxa aplicabilă acțiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale. În 2016, printr-un OUG, se modifica iar chestiunea cererilor pentru încuviiințarea executării silite, ca formulare. În 2017, Parlamentul adopta o lege prin care modifica și această ordonanță 80/2013, din care elimina două articole referitoare la virarea sumelor colectate de stat. Anul trecut, prin altă ordonanță, se introducea și taxarea unor cereri de ordonanță asigurătorie europeană, iar, anul acesta, tot Parlamentul venea cu o altă lege de modificare, referitoare, de data asta, la cererile cu valoare redusă și alte câteva aspecte. Major însă nu s-a modificat nimic în toți acești șapte ani. Criticile aduse la momentul respectiv ordonanței au rămas fără răspuns, Parlamentul nu a făcut eforturi uriașe ca să îndrepte o legiferare - în fapt, nu și-a făcut treaba deloc. Oare să fie 2020 anul când deputații reușesc să adopte o lege? Într-un lung șir, acesta este încă un exemplu al sănătății actului de legiferare din România. Sursa: avocatnet.ro
  3. Masca va fi obligatorie inclusiv la piețe, târguri și obiective turistice. Fără dansuri la terase, baruri și cluburi Guvernul pregătește noi restricții pentru perioada stării de alertă, în contextul epidemiei de coronavirus, conform unei hotărâri care stă să apară în Monitorul Oficial. Printre altele, masca facială va deveni obligatorie și în unele spații publice deschise, iar la terase, cluburi și baruri vor fi interzise dansurile. Hotărârea a fost adoptată aseară și se va aplica odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial, lucru care nu s-a întâmplat până la ora redactării acestui articol (17:00). Prima restricție face referire la masca facială de protecție. Aceasta va fi obligatorie în spațiile publice deschise în anumite intervale orare ale zilei, după cum va stabili fiecare comitet teritorial pentru situații de urgență. Concret, restricția va viza, printre altele, piețele, târgurile, zonele de așteptare, falezele, serbările publice și obiectivele turistice. „(...) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență”, scrie în hotărâre. Spațiile și intervalele orare se vor stabili la propunerea direcției teritoriale de sănătate publică, în funcție de numărul estimat de persoane prezente, dacă nu este destul spațiu pentru o distanțare fizică adecvată. Administratorii sau proprietarii spațiilor publice deschise vizate vor trebui să afișeze anunțuri despre obligativitatea măștii faciale. În prezent, masca este obligatorie în spațiile publice închise, la locul de muncă și în mijloacele publice de transport. Referitor la activitatea teraselor, barurilor și cluburilor în aer liber, hotărârea prevede că acestea vor trebui să respecte orarul prestabilit (adică, teoretic, să nu mai funcționeze în afara programului) și eventualele restricții stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Regula va fi valabilă în localitățile cu mulți infectați cu coronavirus și se va aplica, dacă e cazul, inclusiv firmelor din domeniul jocurilor de noroc (cazinouri, case de pariuri etc.). În același timp, terasele, barurile și cluburile în aer liber vor trebui să limiteze accesul persoanelor - adică să poată intra doar câte persoane pot avea loc pe scaune. Iar orice activități ce presupun interacțiunea fizică între clienți vor trebui limitate și ele (de exemplu, dansurile). „Operatorii economici (...) au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți”, scrie în actul citat. Atenție! Hotărârea Guvernului nu se aplică încă. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie aprobată de Executiv și publicată în Monitorul Oficial. Sursa: avocatnet.ro
  4. uS DeviL

    @AndreiOwnLegend - Primeste 1 Avertisment pentru abuz de /service towtruck.
  5. Dacă ai o cameră video montată pe bordul mașinii, trebuie să respecți GDPR? Ce zic autoritățile de la noi Persoanele fizice care își montează o cameră video în interiorul mașinii, pentru a surprinde eventualele incidente în trafic în care sunt implicate, în ideea de a-și dovedi nevinovăția, nu trebuie să respecte Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), au explicat reprezentanții Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), pentru redacția noastră. Redacția avocatnet.ro a făcut o solicitare către ANSPDCP, pentru a lămuri dacă, în situația în care își montează o cameră video în propria mașină, o persoană fizică ar trebui sau nu să respecte GDPR. ANSPDCP a explicat că o asfel de situație nu intră sub incidența GDPR, tocmai pentru că imaginile sunt folosite în scop personal, neavând legătură cu o activitate profesională sau comercială. "În ceea ce privește situația în care, în traficul rutier, se utilizează o cameră montată în interiorul unui autoturism personal pentru a proba în fața autorităților statului (poliției) și ale asiguratorului eventualele incidente în trafic care ar putea să afecteze o persoană fizică, raportat la scopul declarat, apreciem că situația prezentată intră sub incidența dispozițiilor art. 2 alin. 2 lit. c) din Regulamentul general de protecția datelor", a explicat ANSPDCP. Articolul din GDPR menționat de ANSPDCP prevede că Regulamentul "nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către o persoană fizică în cadrul unei activități exclusiv personale sau domestice". GDPR reprezintă, din mai 2018, cadrul legal european unic în materie de prelucrare a datelor personale. Companiile care prelucrează date trebuie să respecte obligațiile impuse de GDPR, altfel riscă sancțiuni drastice. Totuși, persoanele fizice scapă de aceste obligații, atât timp cât acționează numai în scopuri personale, ca în cazul descris mai sus. Sursa: avocatnet.ro
  6. uS DeviL

    Poti alege sa nu le faci, punctajul iti va ajunge pentru premiu.
  7. uS DeviL

    @AndreiOwnLegend - Primeste 1 Avertisment pentru Deranj Raport.
