[15 ianuarie] 1558 - naşterea lui Mihai Viteazul

[BIS aka OldNab]

 

 

 

 

Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (n. 1558, Târgul de Floci - d. 9 august 1601, Turda) a fost bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, apoi Domn al Țării Românești și, pentru o perioadă (în 1600), conducător de facto al tuturor celor trei țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova.

 

În anul 1601, în timpul unei șederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menționat pe marginea portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al vieții", ceea ce indică drept an al nașterii lui Mihai anul 1558. Domnul Pătrașcu cel Bun, considerat multă vreme ca fiind tatăl nelegitim al lui Mihai, a murit în 1557, iar împrejurarea ca Pătrașcu să fi avut relații extraconjugale în anul morții sale apare ca foarte improbabilă, avînd în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli, pentru tratarea căreia a cerut medici de la Sibiu. Ipoteza ca Mihai să fi fost fiul postum al lui Pătrașcu a fost exclusă și de Petre Panaitescu, cu argumente onomastice, genealogice, precum și pe baza cronicilor de epocă.

 

Mama lui Mihai a fost Teodora Cantacuzino, de neam grecesc. Cronica lui Radu Popescu, foarte bine informată asupra carierei lui Mihai, menționează că "mumă-sa au fost de la Oraș dela Floci [sic], care fiind văduvă ș frumoasă și nemerind un gelep [comerciant], om mare și bogat den [sic] Poarta Împărătească și care în casa ei zăbovindu-se cîtăva vreme...".

 

Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum și specificațiile din Condica episcopiei Rîmnicului, atesta că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoești, localitate aflată pe partea stîngă a Oltului, județul Vîlcea, iar aceleași surse mai specifică faptul că la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică ortodoxă, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca.

 

Mama sa, Teodora Cantacuzino, a fost soră cu Iane Cantacuzino, înalt dregător la Constantinopol și apoi ban al Craiovei, din familia Cantacuzino, iar cariera de boier Mihai a început-o pe lângă unchiul său, Iane. Pe vremea când acesta era mare ban al Olteniei, Mihai a ajuns ban mic (bănișor) al județului Mehedinți, iar în anul 1558 el deținea deja această funcție. În anul 1590 ajunge mare stolnic, între 1591-1592 devine mare postelnic, iar apoi, în scurt timp, mare agă. În tot acest timp, pentru că banul Olteniei locuia de fapt la Constantinopole, e posibil ca Mihai să fi fost și ispravnic în locul acestuia, la Craiova.

 

Între 1592-1593 Mihai a ajuns ban al Olteniei.

 

Birurile grele impuse de Alexandru cel Rău au provocat un complot boieresc, fiind pârât la Poarta Otomană, în vara anului 1593, fără consecințe pentru el. E posibil ca Mihai să fi fost implicat și el în acest complot, însă nu e sigur. Ce e cert însă, e că în această perioadă Mihai fuge în Ardeal, din cauza lui Alexandru cel Rău. În Transilvania Mihai a stat cam două săptămâni, după care a plecat la Constantinopole. Aici, ajutat de unchiul sau Iane, de Andronic Cantacuzino și de agentul englez Barton, a reușit să primească de la turci domnia Munteniei, cu sprijinul unor mari sume de bani și cadouri bogate pe care le-a dat acestora. Banii lui Mihai au venit din împrumuturi făcute la creditori care l-au urmat în țară după ce a primit domnia, cu scopul de a-și primi înapoi de la el banii și dobânzile aferente.

 

Aderarea Țării Românești la "Liga Sfântă" a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini și a întregii garnizoane otomane staționată în București, iar pe acest fundal, Mihai pornește o ofensivă generală împotriva Înaltei Porți, atacând cetățile turcești de pe ambele părți ale Dunării (Giurgiu, Hârșova, Silistra ș.a.). Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor și turcilor (la Putineiu și pe locul numit "Padina[8] Șerpătești" de lângă satul Stănești) culminată cu incendierea Rusciucului. După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă pornește o campanie similară. Datorită recunoașterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă și succesorul său, Răzvan Ștefan, Mihai trimite o delegație de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relațiile munteano-transilvănene, dar nerespectând porunca domnitorului, delegația de boieri condusă de mitropolitul Eftimie negociază și semnează la Alba Iulia la 20 mai 1595 un tratat cu Bathory prin care Mihai devenea de fapt locțiitorul acestuia pe propriul său tron (din Țara Românească), iar puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt. Comandând o armată de cca. 16.000 de ostași, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduși de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obține contra turcilor victoria la Călugăreni - 13/23 august 1595. Contraofensiva otomană îl forțează să se retragă temporar în munți, așteptând sprijinul lui Sigismund Bathory. Între timp, Ștefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor. Mihai Viteazul începe, cu sprijin transilvănean și moldovean eliberarea orașelor Târgoviște (5-8 octombrie 1595), București (12 octombrie 1595) și Giurgiu (15-20 octombrie 1595).

