Jump to content

Windows 10, pe cale să primească un nou Start Menu


 Share

Recommended Posts

Urmând valului iniţial de entuziasm modernist, Microsoft trece la curăţenie, eliminând unele dintre funcţiile Windows 10 care s-au dovedit a fi neinspirate, sau pur şi simplu nefolositoare.

 

După ce în urmă cu câteva zile am aflat despre introducerea unui nou set de icon-uri pentru aplicaţiile de sistem, noi dezvăluiri arată că Windows 10 este vizat de o revizie ceva mai amplă, la finalul căreia sistemul de operare va fi eliberat de multe dintre vestigiile predecesorului Windows 8. Este vorba despre aşa numitele live tiles-uri, intenţionate la început pentru noua generaţie de telefoane cu Windows Phone, respectiv PC-uri şi laptopuri convertibile echipate cu ecrane touch.

 

windows-10.jpg?height=360&width=640

 

Cum majoritatea utilizatorilor Windows 10 folosesc în continuare mouse-ul şi tableta, aceste inovaţii fie nu-şi mai au rostul, sau trebuie adaptate noului context.

 

Chiar dacă Windows 8 s-a dovedit a fi până la urmă un mare fiasco, Microsoft a acceptat cu greu revenirea la paradigma anterioară, reintroducerea Start Menu pe Windows 10 şi renunţarea la stilul Modern UI (Metro) în favoarea vechii interfeţe desktop, atât de apreciată la Windows 7, fiind printre puţinele concesii acceptate.

 

Chiar şi după ce Start Menu a redevenit o simplă listă afişată în colţul stânga-jos al ecranului, controversatele Live Tiles-uri au reuşit să rămână, ajutate poate şi de noua generaţie de monitoare cu rezoluţie înaltă, care au ascuns compromisurile evidente la partea de ergonomie şi folosire eficientă a spaţiului disponibil pe ecran. Însă potrivit ultimelor informaţii apărute pe site-ul Windows

Latest, Microsoft intenţionează să înlocuiască Live Tiles cu pictograme statice începând cu următoarea actualizare Windows 10, aşteptată în a doua jumătate a anului 2020 sub numele Windows 10 20H2.

 

 

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.