  8. Asigurarea locuințelor și furtunile: Ce acoperă polița obligatorie și cea facultativă În contextul în care, de câteva zile, cam toate zonele țării noastre sunt afectate de ploi abundente, care generează inundații și chiar alunecări de teren, prezentăm astăzi riscurile acoperite de cele două tipuri de asigurări pentru locuințe, respectiv asigurarea obligatorie și cea facultativă. De câteva zile, cam tot teritoriul României a fost “măturat” de ploi abundente care au dus, în anumite zone, la inundații sau chiar alunecări de teren, Administrația Națională de Meteorologie avertizând că, și în următoarea perioadă, ploile consistente se vor menține. Astfel, românii ce au fost afectați de inundații și care au și o poliță de asigurare obligatorie a locuinței trebuie să știe că pot solicita despăgubiri pentru pagubele provocate locuinței de către dezastrele naturale, deci și pentru cele provocate de inundații sau alunecări de teren. În țara noastră, locuințele, indiferent că acestea sunt deținute de persoane fizice sau juridice, trebuie asigurate anual împotriva dezastrelor naturale. Mai exact, riscurile acoperite de polița de asigurare obligatorie (PAD) sunt, potrivit Legii nr. 260/2008, cutremurele, alunecările de teren și inundațiile. Sunt acoperite atât daunele produse prin efect direct al dezastrelor naturale, cât și cele produse prin efect indirect. Spre exemplu, este acoperit incendiul și chiar explozia apărute ca urmare a producerii unui cutremur sau a unei alunecări de teren. Asigurarea obligatorie a locuinței acoperă doar locuințele, nu și anexele, dependințele, dotările și utilitățile nelegate structural de locuință, anexele ce nu sunt destinate locuirii (garaje, magazii, șoproane, grajduri, depozite etc.) sau instalațiile și amenajările speciale (piscine, saune, instalații solare sau eoliene etc.). Totodată, polița PAD nu acoperă locuințele situate în zone cu interdicție de construire (de exemplu, în albia unui râu) sau locuințele încadrate în clasa I de risc seismic (cele cu bulină roșie). Din pacate, deși asigurarea locuinței este obligatorie, nu mulți români au încheiate astfel de polițe. După cum arată datele publicate pe website-ul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, la sfârșitul lunii mai 2020 erau încheiate 1.742.244 de polițe PAD. Amenda pentru lipsa unei polițe PAD poate ajunge până la 500 de lei. Mai multe detalii despre costurile legate de încheierea unei polițe PAD și unde se poate încheia în 2020 se găsesc în acest articol. Pe de altă parte, în condițiile în care prin asigurarea obligatorie nu sunt acoperite decât cutremurele, inundațiile și alunecările de teren, românii care vor ca și alte riscuri legate de locuințele lor să fie acoperite pot apela la asigurarea facultativă. Asigurările facultative pot acoperi, în funcție de oferta fiecărei firme de asigurări și de bugetul alocat de fiecare persoană pentru asigurarea locuinței, riscuri precum incendiile, vandalismul, inundațiile provocate de defecțiuni ale sistemelor de apă sau chiar furtul bunurilor din casă. Așadar, odată cu asigurarea locuinței, printr-o asigurare facultativă se pot asigura și bunurile ce se află în interiorul casei. Asigurarea facultativă nu se poate încheia în absența unei polițe de asigurare obligatorie PAD, iar în cazul în care o persoană are două polițe de asigurare a locuinței (una obligatorie și una facultativă), plata despăgubirilor se va face mai întâi în baza poliței PAD, urmând ca pentru diferența de despăgubire să se apeleze la polița facultativă. Sursa: avocatnet.ro
  9. uS DeviL

    @South BiRi - Primeste 1 Avertisment pentru DB.
  10. uS DeviL

    @Colcear David - Primeste 1 Avertisment pentru DM.
  11. Comisia EuropeanăAtitudinea insultătoare a organelor de cercetare penală este de natură a împiedica exercitarea dreptului la apărare La un ceas al unei după amieze de iunie, un confrate avocat a fost sunat de către o persoană, solicitându-i-se ajutorul, omul fiind percheziționat la și în domiciliul lui personal de către organele antimafie. S-a dus la locul procedurilor, ce-i drept cu o oarecare întârziere, însă nicidecum peste cele două ore prevăzute de art. 159 alin. 9, partea a II-a c.pr.penală și, constatând că scotocirea casei clientului începuse de ceva vreme, și-a arătat nedumerirea și iritarea (firești, zic eu). Este demn de precizat numărul impresionant al forțelor de ordine prezente, inclusiv mascați, determinați a curma orice eventuală tulburare în buna desfășurare a percheziției. Luând act de hărnicia anchetatorilor, colegul meu s-a așezat pe o banchetă aflată în bucătăria locuinței omului, suspectat de cultivarea, traficarea și consumul de cânepă indiană. Aproape instantaneu, unul dintre polițiștii aflați în exercițiul atribuțiilor de căutare a urmelor și rămășițelor produsului narcotic, i-a cerut la manieră imperativă și vădit șicanatoare, fără prea multe politețuri, să se ridice. Confratele a refuzat, spunând că este destul spațiu de percheziționat în locuință, polițistul a insistat, s-a iscat un duel verbal, iar organul polițienesc, adecvat luptei antidrog, i-a repezit în față avocatului aflat în exercițiul profesiei, scurt și sec, ,,Ești un gunoi!”. A urmat momentul de paralizie, după care fireasca întrebare: ,,Ce ai zis!?” ,,Ești un gunoi!” , veni dinspre polițist răspunsul întăritor al întrebării lămuritoare. Colegul meu a insistat: ,,Nu am înțeles! Ce ai spus? Mai spune o dată!”. ,,Ești un gunoi ordinar!” a clamat definitiv, fără putință de interpretare ori de repliere, organul antimafia. Pus în fața unei astfel de atitudini milițienești, confratele meu a părăsit locuința în care se efectua percheziția. Tulburat și, pe bună dreptate, revoltat, l-a sunat pe șeful organului, autor al portretului vorbit cu care fusese gratulat și i-a relatat cele întâmplate. Reacția și răspunsul vajnicului șef al grobianului milițian au fost antologice: ,,Asta este… Nu am ce să fac!”