 

În 1594 și în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetățile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Razgrad, Babadag, Târgul de Floci, Silistra și chiar Rusciuc, Șiștova, Nicopole și Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est și Plevna în vest. Această acțiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeași perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea și gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte.

 

Întreaga creștinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, iar după moartea sa, în hârtiile găsite sub pernă, s-a aflat o scrisoare în care acești creștini îl numeau „Steaua lor răsăriteană”.

 

Pierderile suferite în urma campaniilor antiotomane, precum și dezastrele provocate de ostașii sultanului, au adus Țara Românească la o stare critică din punct de vedere financiar. Cu visteria golită, Mihai se vede silit să aplice o soluție pe cât de nepopulară, pe atât de vitală supraviețuirii statale: "așezământul" sau "legarea țăranilor de glie" prin care rumânii (țăranii fără pământ din Valahia) erau siliți să rămână pe moșia pe care se aflau în acel moment.

 

După câteva confruntări pe linia Dunării, dar mai ales după înfrângerea suferită de Sigismund Báthory în Bătălia de la Keresztes, Mihai a făcut în decembrie 1597 pace cu Imperiul Otoman. În schimbul acceptării suzeranității otomane și a plății tributului, Înalta Poartă a recunoscut domnia voievodului pe întreaga durată a vieții sale și i-a trimis steag de domnie.

 

În paralel, la 9 iunie 1598, Mihai a încheiat la Mănăstirea Dealu un tratat cu împăratul Rudolf al II-lea, care s-a obligat să-i asigure subsidii pentru întreținerea armatei și i-a recunoscut caracterul ereditar al domniei în schimbul recunoașterii suzeranității împăratului.

 

Prin dubla suzeranitate (otomană și habsburgică) Mihai a căutat să compenseze prevederile tratatului de la Alba Iulia, din 20 mai 1595, prin care recunoscuse suzeranitatea principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory.

 

În iulie 1599 a trimis o solie la Praga pentru a cere încuviințarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a inițiativei sale și, primind un răspuns favorabil, la sfârșitul aceluiași an, intră în Transilvania prin pasul Buzău cu o armată formată din români, și mercenari de diferite etnii: unguri și secui din Ardeal, polonezi, sârbi etc. După victoria asupra lui Andrei Bathory (Bătălia de la Șelimbăr, 18/28 octombrie 1599) își face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599 primind cheile fortăreței de la episcopul Demetrius Napragy. Chiar dacă a fost recunoscut de Dietă doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de facto al Transilvaniei.

În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, și realizează astfel, prima unire a țărilor române.

 

Acțiunile întreprinse de domnul muntean aveau opozanți numeroși. Nobilimea maghiară se simțea lezată de măsurile favorabile românilor pe care le dăduse voievodul. Boierii români din spațiul extracarpatic doreau slăbirea puterii domnului, fapt împotriva căruia Mihai lupta. Cercurile înalte habsburgice doreau din nou să stăpânească Transilvania pe deplin. Polonezii erau nemulțumiți de faptul că protejatul lor, Ieremia Movilă, fusese înlăturat din scaunul de la Iași. Otomanii nu puteau uita gravele pierderi pe care ghiaurul le pricinuise oștilor ce fuseseră trimise împotriva lui. Din cauza fiscalității excesive, provocată de războiul prelungit și întreținerea oastei de mercenari au izbucnit mișcări sociale.

 

Nobilii maghiari se revoltă și încearcă să îi atragă de partea lor și pe cei moldoveni plus pe unii dintre sfetnicii domnului. Polonezii sunt primii care profită și îl reînscăunează pe Ieremia Movilă. Maghiarii îl cheamă în ajutor pe italianul Giorgio Basta, adversar declarat al lui Mihai. Pe 18 septembrie 1600 Mihai este înfrânt la Mirăslău. Polonezii profită de situație și înaintează spre București pentru a-l instala pe Simion Movilă, fratele domnitorului moldovean. Viteazul este forțat să își lase familia zălog la Făgăraș și să părăsească Transilvania controlată acum de Habsburgi prin Basta. În confruntarea cu polonezii de la Bucov, Mihai este înfrânt și pierde domnia Țării Românești. Pentru a reclădi unitatea românilor ajunge până la Praga, unde este audiat la curtea Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. Inițial, habsburgii sunt ezitanți. La auzul veștii că Basta fusese înlăturat de la conducere chiar de nobilii maghiari pe care îi ajutase, împăratul Rudolf al II-lea îi acordă sprijin lui Mihai, mediind chiar o împăcare cu Basta. După victoria la de la Gorăslău din 3 august tensiunile între domnul muntean și generalul italian reizbucnesc. 

