Jump to content

Infrastructura rutieră are un impact major în siguranța circulației


RW YuukiKING
 Share

Recommended Posts

Accident-Sibiu-masina-cu-volan-pe-dreapta-8.jpg

 

 

 

Infrastructura rutieră are un impact major în siguranța circulației, confirmă ministrul transporturilor, Cătălin Drulă. Construirea autostrăzilor este primordială pentru reducerea numărului de accidente rutiere grave.

 

 

Dintre toate măsurile luate pentru reducerea numărului de victime din accidente rutiere, parapetul median de pe autostrăzi și drumuri expres reprezintă cea mai mare eficiență, spune Cătălin Drulă, care face un adevărat maraton de comunicare în această săptămână. Parapetul reduce riscul de impact frontal, cel mai periculos și care se soldează cu cel mai mare număr de victime.

 

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a fost întrebat, în studioul TVR, dacă mai multe autostrăzi ar reduce numărul de accidente. Acesta a confirmat această ipoteză:

„Da, absolut și asta e ceva ce vedem deja. Autostrada București – Constanța, pe care o știu toți românii, că poate au mers pe ea la mare, în trecut, înainte să existe autostrada, drumul adiacent, București – Lehliu – Fetești – Cernavodă – Constanța era un carnagiu, subiect de tragedii cotidiene în sezonul estival mai ales”, a spus Cătălin Drulă.

 

Infrastructura rutieră, impact major în siguranța circulației. Care este rolul drumurilor de mare viteză

 

Construirea unei infrastructuri rutiere moderne este cea mai importantă măsură de siguranță a traficului pe care ar putea să o facă România, mai spune Cătălin Drulă.

„Avem exemplul autostrăzii între Sibiu și Deva unde, iarăși, pe DN1, DN7 erau accidente cu victime, din păcate, cu decese foarte dese, asta a încetat de când avem acolo autostrada și multe alte exemple unde am construit autostrăzi sau drumuri rapide pentru că cel mai grav tip de accidente este coliziunea frontală și cel mai bine pe aceste drumuri expres, autostrăzi, care au separare mediană, au aceste parapete de protecție este că previn coliziunile frontale și astfel sunt mult mai sigure, practic salvează vieți. Este cea mai mare și importantă măsură de siguranță pe care ar putea să o facă România, să construim infrastructură nouă”, a mai declarat Drulă.

România rămâne țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de decese înregistrate în urma accidentelor rutiere, se arată într-un raport recent al Comisie Europene.

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.