Jump to content

Victimele violenței domestice pot să ceară ajutor imediat prin aplicația gratuită Bright Sky RO / Angela Galeța, Fundația Vodafone România


FROG ZEW
 Share

Recommended Posts

Aplicatia Bright Sky RO care ajuta victimele violentei domestice / Foto: Fundatia Vodafone Romania

 

Victimele violenței domestice pot cere ajutor imediat prin aplicația gratuită Bright Sky RO, lansată de Fundația Vodafone România în parteneriat cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania. Cu cine poate să vorbească în anonimat o persoană care a fost lovită de partener sau de soț, care a fost abuzată psihic? Unde poate să ceară ajutor fără ca abuzatorul să îi descopere acțiunea, care sunt centrele care o pot adăposti atunci când are cea mai mare nevoie de protecție, unde poate găsi un psiholog care să o asculte? Și ce pot face persoanele care nu trec printr-o astfel de traumă, dar care vor să-și ajute apropiați aflați în situații abuzive? Despre soluțiile la aceste probleme au vorbit într-un interviu pentru Edupedu.ro directorul Fundației Vodafone România, Angela Galeța, și Angela Chirvăsuță, comisar șef în cadrul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, care gestionează împreună aplicația gratuită Bright Sky RO.

 

Aplicația poate fi folosită de persoane care au peste 14 ani și le oferă informații atât victimelor, cât și celor care vor să îi învețe pe tineri, pe studenți, pe liceeni ce înseamnă o relație toxică de prietenie, de câte tipuri sunt abuzurile, cum escaladează în timp violența în familie. Interviul de mai jos este acordat în contextul în care astăzi, 25 noiembrie, este Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.

 

Rep.: Care sunt cele mai folosite funcții ale aplicației Bright Sky RO, singura aplicație gratuită care vine în sprijinul victimelor violenței domestice?

 

Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România: Este o secțiune extrem de importantă, care se numește Jurnalul meu și prin care aplicația o învață pe victimă cum să creeze o adresă de email securizată. Prin Jurnalul meu, secțiune din aplicație, persoana aflată în nevoie poate să trimită înregistrări audio, video, foto, către această adresă de email. Toate acestea le poate folosi ulterior ca probe în instanță.

Când a debutat acest proiect, eu însămi am aflat din această aplicație care este diferența dintre ordinul de protecție provizoriu și cel ulterior. Am aflat tot din aplicație care sunt întrebările pe care polițistul ți le adresează atunci când te duci să raportezi un abuz. Deci aici poți găsi toate informațiile și atunci știi ce o să te întrebe, cum se obține ordinul de protecție provizoriu, cel ulterior. Ca victimă, ai acces la informații inclusiv despre un plan de siguranță.

 

Apoi printre cele mai folosite sunt ghidul care explică formele de abuz, pentru că există violență psihică, socială, economică șamd. Apoi este Ghidul de evaluare-autoevaluare a siguranței într-o relație, care se numește Este abuz? și care poate fi folosit fie de victimă, fie de cineva care bănuiește că știe pe cineva care este victimă.

 

A treia ca număr de accesări este partea de Găsește ajutor, o zonă unde poți intra chiar și pe bază de localizare. Noi le recomandăm victimelor să apeleze la localizare doar dacă se simt în siguranță în acel moment. Această zonă îți afișează informații despre toate entitățile private sau ale statului care pot oferi asistență în momentul respectiv, de la ONG-uri, adăposturi, toate instituțiile care pot interveni, ONG-uri care oferă asistență psihologică. Dacă este cineva care s-a hotărât să obțină ordinul de protecție, atunci găsește acolo organizații care o pot ajuta.

 

O altă secțiune care este utilă pentru tineri este Demontarea miturilor. Acolo găsești întrebări de tipul: Azi a țipat la mine, dar sigur îi trece. E abuz sau nu e abuz? În felul ăsta vezi că de fapt ce credeai tu că e normalitate, în realitate este abuz.

 

Angela Chirvăsuță, comisar șef în cadrul Poliției Române / Foto: Arhivă personală

Angela Chirvăsuță, comisar șef în cadrul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din Poliția Română: Cei care intră în aplicație găsesc și numărul celor de la Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse (ANES), serviciu disponibil 24 din 24 și unde pot cere consilier. Ei nu oferă consiliere psihologică pe loc, dar dau sfaturi și te îndrumă spre persoanele care oferă efectiv această consiliere.

Rep.: Ați lansat aplicația exact în anul în care a debutat marea izolare, odată cu pandemia Covid-19. S-a văzut efectul izolării familiilor pe cifre?

Angela Galeța: Noi ne pregăteam de lansare chiar când a venit pandemia. Din discuțiile cu partenerii, ne-am dat seama că trebuie să nu amânăm nimic așa că am lansat aplicația în mai 2020 și în primele 3 luni au fost peste 1.500 de accesări. Am ajuns acum la peste 32.000 de utilizări a aplicației, cu 10.000 de unici. Cifrele sunt comparabile cu ale celorlalte țări în care există aplicația.

