Jump to content

Proiect: Pădurile României vor fi monitorizate video pentru a preveni tăierile ilegale de copaci


uS DeviL
 Share

Recommended Posts

Proiect: Pădurile României vor fi monitorizate video pentru a preveni tăierile ilegale de copaci

 

Ministerul Apelor și Pădurilor Compensații financiare pentru proprietarii  de pădure din zonele protejate

 

 

Pentru a limita tăierile ilegale de arbori, fondul forestier național, adică toate pădurile și terenurile destinate împăduririi din țara noastră, va fi monitorizat prin intermediul unor sisteme integrate de supraveghere video, potrivit unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere la Ministerul Mediului.

 
“Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor achiziționează, în condițiile legii, prin bugetul propriu, sisteme integrate de supraveghere video, care se amplasează în fondul forestier național”, apare, mai exact, în proiectul de ordonanță de urgență.

De asemenea, proiectul prevede că sistemele de supraveghere video vor fi date de minister ocoalelor silvice în custodie, care vor avea obligația de a le instala, costurile pentru această acțiune, dar și pentru întreținerea lor urmând să fie suportate de la bugetul de stat.

Camerele de supraveghere vor avea acces la internet și se vor instala în cel puțin trei puncte ale ocolului silvic. Pe de altă parte, achiziția lor se va face în două etape:
  • etapa I - pentru zece zone-pilot, constitute la nivel de județ, pentru județele în care au fost identificate zone de risc;
  • etapa a II-a – pentru restul județelor, în funcție de rezultatele obținute în etapa I.

 

Singurul detaliu tehnic legat de sistemele de supraveghere video a pădurilor din țara noastră, ce apare în proiectul de ordonanță, este legat de perioada minimă de stocare a datelor înregistrate. Mai exact, ocoalele silvice vor fi obligate să stocheze timp de șase luni informațiile transmise de sistemele de supraveghere video.

Celelalte detalii tehnice legate de sistemele de monitorizare video a pădurilor vor apărea în normele de aplicare a acestei măsuri, ce vor fi aprobate printr-o hotărâre a Guvernului.

Acest proiect a apărut, așa cum scrie în partea sa introductivă, pentru a consolida cadrul legal și pentru a întări capacitatea “de implementare, monitorizare și control privind lupta împotriva tăierilor ilegale de masă lemnoasă din fondul forestier național și din vegetația forestieră de pe terenurile din afara acestuia”.

De altfel, acesta nu este singurul demers menit să stopeze reducerea suprafețelor împădurite din România. Astfel, în luna septembrie a apărut Legea nr. 197/2020, ce a adus modificări importante Codului silvic, subiect tratat și de redacția noastră într-un articol mai amplu.

Atenție! Proiectul de OUG nu se aplică acum. Acesta trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

 

 

Sursa: avocatnet.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.