. Colegul meu a formulat o plângere împotriva măsurii percheziționării domiciliului clientului său în lipsa lui, precum și pentru cele întâmplate. Ca răspuns, i-a fost comunicată ordonanța din 12 iunie 2020, prin care i s-a respins plângerea, iar procurorul de caz, în motivare, arată următoarele: ,,…inculpatul a fost informat cu privire la dreptul de a contacta un avocat care să participe la percheziție, acesta declarând că dorește să fie asistat de un avocat. În acest sens a fost contactat telefonic avocat X care s-a prezentat, dar acesta a părăsit locație fără să fie indicat motivul concret. Motiv pentru care ulterior s-a prezentat avocat din oficiu Y.” (am citat mot-a-mot din ordonanță, cu excepția majusculelor care asigură anonimizarea, așa că derapajele ortografice și gramaticale nu îmi aparțin) …,,Prezenta cauză are ca obiect o situație în care persoana cercetată a beneficiat de acces la un avocat încă din momentul efectuării percheziției domiciliare. Faptul că apărătorul inculpatului a părăsit din proprie inițiativă locul în care se desfășura percheziția domiciliară nu poate fi imputat organelor de cercetare penală. De asemenea, atitudinea organelor de cercetare penală, insultătoare, așa cum apreciază apărătorul ales al inculpatului, nu este de natură a împiedica exercitarea dreptului la apărare.” (sublinierea ns. – av. Dan Mihai Șuta). Altfel spus, procurorul care a soluționat plângerea colegului meu față de abuzul organelor de anchetă penală, inclusiv jignirea care i s-a adus în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor profesionale, susține, în motivarea ordonanței pe care a dat-o, că avocatul care este în mod repetat și apăsat făcut/denumit ,,gunoi” și ,,gunoi ordinar”, vorbindu-i-se de către polițistul judiciar la persoana a II-a singular, adică la pertu, ,,…nu este de natură a împiedica exercitarea dreptului la apărare.”!!? Lumea este cu susul în jos și cu josul în sus! Vorba unui coleg avocat, care a aflat și el de cele întâmplate: ,,Nici dacă ajungea la percheziție în patru labe de beat ce era, polițistul nu avea dreptul să-l facă gunoi.” În ceea ce mă privește, instantaneu m-am întrebat că dacă așa ceva suportă un avocat din partea unui polițist, oare ce ar putea suporta, la o adică, un om de rând, din partea unui astfel de polițist? Probabil că l-ar pune instantaneu pe făraș, cu un bilețel atașat, purtând mențiunea ,,Direcția pubela!”. Însă, voind să trec de la ,,simple supoziții” (cum le place de multe ori organelor judiciare să catalogheze susținerile avocaților despre fapte și întâmplări notorii!) la câteva certitudini, iată ce se desprinde, în opinia mea, din incidentul în care a fost implicat colegul meu: Polițistul care l-a gratulat, numindu-l ,,gunoi” și ,,gunoi ordinar”, nu este demn a purta uniforma de polițist. Pentru simplul, dar marele fapt, dincolo de abilitățile de polițist pe care poate le are ori poate nu le are, că a încălcat flagrant art. 41 lit. a) – obligația de solicitudine și respect față de orice persoană – și h) – obligația unui comportament demn de considerația și încrederea impuse de profesia de polițist – , art. 42 lit. d) – obligația unei conduite corecte care să nu compromită prin activitatea sa publică sau privată prestigiul funcției sau al instituției din care face parte – din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. a) (comportarea necorespunzătoare în serviciu care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției) din aceeași lege. Polițistul în cauză este purtător al autorității Statului Român, astfel cum precizează fără echivoc art. 2 din Legea nr. 360/2002, ,,exercițiul autorității publice”, obligatoriu a fi efectuat exclusiv ,,în interesul și în sprijinul persoanei, comunității și instituțiilor statului, exclusiv și în baza și în executarea legii, cu respectarea principiilor imparțialității, nediscriminării, proporționalității și gradualității”. Ca atare, în nicio împrejurare, față de nimeni și sub niciun motiv sau pretext, real ori inventat, el nu are dreptul să folosească cuvintele pe care le-a folosit față de colegul meu. Cu atât mai mult cu cât el avocatul avea o calitate specială la acea percheziție, aceea de apărător ales al acuzatului, adică, în conformitate cu art. 29 c.pr.penală, fiind participant în procesul penal respectiv și, potrivit art. 31 c.pr.penală, având atât dreptul, cât și obligația de a-l asista pe acuzat, fiind titularul funcției de apărare în acel proces penal, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 2 din Constituția României. Fapta polițistului de a-l numi pe avocatul acuzatului ,,gunoi” și ,,gunoi ordinar” este la limita infracțiunii de ultraj judiciar, prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. 4 c.penal care, raportat la condiții (prezența unui număr mare de polițiști, având asupra lor armament, bastoane, spray-uri paralizante și altele asemenea, fiind de natură a cauza avocatului o puternică temere pentru siguranța propriei integrități fizice), are conotațiile unei fapte de ,,amenințare” ori ,,alte violențe” prevăzute de art. 279 alin. 1 c.penal. Însă, chiar dacă nu ar întruni conținutul unei infracțiuni, fapta polițistului este cauzatoare de prejudicii morale pentru avocatul apărător în cauză, fiind un delict civil, în sensul art. 1349 c.civil și, ca atare, atrage obligația reparării acestuia și/sau, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și sancționate de art. 2 din Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cea care a înlocuit faimosul Decret nr. 153/1970, denumit, pe durata aplicării ei, în vremuri comuniste, ,,mătura străzii”. Deci, pentru a nu o lungi, fapta polițistului întrunește elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, ale unei contravenții, ale unui delict civil și, posibil, ale infracțiunii de ultraj judiciar. Ceea ce vorbește de la sine despre gravitatea conduitei polițistului. Maniera la care, prin ordonanța de respingere a plângerii contra actelor de efectuare a percheziției domiciliare, se bagă sub preș ,,incidentul”, vorbindu-se despre un ,,dialog neprincipial fără legătură cu activitatea desfășurată”, urmare căruia ,,a părăsit locația fără a comunica intenția sa”. Da, interesant! Întrebări legitime: – În ce a constat pretinsul dialog? ,,Dialog”, în accepțiunea limbii române și în paradigma conturată de Dicționarul Explicativ al Limbii Române, înseamnă, printre altele o ,,convorbire între două sau mai multe persoane”. Polițistul l-a făcu ,,gunoi” și ,,gunoi ordinar” pe avocat, după care, pe bună dreptate, acesta a plecat. Or, vorbele polițistului semnifică o injurie, care, în definiția aceluiași dicționar, înseamnă ,,vorbă sau faptă care lezează demnitatea sau reputația cuiva ; insultă, ofensă”. – Cum nu avea legătură cu activitatea desfășurată, acel ,,dialog neprincipial”, în fapt o injurie adusă de polițist avocatului? După cum câte reține însuși procurorul, incidentul s-a întâmplat în procedura percheziționării locuinței acuzatului, iar avocatul nu era nici la o bere și nici la o șeptică cu polițistul, ci în îndeplinirea obligațiilor profesionale care îi reveneau în urma acceptării ofertei formulate de către client de a-l asista și apăra în respectiva cauză. Și atunci cu ce a avut legătură? Cu iritarea polițistului la prezentarea avocatului? Foarte posibil, numai că domnul polițist avea obligația legală să și-o reprime și nu să-l determine pe avocat să plece de la fața locului, având reprezentarea posibilității ca situația să degenereze. – În cuprinsul ordonanței procurorului se menționează următoarele: ,,Astfel deși a invocat nulitatea actelor procesuale – procese verbale de percheziție domiciliară din data de 18.05.2020, avocatul X în calitate de apărător ales al inculpatului Z nu a dovedit care este vătămarea ce i-a fost adusă, vătămarea neputând decurge exclusiv din efectuarea unui act de urmărire penală. Vătămarea nu se poate suprapune exclusiv noțiunii de probă în defavoare ci trebuie să fie o probă astfel administrată încât să se fi cauzat în mod evident o vătămare, care, în plus, trebuie să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului. Ori nici una din probele administrate în cauză nu a putut cauza o astfel de vătămare a unor drepturi procesuale în condițiile în care la efectuarea percheziției domiciliare a fost prezent un avocat care nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a probei.” (încă o dată scuze pentru exprimarea și gramatica textului citat!) Gravă tautologie! Adică, proba (percheziția) pentru care au fost administrate probe (aceeași percheziție!), că doar despre una și aceeași probă – percheziția domiciliară – se plâng avocatul și clientul acestuia. În ceea ce-l privește pe avocatul prezent la efectuarea percheziției domiciliare, nu știm despre care avocat este vorba, întrucât colegului avocat agresat i-a luat locul, în condiții discutabile, puțin conforme codului de procedură penală (art. 90-92), Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat (Capitolul V. Asistența judiciară) și a Statutului profesiei de avocat, aprobată prin Hotărârea nr. 64/2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (art. 150 și următoarele), un avocat din oficiu. Cum să soliciți și baroul, dând curs solicitării, să numească un avocat din oficiu, în condițiile în care acuzatul din cauză avea un apărător ales? Cum este posibil ca la această manieră să se dea ,,pe după căpiță” gestul polițistului de a-l jigni pe avocatul ales al acuzatului care, prin mojicia etalată, l-a determinat să plece de la percheziția în curs de desfășurare și să susții că nu a invocat ,,niciun motiv de nelegalitate a probei”? Adică, polițistul, prin cuvintele sale obscene, adresate avocatului, determină plecarea avocatului de la efectuarea procedurii percheziției domiciliare, se omite consemnarea realității și exactității celor întâmplate, a motivului efectiv pentru care avocatul a părăsit locuința percheziționată, tocmai acest abuz îl reclamă avocatul în plângerea înaintată procurorului de caz care supraveghează ancheta, iar procurorul susține că acesta ,,nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a probei”? De ce această complicitate a posteriori a procurorului de caz cu conduita nelegală a polițistului? De ce este firească conduita cvasi-identică a șefului polițistului indisciplinat și abuziv, atunci când i-a spus despre cele relatate de către avocat ,,Asta este…Nu am ce face!”? De ce atâta minciună în cuprinsul actelor procedurale mai sus menționate, din care nu rezultă cele întâmplate? Este ea benefică justiției? Răspunsul rămâne la latitudinea fiecăruia. Deși colegul meu a sesizat baroul în legătură cu cele întâmplate, hotărându-se formularea unei note de protest adresate procurorului și parchetului, fiind desemnat un consilier pentru redactarea ei, decanul, cu de la sine putere, nesocotind hotărârea consiliului, a adresat ,,scuze pentru deranj” parchetului și procurorului, sesizarea fiind, astfel, cvasi formală. Nu cred că la această manieră se poate vorbi despre protejarea drepturilor și intereselor legitime ale profesiei de avocat, în general și ale avocaților, în special. Decanul, după ce a luat la cunoștință despre incident, avea obligația de a coordona demersurile instituționale în vederea revelării celor întâmplate în realitate, nu aduse din condei, așa cum reiese din actele anchetatorilor, și tragerea la răspundere a persoanei/persoanelor responsabile. Decanul și consiliul baroului aveau obligația ca în semn de solidaritate cu colegul lor, agresat la maniera mai sus descrisă, să inițieze, să organizeze și să susțină o acțiune de protest față de abuzul la care el a fost supus. Că nu s-a procedat astfel are implicații pe viitor, avocații neavând nicio certitudine că organele profesiei, alese în condițiile Legii nr. 51/1995 și ale Statutului profesiei de avocat, vor garanta desfășurarea activității lor fără imixtiuni ori îngrădiri din parte autorităților statului. Art. 62 din Statutul profesiei de avocat prevede că ,,Independenţa profesiei, autonomia baroului şi exercitarea liberă a profesiei de avocat nu pot fi îngrădite sau limitate prin actele autorităţilor administraţiei publice, ale instanţelor judecătoreşti, ale Ministerului Public sau ale altor autorităţi decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.” Or, atât consiliul baroului, cât și decanul sunt chezașii instituționali ai respectării acestei obligații de către toate autoritățile, entitățile și/sau persoanele. Iar cele întâmplate confratelui meu avocat nu se înscriu, nicidecum!, în categoria îngrădirilor sau limitărilor expres prevăzute de lege. Oricum, până un alta, cea mai cinică dintre ,,constatările” procurorului se regăsește în următoarea formulare: ,,De asemenea, atitudinea organelor de cercetare penală, insultătoare, așa cum apreciază apărătorul ales al inculpatului, nu este de natură a împiedica exercitarea dreptului la apărare.” Adică, faptul că a fost insultat, ocărât, jignit, în esență injuriat de către polițist (aspect reținut de către părocuror!) în prezența tuturor participanților la efectuarea percheziției, nu însemnă că avocatul a fost pus în