Ce credem noi că este relevant este faptul că cea mai accesată secțiune din aplicație este Ghidul cu formele de abuz și chestionarul. Deci cei care intră vor în primul rând să înțeleagă în ce situație sunt. Și apoi este bine că toate informațiile sunt puse la un loc și este ușor să le găsească atât victimele, dar și cei care au prieteni despre care știu sau bănuiesc că se află într-o situație de abuz. Fiecare își găsește locul unde să acceseze informația necesară.

 

Rep.: Cine poate apela la aplicație?

 

Angela Galeța: În primul rând, victimele. Dar este foarte important ca și publicul larg, fiecare dintre noi să acceseze aplicația. Pentru că dacă o să învățăm ce înseamnă abuzul, care sunt formele de abuz, cred că nu se va mai perpetua această legenda că ‘bătaia e ruptă din rai’, că ‘o palmă n-a omorât pe nimeni’. Speranța este în generația tânără, care poate să schimbe mentalitatea societății. Inclusiv pe mine m-a ajutat aplicația să înțeleg ce aș putea să fac dacă cunosc pe cineva aflat într-o relație abuzivă. Aplicația te învață să nu judeci victima, să stai să o asculți, să vezi cum ai putea să o ghidezi.

 

Angela Chirvăsuță, comisar șef în Poliția Română: Sunt foarte multe victime care nu vor să recunoască, de rușine, situația în care se găsesc. Aplicația te ajută să înveți să nu judeci, să suni la 112 pentru altcineva doar dacă e situația este iminentă, dar trebuie să știi că nu poți ajuta victima cu forță. În loc de a acționa atunci când victima nu dorește asta din partea ta, de fapt afli că este momentul să convingi victima că este cazul ca ea să ceară ajutor.

 

O altă informație importantă este următoarea: Niciodată nu intri în polemică de față cu agresorul, pentru că nu faci decât să înrăutățești situația, agresorul va avea un motiv în plus să se ia de victimă, atunci când tu pleci.

 

Dacă au toate aceste informații, dacă știu ce înseamnă o relație abuzivă și ce nu este normal, atunci tinerii ajung să își trieze din timp prietenii, pentru că relațiile acestea de prietenie se dezvoltă în timp în relații de parteneriat și dacă tu accepți din timp astfel de comportamente abuzive, atunci nu este în regulă. Trebuie să poți spune: nu e ok așa, nu e normal să mă suni la orice oră din zi și noapte, nu ai voie să mă controlezi, nu ai voie să îmi spui cu ce să mă îmbrac, nu ai voie să îmi spui să fac sex când vrei tu. Uneori, victimele cred că e o formă de iubire tachinarea asta, dar nu este deloc formă de iubire, este o formă de abuz.

 

Violența domestică nu se manifestă doar la cei lipsiți de educație, se întâmplă și „la case mai mari”.

 

Oamenii care intră pe aplicație mai abordează și informațiile referitoare la hărțuirea care poate avea loc la locul de muncă, deci informații cu privire la vulnerabilitatea femeii în societate, pentru că angajatorul are obligația să te protejeze. Trebuie să știi că ai dreptul să fii protejat la locul de muncă.

Revenind la informațiile pe care toți tinerii trebuie să le cunoască cu privire la ce este o relație sănătoasă și ce este toxic: nu este normal ca prietenul tău să te întrebe în orice moment al zilei Unde ești, cu cine ești?, să te sune oricând spunând că este o dovadă de afecțiune asta. În realitate, este o dovadă de control abuziv; dacă te sună pe modul Video în mod repetat în timpul zilei, atunci trebuie să știi că de fapt vrea să vadă cine este în jur, cum ești machiată, unde ești exact. Dacă partenerul îți impune un anumit anturaj, dacă îți spune că e momentul să nu te mai vezi cu prietenii tăi, că ei îți fac rău sau te învață prostii, dacă îți spune că nu te îmbraci cum trebuie, dacă îți transmite că ‘vorbești numai prostii’, atunci trebuie să știi că ești victimă și relația nu este una normală. În relațiile abuzive, nu se începe cu o palmă, ci cu violență psihologică, verbală, cu o umilire peste care treci mai ușor pentru că zici că a fost mai nervos în ziua aia sau ai făcut tu ceva greșit. Dar nimic din ce spunem nu justifică niciodată o palmă, bătaie, agresiune.

 

Agresorii au capacitatea să transfere vinovăția către victimă, să o facă să creadă că ea este de vină pentru comportamentul violent al agresorului. Cel care lovește spune, de regulă: dacă m-ai fi ascultat, nu m-ai fi adus în starea asta de nervi! Dar vorbele astea sunt absurdități, nu justifică nimic violența. Nimic din ce am putea spune nu îl poate face în mod legitim pe celălalt să ne lovească. Dar vorbele astea spuse de 1.000 de ori ajung să se transforme în ‘picătura chinezească’ pe care victima ajunge să le creadă. Și așa victima ajunge să gândească greșit despre sine în termenii: nu sunt destul de harnică, de frumoasă, de deșteaptă.

