Jump to content

O nouă inițiativă pentru amânarea suspendării permisului la Senat


TheVirus
 Share

Recommended Posts

image.thumb.png.bd3ce2a40fa86fa52065f0393fcabbd8.png

O nouă inițiativă pentru amânarea suspendării permisului a fost depusă la Senat, după ce una similară fusese respinsă în 2019 la Camera Deputaților.

 

O inițiativă legislativă depusă la Senat de un parlamentar AUR propune ca șoferii cu permisul suspendat pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de kilometri pe oră să poată solicita amânarea suspendării permisului. Potrivit propunerii legislative, șoferii aflați în această situație vor avea posibilitatea să își aleagă o altă perioadă în care li se va aplica efectiv sancțiunea pentru fapta constatată de polițistul rutier.

 

Amânarea se va putea solicita cel mult o dată pe an, printr-o cerere motivată, adresată organelor de poliție competente. Cei care au fost surprinși la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor nu vor putea beneficia de această nouă prevedere.

Dacă este să-l credem pe autorul propunerii, inițiativa vine în sprijinul șoferilor profesioniști, care ar putea stabili astfel cu angajatorul perioada concediului de odihnă, în funcție de intervalul solicitat prin cererea depusă la poliție pentru aplicarea sancțiunii, astfel încât să nu își piardă locul de muncă.

 

Amânarea suspendării permisului: Care este motivația acestei inițiative

Autorul propunerii nu explică cât de greu le-ar fi șoferilor profesioniști să depășească viteza legală cu mai mult de 50 km/h. Desigur, nu este imposibil, dar nici ceva obișnuit când te afli ca volanul unui camion sau autobuz.

De asemenea, se menționează că propunerea legislativă vine și în întâmpinarea tuturor șoferilor care, în anumite situații, ar avea nevoie să facă mai multe drumuri decât de obicei și care, prin natura acelor evenimente la care se face referire, nu își pot permite să își piardă permisul de conducere.

„Sunt situații în familiile conducătorilor auto când apare un eveniment neprevăzut și nefericit, cum ar fi o înmormântare, sau un eveniment fericit, cum ar fi o nuntă sau un botez, situații când este nevoie de multe drumuri cu mașina pentru rezolvarea unor probleme care nu suferă amânare”, se arată în cadrul proiectului.

O inițiativă similară, dar care s-ar fi aplicat indiferent de motivul suspendării permisului, fusese depusă în martie 2019 de doi deputați ALDE. Ulterior, s-a aflat că ambii aveau permisele suspendate, unul pentru conducere în localitate cu 117 km/h, celălalt pentru lovirea unei fete pe trecerea de pietoni. Ar fi interesant de aflat ce ascunde senatorul AUR care a făcut propunerea. Inițiativa a fost respinsă la Camera Deputaților, după ce fusese adoptată tacit de Senat.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.