situația de a nu putea face apărarea efectivă a clientului său, în calitate de apărător al acestuia? Cu respect, întreb și mă întreb: ce înseamnă atunci? O încurajare, un îndemn, un sprijin pentru exercitarea apărării și asigurarea efectivității ei? Nicidecum! În opinia mea, episodul mai sus relatat este unul dintre cele multe care s-au petrecut și se petrec în procesele penale din România, unul dintre acele episoade care, cu lejeritate maximă, sunt tolerate de ierarhicii superiori ai autorilor lor, prin respingerea plângerilor care devoalează abuzuri procedurale grave și de neconceput în sisteme judiciare democratice (quod erat demonstrandum , ordonanța procurorului din care am spicuit pasajele mai sus citate), prin clasarea complice a petițiilor care cer exercitarea acțiunii disciplinare de către Consiliul Superior al Magistraturii, (despre care, recent, unul dintre reprezentanții societății civile zicea că și-a anulat menirea din cauza umorilor personale ale membrilor lui) și prin zâmbet condescendent, mult prea independent și, uneori, sictirit de deranjul ,,nejustificat” al judecătorilor chemați a se pronunța pe plângerile care mai ajung pe la domniile lor. Cercul nesimțirii se închide la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (mai familiar pentru mulți sub pseudonimul ,,CEDO”), transformat într-un defetist în războiul pentru justiție, suprabirocratizat și ruginit, stereotipia formulelor de respingere a petițiilor oamenilor abuzați de justițiile naționale fiind de-a dreptul penibilă. În concluzie, pretenția legii, potrivit căreia ,,avocații sunt parteneri indispensabili ai justiției, ocrotiți de lege” (art. 38 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat), este mult contrazisă de realitățile din terenul mlăștinos al procedurilor judiciare, iar ocrotirea este deplină, dar lipsește cu desăvârșire. Chiar și din interiorul profesiei! Sursa: juridice.ro
  12. Trei milioane de euro de plată pentru o lege care a venit cu trei ani întârziere - și nici atunci n-a venit bine Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis recent: România trebuie să plătească scump faptul că a stat pasivă în fața obligației de a transpune una dintre directivele europene privind spălarea banilor. Legea 129, dată anul trecut, a venit cu trei ani mai târziu față de termenul-limită prevăzut pentru transpunere. Adoptată cu greu în Parlament, după încercarea de a scutura fără motiv organizațiile nonguvernamentale (ONG), Legea 129 a stresat la propriu mediul de afaceri cu o declarație inutilă, pe care un an mai târziu o corecta în privința frecvenței și chiar necesității de depunere. Directiva 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului - România trebuia să transpună această directivă în dreptul național până la 26 iunie 2016 și să informeze Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate în această privință. În august 2018, Comisia Europeană a sesizat CJUE cu privire la faptul că România și-a încălcat obligațiile acestea. La doi ani după depășirea termenului, așadar, legiuitorul român (nici cel principal, adică Parlamentul, nici Guvernul, pe calea unei ordonanțe de urgență) nu a considerat necesar să grăbească lucrurile pentru transpunerea directivei. România a contestat sancțiunea, dar Curtea nu i-a dat dreptate. Ca urmare a unei decizii pronunțate de CJUE de curând, România trebuie să plătească 3.000.000 de euro pentru că și-a încălcat obligațiile ca membră a Uniunii. E irelevant pentru noi că și Irlanda a fost sancționată - cu două milioane de euro - pentru că nu împărțim același portofel cu ei și nici nu ne interesează de ce nu au transpus-o la timp ca să ne plângem unii altora de milă. Guvernul trimitea la Parlament un proiect de lege pentru transpunerea directivei abia la jumătatea anului 2018, deci cu puțin timp înainte ca cei de la Comisia Europeană să sesizeze CJUE. Dar termenul de transpunere era oricum depășit cu doi ani. Nu mi-am propus să caut motivele pentru care a fost întârziat acest demers legislativ, întrucât nu puteau fi altfel decât politice, din moment ce atâtea voci au insistat pe problema depășirii termenului, nu doar cele oficiale, preocupate de raportul cu Uniunea Europeană și de respectarea de către România a obligațiilor sale ca stat membru. Un posibil motiv pentru întârzierea acestei transpuneri este subiectul acțiunilor la purtător - care, potrivit directivei, trebuia să fie eliminate. Despre parcursul acestei legi vreau însă să vorbesc; despre conținutul său extrem de prost în primă instanță, ușor remediat ulterior, la forma finală care a ieșit din Parlament, pe care - ce să vezi! - a trebuit să-l modifice parlamentarii la mai puțin de un an de zile de când a intrat legea în vigoare. Așadar - despre încă un exemplu de legiferare de duzină care iese din Parlamentul României. Senatul a adoptat proiectul propus de Guvern spre finalul lui septembrie 2018, iar o lună mai târziu a trecut și de Camera Deputaților, dar nu a trecut de Curtea Constituțională. Una dintre marile probleme ridicate de legiferarea propusă inițial viza - culmea! - ONG-urile. Cumva, printr-un exces de zel inutil, parlamentarii se treziseră să ceară de la asociații și fundații să dea liste cu toți beneficiarii lor, cum ar veni, cu toți cei care primesc un ajutor, să zicem, de la aceste entități - chestiune care le-ar fi îngropat pe multe dintre ele în birocrație inutilă, o reală muncă de Sisif, iar, pe altele, probabil că le-ar fi dus încet-încet spre închidere. Excesul de zel față de ONG-uri nu a fost înțeles de opinia publică, pe care chiar a divizat-o, întrucât, ca întotdeauna, au fost voci care au ținut morțiș să blameze activitatea ONG-urilor, să le acuze de colaborarea cu forțe oculte, de folosirea banilor pentru alte scopuri decât cele declarate ș.a.m.d. Reglementarea era atât de absurdă că, în esență, viza colectarea și transmiterea către autorități a datelor personale ale beneficiarilor, care uneori intrau în sfera datelor sensibile privind sănătatea (dacă era un ONG pentru pacienții cu HIV-SIDA, ar fi trebuit să transmită hârtii în care să arate, concret, la liniuță, bolnavii - cu nume, prenume etc.). Într-un mod surprinzător (și nu prea...), de la dispozițiile legii erau exceptate organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, membre ale Consiliului Minorităților Naționale. Cum spuneam, prima