Jump to content

Omul de afaceri Ion Țiriac a inaugurat o grădiniță privată cu profil sportiv


Alucard ToV
 Share

Recommended Posts

Ion-Tiriac.jpg

 

Omul de afaceri Ion Țiriac a inaugurat o grădiniță privată, bazată pe programa britanică, cu specific sportiv, potrivit unui comunicat primit de EduPedu.ro. Taxa pentru program prelungit este de 10.000 euro pe an. Unitatea de învățământ se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 18 luni și 6 ani. Amintim că Țiriac, în ultimul mandat de ministru al Educației deținut de Ecaterina Andronescu, ar fi discutat introducerea unei scheme de finanțare de la stat pentru înființarea de grădinițe cu profil sportiv.

 

Activitățile cu preșcolarii vor fi organizate după un curriculum britanic, anunță instituția, iar din echipa de cadre didactice vor face parte și vorbitorii nativi de limba engleză. Sporturile practicate vor fi: tenis, fotbal, înot, patinaj, baschet, karate, balet, alergare, gimnastică și parkour și vor fi ghidate de profesioniști din domeniu, după cum se arată în comunicatul citat.

 

Țiriac a prezentat-o pe campioana olimpică la competițiile de natație Camelia Potec, drept coordonatorul grădiniței. Potec, care este mama unei fetițe de 2 ani, a declarat că pentru ea: “Educația înseamnă înainte de orice un copil fericit și sănătos (…) În calitate de părinte îmi doresc ca fetița mea să înțeleagă rolul sportului și să îi facă plăcere să îl practice”.

 

Evenimentul de lansare a avut loc miercuri, 30 iunie, și s-a încheiat cu o conferință de presă. Ion Țiriac a declarat că preșcolarii nu vor face sport de performanță la grădiniță, ci activități sportive prin intermediul jocurilor: “Nu vorbim despre sporturi olimpice, dar despre o viață normală pe care un copil o poate avea prin intermediul jocurilor și activităților sportive. Demarat ca un program de educație fizică conceput pentru copiii aflați la o vârstă fragedă, obiectivul nostru este ca preșcolarii să dezvolte aptitudini sănătoase care să îi conducă către o activitate fizică regulată și relevantă în obținerea de înalte performanțe academice”.

 

Potrivit site-ului grădiniței, taxele anuale sunt:

 

  • pentru programul part time, 8:45-12:15, 6.000 euro. Taxa include gustarea de dimineață.
  • pentru programul full time, 8:45-15:30, 8.300 euro. Taxa include gustarea de dimineață, prânzul și gustarea de după-amiază.
  • pentru programul prelungit, se adaugă la programul full time, 15:30-17:30, 2.500 euro.
  • indiferent de programul ales, există o taxă de înscriere de 1.000 euro.
  • prețurile de mai sus sunt valabile pentru plata integrală, pentru plăți lunare, instituția percepe o taxă de 5% pentru procedurile de facturare.
  • pentru familiile care au mai mulți copii, de la al doilea copil înscris la această grădiniță, oferta este de 5% discount.

 

WhatsApp-Image-2021-07-01-at-12.28.04-1024x842.jpeg

 

Potrivit businessmagazin, în 2013, Ion Țiriac a declarat că a investit un milion de euro pentru construirea unei grădinițe private de lux, în parteneriat cu grupul Ioanid, în aceeași locație unde se află actuala unitate de învățământ. Taxele anuale de școlarizare erau de 4.675 euro pentru grupa mini (copiii cu vârste între 18 luni şi 3 ani). Pentru celelalte grupe, suma varia între 4.800 euro pentru programul scurt (între orele 8:30 şi 12:30 ) şi 5.000 de euro pentru programul lung (între orele 8:30 dimineaţa şi 17:00).

 

În februarie anul acesta, grupul Ioanid a anunțat că se retrage din managementul educațional al grădiniței de pe domeniul Țiriac.

 

Reamintim că în 2018, omul de afaceri Ion Țiriac a discutat împreună cu membri ai Guvernului o schemă de ajutor de stat prin care firmele private puteau obține până la 500.000 de euro nerambursabili pentru înființarea unei grădinițe olimpice private. Ministrul Educației de atunci, Ecaterina Andronescu, a confirmat că s-a întâlnit cu Ion Țiriac înainte ca Ministerul Finanțelor să anunțe un ajutor de stat de 500.000 de euro. La fel și consilierul pe probleme economice al premierului, Darius Vâlcov, care a declarat la acea vreme că o grădiniță cu profil sportiv va şcolariza câte 100 de copii pe an, iar suprafaţa va fi de minimum 5.000 de metri pătraţi.

 

Aprobarea acestui programul numit “gROwth – investim în copii, investim în viitor” a fost făcută prin celebra Ordonanță de urgență 114/2018, după cum a scris la acea vreme EduPedu.ro.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.