 

Cronicarul maghiar István Szamosközy dă detalii asupra modului în care Basta a complotat (cu acodrul tacit al împăratului) contra lui Mihai Viteazul.

 

"De aceea Basta, chibzuind asupra propunerii, chemat-a doi sau trei dintre căpitanii valoni și le-a mărturisit gândul: Dacă voim, zise, să trăim, cei care suntem credincioși împăratului, trebuie să ucidem pe român căci el și-a pus în gând să ne piardă și să ia țara pentru sine. Căpitanii au zis că sunt gata să facă ce li se poruncește; răspunderea să fie a înălțimii tale și atât pe noi, cât și pe tine însuți să ne aperi înaintea împăratului. Sfatul cu căpitanii fu sâmbăta, pentru ziua următoare, duminica, le-a poruncit ca atunci când vor vedea cornetul, care e un steag mic pe care-l poartă totdeauna înaintea lui Basta, când îl vor vedea că-l ridică, fără sunete de tobă și trompete, să încalece îndată toți valonii și nemții, ca și când ar vrea să năvălească asupra dușmanului.

 

După ce Basta și-a orânduit oastea în mare liniște, trimis-a trei sute de valoni și nemți asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuțeală au și înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori (Jacques Beauri) dacă a intrat în cort împreună cu încă câțiva, a pus mâna pe Mihai zicând: ești prins. Mihai i-a zis: ”Ba” și cu aceasta puse mâna pe sabie s-o scoată. Un valon, țintind cu pușca a slobozit-o și l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împușcat în spate și astfel prăbușindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie. Și jefuindu-l și împărțindu-i toată prada ce o avea în cort și vitele de afară, i-au târât trupul din cort și a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, și astfel a stat capul acolo mult timp…”

 

Momentul morții bravului voievod a fost receptat de contemporani după cum i-au îndemnat cugetul și obârșia. "Și așea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutu nemților” se exprimă cât se poate de lapidar Miron Costin, în timp ce Letopisețul Cantacuzinesc îl deplânge pe cel pierdut din invidia omenească, iar nu din vreun alt motiv: "și căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu știuse, nici să împrilejise sabiia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Și-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că așa au lucrat pizma încă din ‘ceputul lumii. Că pizma au pierdut pre mulți bărbați făr’ de vină, ca și acesta. Căci era ajutor creștinilor și sta tare ca un viteaz bun pentru ei, cât făcuse pre turci de tremura de frica lui. Iar diavolul, cel ce nu va binele neamului creștinesc nu l-au lăsat, ci iată că cu meșterșugurile lui au intrat prin inima celor hicléni, pân-îl déderă și morții. Și rămaseră creștinii și mai vârtos Țara Rumânească, săraci de dânsul. Pentru aceasta, dar, cade-să să blestemăm… pre Bașta Giurgiu, căci au ascultat pre domnii ungurești, de au ucis pre Mihai-vodă făr’ de nici o vină”.

 

Trupul eroului conform unor surse a fost îngropat pe câmpia Turzii trei zile mai târziu de către mercenarii sârbi. O altă variantă este ctitoria domnitorului din Bălgrad (Alba-Iulia). Un hrisov din 1612 ne spune că ”Sluga domniei lui, Turturea paharnic, el a furat capul lui și l-a dus în țară, de l-a îngropat cu multă cinste, ca pe un domn”. Radu Buzescu și soția sa, Preda, fiica banului Mihalcea, aveau să așeze pe mormânt o lespede pe care au ținut să fie gravat în limba română – de obicei inscripțiile erau slavonești- textul: ”Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail Marele Voievod, ce au fost Domn Țărăi Rumănești și Ardealului și Moldovei: cinstitul trup zace în câmpii(a) Tordei, și, când l-au ucis Neamții, anii au fost 7109(1601), în luna Aug. 8 zile; aceas(tă); piatră o-u pus jupan Radul Buz(escu) i jupan(i)ța eg(o), Preda”.

 

 

SURSĂ: Active News.

Edited January 18, 2023 by BIS aka OldNab

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.