formă a legii contra spălării banilor a ajuns pe masa celor de la CCR, la sesizarea a peste 90 de deputați: ei susțineau, pe de o parte, că se repetase nemotivat votul electronic în plen, cu încălcarea procedurii, dar și că mai multe prevederi ale proiectului de lege încălcau Tratatul privind Funcționarea UE, referitor la scopul urmărit prin Directiva 2015/849, cea care trebuia transpusă - mai exact, contestatarii vizau tocmai acele prevederi care făceau exces de zel cu obligațiile ce le-ar fi revenit asociațiilor și fundațiilor. De asemeena, au criticat discriminarea făcută prin raport cu minoritățile, de care vorbeam mai sus, dar și colectarea acelor date personale. Desigur, CCR a întors proiectul în Parlament, susținând în special critica privind excepția pe care aleșii neamului o făcuseră pentru ONG-urile minorităților. Decizia Curții a venit pe 5 decembrie 2019, iar proiectul a reintrat în procedură parlamentară, unde trebuia să se țină cont de criticile Curții - așadar, exceptarea acelor ONG-uri ale minorităților a dispărut din schemă. Abia în martie 2019 a trecut proiectul iar de Senat, a mai stat câteva luni la deputați și pe 26 iunie 2019 a fost adoptat la deputați cu foarte multe modificări. Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului a intrat în vigoare abia pe 21 iulie 2019, adică peste trei ani față de când ar fi trebuit pentru ca România să evite sancțiunea de trei milioane de euro. Lege cu dureri de cap Legea 129 a băgat, la propriu, în sperieți firmele din România cu declarația privind beneficiarul real - parlamentarii au făcut iar un exces de zel, pe care l-au corectat un an mai târziu. Declarația privind beneficiarul real trebuie să arate cine exercită, de fapt, controlul în activitatea entității respective. Informațiile din această declarație, ale beneficiarilor reali, se duc în registre speciale (unul ținut de Registrul Comerțului, altele deținute de Ministerul Justiției și de Fisc). Beneficiarul e arătat oricum la momentul înființării firmelor, dar legea le-a cerut acestora să îi arate anual, precum și de la fiecare modificare ce ar interveni în persoana acestora - adică se putea ajunge să fie depusă și de mai multe ori pe an. Contabili și avocați alergau disperați să completeze acest formular, să aibă grijă că el e semnat de cine trebuie ș.a.m.d. Prieteni avocați îmi povesteau cât de dificil este pentru companiile cu care lucrează să arate cine sunt X, Y și Z beneficiari reali pentru că direcția efectivă este, adesea, în altă țară și trebuie să mergi din firmă în firmă, pe ierarhie, în sus, ca să ajungi la beneficiarul real-real, adică cel pe care îl voiau autoritățile noastre. Culmea e că nu reușeau să convingă firmele-mamă din afară că România chiar cere așa ceva de la ei. Mulți ridicau din umeri, alții își asumau deja riscul unor amenzi. Contabilii, carne de tun în ochii deținătorilor de firme pentru că ori de câte ori apare ceva nou în zona de hârtii pare că ei ar trebui să facă treaba, se declarau uneori depășiți - mai ales, de cozile interminabile la care stăteau să depună magnifica hârtie. Pentru că altfel la noi nu se poate, Registrul Comerțului a fost în poziția să trebuiască să lămurească unele aspecte privind depunerea cu toate că, probabil, n-ar fi vrut să o facă - legea nu era 100% limpede. Un an mai târziu, Parlamentul a adoptat modificări la Legea 129 și principala noutate a fost eliminarea depunerii și-n culcare, și-n sculare a acestei declarații. Inițiatorii legii de modificare susțineau că declarațiile anuale nu-și au sensul din moment ce nu aduc nicio noutate pe care registrele oficiale nu o au deja. Curios e însă că despre obligația sufocantă din jurul acestei declarații nu s-a discutat foarte mult când a ieșit legea din Parlament. Graba era atât de mare în fața iminenței unei sancțiuni a Uniunii încât nu era timp ca necesitatea reală a depunerii acelei declarații să fie bine cântărită, eventual, întrebat mediul de afaceri. Timpul acesta nu se găsește însă aproape niciodată. Ca de obicei, un obicei devenit deja obositor, mai întâi se electrocutează mediul de afaceri și abia apoi se verifică circuitele. Sursa: avocatnet.ro
  13. Starea de alertă, prelungită oficial: Ce măsuri restrictive se aplică în continuare Din cauza faptului că situația epidemiologică nu se îmbunătățește, iar numărul celor depistați cu COVID-19 nu scade, Guvernul a aprobat miercuri prelungirea cu încă 30 de zile a stării de alertă. Nu se introduc alte noi restricții, dar vor rămâne valabile cele existente deja. În acest context, prezentăm azi care sunt principalele măsuri restrictive și reguli ce se aplică în următoarea perioadă. "Am adoptat în şedinţa de Guvern o hotărâre cu prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, iar această decizie este necesară pentru că avem o creştere a numărului de infectări şi o creştere a numărului de decese. Această prelungire a stării de alertă nu vine nici cu restricţii noi, dar, din nefericire, nici cu măsuri noi de relaxare aşa cum ne-am fi dorit pe domeniile care au rămas încă afectate", a precizat miercuri seara viceprim-ministrul Raluca Turcan, în urma ședinței Executivului. În timpul ședinței de Guvern, premierul a precizat însă că hotărârea adoptată (de prelungire) nu mai cuprinde momentan nimic cu privire la carantină și izolare, întrucât se așteaptă legea din Parlament cu acest obiect. Imediat ce acea lege va intra în vigoare, se va convoca din nou o ședință pentru a completa și cu prevederile necesare pentru carantină și izolare. Starea de alertă a început oficial în 15 mai, când a înlocuit starea de urgență. A fost prelungită în luna iunie, tot de către Executiv. În următoarea perioadă se vor aplica aceleași măsuri ca și până acum, stabilite, în primă fază, de HG 394/2020, iar apoi, de HG 476/2020, ce prelungește aplicabilitatea primei hotărâri. În esență, măsurile ce se vor aplica în continuare sunt: masca de protecție, obligatorie în spațiile închise. Asta înseamnă în toate spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă; nu se pot organiza mitinguri, concerte și alte evenimente în aer liber. Totodată, sunt interzise și întrunirile culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise; evenimente private în spații închise sunt permise, dar doar dacă se desfășoară cu participarea a cel mult 20 