Jump to content

Codul Rutier 2021: Ce reguli trebuie să respecte bicicliștii și ce amenzi riscă


TheVirus
 Share

Recommended Posts

image.thumb.png.a21c7a6ef4c9f3b7c4935109a4ae6b87.png

 

Codul rutier se află într-o schimbare continuă, de aceea este important să fim în permanență la curent cu noile reglementări. Iată ce reguli trebuie să respecte bicicliștii și ce amenzi sunt prevăzute în Codul Rutier 2021.

 

Codul Rutier a fost modificat recent, iar o serie de prevederi noi îi privește pe bicicliști. Astfel, definiția bicicletei a fost schimbată pentru a cuprinde și modelele asistate electric, în cazul în care motorul electric al acestora nu este mai puternic de 250 de wați. În plus, și bicicletele cu motor sunt acum asociate bicicletelor, conducătorii acestora fiind obligați să respecte aceleași reguli de circulație. Acest lucru este important, pentru că mopedele, ca și motocicletele, se supun unui alt set de reguli.

 

Ca diferență importantă, bicicletele, chiar și cele cu motor, nu pot circula pe drumurile publice decât acolo unde nu există piste de biciclete amenajate sau acostament pe marginea drumului. Potrivit Codului rutier, acostamentul este fâșia laterală cuprinsă între limita părții carosabile și marginea platformei drumului”. Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. În plus, trebuie să poarte cască de protecție dacă are vârsta sub 16 ani și să aibă asupra sa un act de identitate.

Ce reguli trebuie să respecte bicicliștii și cum trebuie dotate bicicletele

Mai puțin cunoscut de bicicliști este faptul că legea le impune să circule cu cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale. Ridicarea pe o roată este, de asemenea, interzisă. O regulă de asemenea ignorată de ce mai mulși este cea care interzice circulația bicicletelor pe aleile din parcuri, cu excepția cazurilor când nu stânjenesc circulația pietonilor. De asemenea, sunt obligați să coboare de pe bicicletă la trecerile de pietoni dacă doresc să traverseze.

 

Bicicletele trebuie să dispună de un număr minim de dotări, care să permită rularea în siguranță. Printre acestea, Codul Rutier prevede obligatorii următoarele dotări, indiferent de condițiile de rulare:

  • dispozitiv de frânare eficace;
  • sistem adecvat, funcțional, de direcție;
  • sistem de avertizare sonoră;
  • elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.

 

Dacă merg noaptea cu bicicleta, aceasta trebuie să fie echipată cu lumini corespunzătoare. Mai mult, în cazul în care localitatea în care circulă nu este dotată cu iluminat public, sau circulă între localități, bicicliștii sunt obligați să poarte veste reflectorizante, „de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă”.

Ce amenzi riscă bicicliștii dacă ignoră regulile rutiere

După cea mai recentă modificare a Codului Rutier, amenzile acordate bicicliștilor pentru nerespectarea regulilor de circulație au fost reduse semnificativ. Astfel, amenzile încadrate anterior în clasa III au fost „retrogradate” în clasa a doua. Asta înseamnă că amenzile care se plică bicicliștilor sunt între 580 de lei și 725 de lei (4-5 puncte de amendă).

 

Nu toate amenzile pentru bicicliști au scăzut, însă. Astfel, cei care nu respectă regulile privind dotarea bicicletelor pentru circulația pe timp de noapte, a circulației pe autostrăzi, precum și cei care nu respectă indicațiile polițistului pot primi amenzi mai mari, din clasa a III-a de amendă. Mai exact, în acest caz amenzile sunt cuprinse între 870 de lei și 1.160 de lei.

 

Bicicliștii sunt considerați participanți vulnerabili la trafic, iar în România numărul accidentelor mortale în care sunt implicați bicicliști este cel mai mare din Europa.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.