Jump to content

Valeriu Gheorghiță: De săptămâna viitoare, vom publica rata de vaccinare pentru fiecare localitate


Alucard ToV
 Share

Recommended Posts

rata de VACCINARE

 

Codașii vaccinării în România sunt în general în regiunea de nord-est a țării, acolo fiind cea mai mică rată de acoperire vaccinală, a declarat duminică seara la Digi24 Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale, care anunță că de săptămâna viitoare va fi făcută publică rata de vaccinare pentru fiecare județ și pe fiecare unitate administrativ-teritorială.

 

„De săptămâna viitoare, vom putea calcula rata de acoperire vaccinală pe fiecare localitate în parte, adică la nivelul unui județ vom calcula și chiar vom transmite și vom face publică rata de acoperire vaccinală în fiecare județ, pe fiecare unitate administrativ-teritorială. M-am uitat în foarte multe județe deja și sunt diferențe foarte mari”, a spus Valeriu Gheorghiță.

 

El crede că rata de acoperire vaccinală este în strânsă legătură cu implicarea autorităților locale și promite că vor fi discuții intensificate în acest sens de la centru către responsabilii locali. 

 

„Pot să vă spun un singur lucru: în localitățile unde există implicare lucrurile merg bine. Acolo unde rata de acoperire vaccinală este crescută, nivelul de implicare al localităților locale a fost crescut. Oamenii s-au implicat până la eforturi personale - s-au dus, au vorbit cu oamenii, au stabilit un plan, au luat legătura cu direcțiile de sănătate publică, au solicitat centre mobile, echipe mobile, adică oamenii care au fost interesați. Se poate. Asta este concluzia mea”, a punctat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID. 

 

El a spus că a vorbit duminică seara cu Raed Arafat, care a mers în județul Suceava cu o unitate mobilă de vaccinare, în condițiile în care Suceava este județul cu cea mai mică rată de acoperire vaccinală la nivel național. Raed Arafat a mers în diverse localități și cu o singură unitate mobilă a vaccinat circa 650 de persoane, majoritatea vârstnici, inclusiv persoane de 93 de ani. Asta arată că sunt în continuare foarte mulți doritori, în opinia lui Gheorghiță.

 

Schimbare în strategia de vaccinare

 

Autoritățile au în vedere o schimbare de strategie, care să țină cont de noua realitate din teren.

 

„În perioada următoare este evident că nu vom mai avea cifre foarte mari, un număr foarte mare de persoane (care să vină se vaccineze - n.r.), însă vom avea acoperire geografică foarte mare. Acum vom fi cu echipe în rural, peste tot, încercând să asigurăm accesul la vaccin al celor care au avut un acces mai dificil până în acest moment”, a spus Valeriu Gheorghiță.

 

De altfel, aproape o cincime dintre centrele de vaccinare (15-20 la sută) funcționează în prezent sub capacitate, a arătat Valeriu Gheorghiță. „În acele localități fie facem relocarea centrelor de vaccinare în alte zone unde există un interes pentru vaccinare, fie echipele respective vaccinatoare vor fi echipe mobile, care vor merge în teren”, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare. 

 

„Nu mai avem foarte multe persoane dispuse să meargă câțiva zeci de km către un centru de vaccinare, este o realitate, dar sunt în continuare mulți oameni care doresc să se vaccineze și de aceea ideea este să ducem vaccinul cât mai aproape de beneficiari”, a subliniat Gheorghiță.

 

„O să avem discuții mai aplicate, poate punctuale, și o să vorbesc cu reprezentanții locali - cu primarul, cu oricine este important. (...) De aici înainte, este clar că această campanie de vaccinare va avea o organizare locală”, a declarat Valeriu Gheorghiță la Digi24.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.