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare socială; anumite sporturi individuale practicate în aer liber și activitățile sportive din cantonamente sunt permise, însă cu respectarea unor reguli de prevenire a trasmiterii infecției cu coronavirus; sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță pot desfășura activități de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minimum 7 m2/persoană; competițiile sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite ori aflate în aer liber se pot desfășura, dar fără spectatori; activitățile sportive, permise în aer liber. Ca activități recreative și sportive în afara locuinței, sunt permise cele la care participă maximum șase persoane care nu locuiesc împreună (ciclism, drumeții, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber); sălilor de fitness și piscinelor exterioare le este permisă funcționarea, dar cu măsuri sanitare și de distanțare fizică; activitățile culturale, desfășurate după niște reguli stricte. Mai exact, activitatea muzeelor și bibliotecilor se desfășoară respectând regulile de aici; pot funcționa, tot cu aplicarea unor măsuri speciale, creșele, grădinițele și afterschool-urile; evenimentele în aer liber se pot desfășura cu cel mult 500 de spectatori așezați pe scaune, dar cu respectarea unor măsuri de igienă și de distanțare socială; activitatea firmelor care organizează evenimente fără respectarea regulilor de siguranță va putea fi suspendată; slujbele religioase pot fi ținute nu doar în afara bisericilor, ci și în interiorul lor. Măsura a fost luată la anterioara prelungire a stării de alertă; în localități, persoanele pot circula în grupuri de cel mult șase persoane care nu aparțin aceleiași familii; este permisă deplasarea persoanelor în afara localității/ zonei metropolitane fără a mai fi necesară justificarea motivului deplasării; se poate merge la terase, dar doar în baza unei programări anterioare. Barurile și restaurantele rămân în continuare închise; e permis accesul în mall-uri, cu respectarea unor reguli, dar nu și în restaurantele, cafenelele, cinematografele și locurile de joacă din interiorul lor; triaj epidemiologic și dezinfectarea mâinilor în instituțiile publice și la firme, dar și reguli speciale pentru vizitele terților în incinta de lucru; cabinetele stomatologice și unitățile sanitare activează în condiții speciale. Mai precis, activitatea cabinetelor dentare se desfășoară după aceste reguli; funcționare după reguli speciale și pentru firmele cu activități de îngrijire personală - frizerii și saloane de înfrumusețare; restaurantele care livrează mâncare sau o dau la pachet au, și ele, de respectat reguli speciale în această perioadă; studenții pot susține examenele și admiterile pe internet, dacă se decide asta la nivelul fiecarei universități; cei interesați pot merge la tratament balnear, dar cu programare prin e-mail sau telefon, apoi, la intrarea în hotel, cu triaj epidemiologic, mască facială și protecție pentru încălțăminte. Sursa: avocatnet.ro
  14. Salariul minim va fi stabilit în funcție de valoarea coșului minim de consum. CCR a confirmat constituționalitatea măsurii Luna trecută, parlamentarii au adoptat un proiect de lege prin care ar urma să se stabilească o modalitate efectivă de calculare a salariului minim, prin raportare la coșul minim de consum. Însă proiectul nu a putut să treacă în fazele următoare, din cauză că a fost sesizată Curtea Constituțională (CCR) cu o obiecție de neconstituționalitate. Curtea de contencios constituțional a decis, în 14 iulie, că propunerea legislativă este conformă cu legea fundamentală. Astfel, proiectul urmează să fie promulgat, iar salariul minim, în viitor, va fi stabilit în funcție de coșul minim de consum, acum că există și elemente concrete de calculare a valorii acestuia. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar a fost adoptat luna trecută, însă CCR s-a pronunțat abia azi, favorabil, asupra constituționalității propunerii. Prin urmare, este doar o chestiune de timp până ce președintele țării promulgă legea ce a trecut de parlamentari și aceasta apare în Monitorul Oficial, urmând să producă efecte de la acel moment. După cum reiese și din numele proiectului, coșul minim de consum nu reprezintă ceva nou. Noutatea, de fapt, rezidă în faptul că, acum, există o instituție ce va calcula anual valoarea acestui coș minim (Institutul Naţional de Statistică - INS, prin ordin) și există o anexă ce stabilește, clar, metodologia de calcul a coșului. Forma actuală a OUG nr. 217/2000 (cum menționasem mai sus, modificările mai trebuie să treacă prin niște etape, pentru a se aplica) nu prevede nici cine calculează valoarea minimă a coșului. E adevărat că, astfel cum reiese și din expunerea de motive atașată proiectului ce a trecut de Parlament, INS era competent să revizuiscă, trimestrial, valoarea coșului, dar acest lucru se întâmplase doar până în 2004. În anexa atașată ordonanței, de asemenea, valorile nu sunt actualizate, fiind blocate la prețurile aferente lunii octombrie 2000. Deși, într-adevăr, OUG nr. 217/2000 stabilește, în forma actuală, că se ține cont de coșul minim la stabilirea salariului minim, în practică acest lucru nu se întâmpla (fix din cauza lipsei unei metodologii clare de calcul). De ce se va ține cont la stabilirea valorii minime a coșului Actuala metodologie (cea stabilită prin proiectul de lege a cărui constituționalitate a confirmat-o și CCR) stabilește o listă cu produsele/serviciile de bază necesare unei familii și prevede ce cantitate este necesară, însă fără a prevedea un preț (astfel, se lasă spațiu pentru luarea în considerare a fluctuațiilor prețurilor, fără să fie necesară o modificare constantă a metodologiei). Un aspect pozitiv al proiectului este că acesta nu conține doar acele produse/servicii strict necesare supraviețuirii, ci ia în considerare inclusiv nevoia de educație continuă a unui adult (integrând-o printre elementele conținute în anexă și de care se ține cont la stabilirea valorii coșului minim) sau nevoia de vacanțe. De asemenea, la stabilirea valorii minime a coșului se va ține cont de o familie formată din doi adulți salariați, cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, și din doi copii, cu vârsta cuprinsă între 12 și 14 ani, respectiv 8 și 10 ani. Atenție! Modificările se vor aplica abia după ce președintele țării promulgă proiectul de lege și legea apare în Monitorul Oficial. Sursa: avocatnet.ro
