Jump to content

Circulația pe mai multe drumuri naționale a fost afectată de inundații


TheVirus
 Share

Recommended Posts

circulatia-drumuri-nationale-afectata-in

 

Circulația pe mai multe drumuri naționale a fost afectată de inundații provocate de ploile abundente care au căzut în toate regiunile țării. Situația este în desfășurare, cu noi avertizări de fenomene meteo extreme, în special în jumătatea de vest a țării.

 

Mai multe tronsoane de drumuri naționale sunt afectate la această oră de ape, dar și de aluviunile transportate de torente. Situația este și mai complicată în cazul drumurilor de importanță secundară, cum sunt drumurile județene și comunale. Iată care sunt tronsoanele de drumuri naționale cu circulația îngreunată, ca urmare a efectelor meteo:

 

  • DN 57B, între loc. Oravița și Anina (jud.Caraș Severin) – pe sectorul de drum DN 57B, între km. 8+660 de metri – 9+980 de metri, circulația rutieră se desfășoară îngreunat pe jumătate din cale, din cauza prăbușirii zidului de sprijin și cedării acostamentului. La km. 8+660 de metri, din cauza ploilor si a infiltrării apei, pe o porțiune de 20 de metri, corpul drumului a cedat;
  • DN 76, loc. Vărfurile (jud. Arad) – pe tronsonul kilometric 67+100 de metri – 67+900 de metri se circulă alternativ, pe un singur fir, dirijat de piloți, cu o restricție de 40 de km/h (din cauza ploilor abundente a cedat corpul drumului).

În această dimineață, circulația a fost afectată și pe DN2 (E85) Focșani-Bacău, la kilometrul 257+400 de metri, la ieșire din localitatea Răcăciuni, județul Bacău, din cauza ploilor și a scurgerii apei de pe versanți, Carosabilul a fost acoperit cu apă pe sensul către municipiul Adjud. Traficul s-a desfășurat dirijat, pe celălalt sens. De asemenea, pe DN 22 (E87) Brăila-Tulcea, între localitățile Văcăreni și Luncavița, județul Tulcea, în urma ploilor din ultima perioadă, un mal de pământ s-a surpat, astfel că traficul a fost restricționat în totalitate pe DN 22. În ambele cazuri, circulația a fost reluată în condiții normale în jurul prânzului.

Circulația pe mai multe drumuri naționale a fost afectată de inundații. Ce trebuie să știi dacă pleci la drum

Pe DJ204D, în județul Vrancea, circulația este blocată între Podul Zamfirei și zona peco Biliești. Aici, drumul este impracticabil din cauza apei care a acoperit partea carosabilă. Circulația  spre Biliești și Suraia se desfășoară pe următoarele rute ocolitoare :

 

  • Focșani-Rădulești-DJ 204 G -Biliești-Suraia
  • Focșani -DN 23 -Boțârlău -DJ 204 G-Suraia
  • Vadu Roșca-DJ 204 D-Suraia.
  • Biliești-Rădulești-Mirceștii Vechi(DJ204G)-Mirceștii Noi-Petrești(DJ204E).
  • Boțârlău(DN23)-DJ204G-Suraia

 

Având în vedere că în mai multe zone traficul se desfăşoară în condiţiile unui carosabil umed, polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare, dar și să crească distanţa de siguranţă între vehicule. În plus, conducătorii auto trebuie să verifice înainte de a porni la drum ca autovehiculele să aibă în funcțiune sistemele de dezaburire, care să le asigure o bună vizibilitate.

 

Vremea nefavorabilă a produs deja victime în nord vestul țării. O competiție de off-road a fost suspendată după ce o mașină a fost luată de ape, pilotul pierzându-și viața. IGSU îi sfătuiește pe șoferi să nu intre cu autoturismul în zone inundate: în caz de inundaţie, la înălţimea de circa 20 centimetri apă, apa poate pătrunde în vehicul şi poate cauza pierderea controlului. La înălţimea de circa 40 centimetri apă, vehiculul pluteşte. La înălţimea de 60 centimetri, majoritatea vehiculelor sunt luate de apă.

 

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului FII PREGĂTIT sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore. De asemenea, verificați starea drumurilor înainte de a porni la drum, folosind aplicația Info Trafic.

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.