  15. Reguli noi privind înmatricularea, păstrarea numerelor, înregistrarea auto și nu numai, în dezbatere la MAI Un proiect de ordin cu numeroase modificări la procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor a fost pus recent în dezbatere pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Acesta aduce câteva simplificări interesante, precum și unele clarificări pe ordinul actual. Una dintre modificările extrem de importante pe care le va aduce acest proiect de ordin al MAI, odată ce apare în Monitorul Oficial, este referitoare la înmatricularea mașinilor noi. Practic, noul ordin le va da posibilitatea dealerilor auto să facă ei formalitățile de înmatriculare în numele cumpărătorului. Pentru asta se va face un mandat (special, autentic, adică făcut la notar). Cu siguranță însă, dealerii vor face aceste proceduri contracost. La transcrierea dreptului de proprietate, adică atunci când se schimbă proprietarul mașinii, vor avea loc mai multe modificări în privința celor necesare: nu vom mai regăsi pe listă fișa de înmatriculare, ci dovada înregistrării la organul fiscal pe numele proprietarului/utilizatorului; dispare ideea ca în certificatul de înmatriculare al fostului proprietar să mai fie trecută transmiterea dreptului de proprietate; apare posibilitatea expresă de a aduce plăcuțele a căror combinație a numărului de înmatriculare a fost păstrată anterior de către solicitant. Odată cu noul ordin, dispare orice referire la fișa de înmatriculare, din moment ce ea nu mai e reglementată în legislația noastră actuală. Pentru înmatriculare, pentru transcrierea dreptului de proprietate (când se schimbă proprietarul, adică), în locul acestei fișe vom regăsi pe listă dovada înregistrării la organul fiscal pe numele proprietarului/utilizatorului. De asemenea, se clarifică natura procurii necesare la înmatriculare (atunci când nu solicitantul/noul proprietar nu vine personal) - va fi nevoie de procura specială autentică - specială în sensul că nu e admisibil un mandat general. De fapt, peste tot pe unde apare în procedură ideea de mandat, acesta va trebui să fie autentic, adică dat de notar. În procedură va apărea reglementată situația în care solicitantul operațiunii de înmatriculare a păstrat anterior o combinație a numărului de înmatriculare. Acesta va aduce plăcuțele la înmatriculare, alături de documentele necesare, dar acestea vor putea să îi fie reținute dacă nu îndeplinesc cerințele impuse de lege sau dacă combinația numărului de înmatriculare nu a fost restricționată conform legii, între timp. Și, dacă tot suntem la plăcuțe, proiectul de ordin prevede că titularul certificatului de înmatriculare sau înregistrare este obligat să solicite eliberarea unei/unor plăcuţe cu număr de înmatriculare sau înregistrare în locul celor furate, pierdute sau deteriorate, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a intervenit una dintre aceste situaţii. Apoi, la eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare vor apărea următoarele modificări: nu va mai trebui adusă cartea de identitate a vehiculului; chestiunea va putea fi făcută și prin mandatar, cu procură specială autentică. La autorizația de circulație provizorie se vor depune și documentele de înmatriculare eliberate de autoritățile străine, atunci când mașina a mai fost înmatriculată în alt stat (în original și în copie). De asemenea, va trebui adus și originalul documentului care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, nu doar copia. Și aici lucrurile se vor putea rezolva prin mandatar cu procură specială autentică. Dacă nu pot fi aduse documentele de înmatriculare din statul străin, se va autoriza provizoriu circulația pentru cel mult cinci zile, fără a se depăși însă data la care expiră asigurarea obligatorie auto. De asemenea, proiectul de ordin are reguli noi și pentru cei care vor să păstreze combinația numărului de înmatriculare: va trebui cerută autorității care a făcut înmatricularea, până la momentul radierii mașinii, al expirării solicitării anterioare de păstrare sau al transmiterii dreptului de proprietate pe numele dobânditorului, după caz, cu plata tarifului aferent. Solicitarea înscrierii acesteia în evidențele autorității se va face în baza depunerii următoarelor documente: cererea solicitantului; actul de identitate al solicitantului sau documentele care atestă dobândirea personalității juridice, denumirea și sediul persoanei juridice, în original și în copie; dovada achitării tarifului de păstrare a combinației numărului de înmatriculare. Combinația numărului de înmatriculare va putea fi păstrată un an de când s-a făcut solicitarea, dar se vor putea cere prelungiri până la cel mult trei ani. Cei care au cerut păstrarea numerelor până ca acest ordin despre care vorbim acum să ajungă la Monitorul Oficial trebuie să știe că vor fi vizați și ei de aceste reguli, iar termenele se calculează începând cu data intrării ordinului în vigoare. "Responsabilitatea asigurării continuității păstrării combinației numărului de înmatriculare revine solicitantului operațiunii respective", prevede proiectul. Mai apar clarificări și la înregistrarea autovehiculelor: "Se înregistrează la nivelul primarilor comunelor, ai orașelor, ai municipiilor și ai sectoarelor municipiului București, numai tractoarele agricole sau forestiere, remorcile destinate a fi tractate de către acestea, troleibuzele, mopedele și cvadriciclurile ușoare așa cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri, omologate potrivit legii, pentru care Regia Autonomă Registrul Auto Român a eliberat cartea de identitate a vehiculului, precum şi tramvaiele, maşinile autopropulsate şi vehiculele cu tracţiune animală", prevede proiectul de ordin. Practic, noile referiri (cele subliniate) sunt conforme cu reglementările europene. Potrivit ordinului, eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare și solicitarea de păstrare a numerelor se vor putea face și electronic, fără deplasări la direcțiile locale, dar pentru asta va trebui ca DRPCIV să pună la dispoziție pe site-ul propriu această posibilitate. Atenție! Prevederile proiectului de ordin MAI vor intra în vigoare abia după ce apar în Monitorul Oficial. Sursa: avocatnet.ro
×

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.