 

Violența domestică are o manifestare ciclică: agresorul când se poartă frumos, oferă flori, este iubitor, când se enervează, apoi cere scuze pentru ca victima să nu plece, apoi iar începe și o abuzează. Și victima este confuză: îi plac momentele de bine și trece peste momentele de violență, dar ‘luna asta de miere’ este din ce în ce mai scurtă ca durată, pentru că agresorul vede că îi este acceptat comportamentul violent.

Prin aplicație, nimeni nu are acces la datele și informațiile pe care le stochează victima pe adresa ei de e-mail. Dacă victima nu vrea să trimită înregistrările video, audio, fotografiile din Jurnalul meu mai departe către poliție, atunci nimeni nu are acces la ele, rămân acolo, pentru că aplicația nu permite nimănui să fie accesată această adresă de e-mail. Este important să fie o adresă nouă de e-mail și cu parolă, ca nu cumva agresorul să aibă acces la ea. Victimele pot înregistra momentele de abuz direct cu aplicația. Dar sunt și situații în care fac o înregistrare audio și o urcă ulterior pe e-mail, pe adresa securizată, după care șterg din telefon dovada.

 

Rep.: Cine “mă poate vedea” dacă am apelat la această aplicație?

 

Angela Galeța: Nimeni nu află. Eu însămi pot să șterg aplicația oricând doresc, ceea ce nu șterge însă și e-mailul, astfel că după dezinstalarea aplicației informațiile rămân acolo stocate. Iar aplicația se poate șterge, se reactivează, iar se șterge, oricând dorește victima, la fel ca în cazul unui joc.

 

Rep.: Care simțiți că ar fi următorul pas, pentru prevenirea violențelor domestice, pentru scăderea numărului real de abuzuri?

Angela Chirvăsuță, comisar șef în Poliția Română: Să transmitem informația despre aplicație cât mai multor oameni, pentru că atunci când știi ești un om puternic și ai șansa să fii salvat. Când nu știi că ești în situație critică, nu poți cere ajutor.

 

Anul ăsta, față de primele 10 luni ale anului trecut, a crescut cu 20% numărul de ordine provizorii care îl elimină pe agresor din casă pentru 5 zile. Ceea ce înseamnă că victimele au căpătat curaj și au sunat la poliție. După cele 5 zile, procurorul poate transforma în ordin de protecție de până la 6 luni acel ordin provizoriu, dar asta numai cu voința victimei, care este citată la instanță și întrebată dacă dorește un astfel de ordin de protecție de până la 6 luni. În ultimele 10 luni, cele mai multe ordine de protecție au avut 6 luni (4.483 de cazuri), iar cele de 3 luni au fost în număr de 1.649.

Judecătorul ascultă toate problemele și în funcție de probele de la dosar analizează cât de gravă este situația respectivă și dacă agresorul își poate reface comportamentul în 6 luni sau poate în 3 luni, cu consiliere psihologică. Poate judecătorul să îi ceară să facă consiliere psihologică și dacă nu se potolește, victima poate cere un alt ordin de protecție și judecătorul să îi mai dea încă 6 luni.

 

Sunt foarte multe femei care rămân fără venituri proprii, pentru că agresorul le întrerupe cariera profesională spunându-le „tu stai acasă cu copiii”, așa că acestea nu mai pot pleca pentru că nu au resurse. Agresorul se poartă într-un fel în public și altfel în familie. Iar ca victimă e greu să faci față presiunii sociale care îl vede pe el gentleman când tu de fapt ești victima, dar asta o știi doar tu. Sunt foarte multe cazuri și de vedete care pozau în familii foarte foarte fericite, iar când s-au hotărât să se despartă au spus public de câte ori au fost bătute, de câte ori s-au culcat nemâncate, dar de față cu lumea pozau în familia fericită.

Angela Galeța: Cele care sunt victime ale violenței de orice tip să aibă curaj și să ia atitudine, pentru că situația în timp poate deveni și mai gravă! Abuzul nu începe cu o bătaie, dar e important să spui Stop! de la primul semn de umilire. Victima să aibă curajul să iasă din relația abuzivă.

Angela Chirvăsuță, comisar șef în Poliția Română: Noi să nu tolerăm genul acesta de comportament, pentru că dacă tolerăm violența în jurul nostru, atunci ea se va răsfrânge asupra celor apropiați.

 

Formele de abuz sunt uneori atât de ascunse, încât trebuie să învățăm care sunt micile modificări din comportamentul prietenilor care indică un abuz: că se îmbracă chiar și atunci când este cald cu bluze cu mâneci lungi pentru că are vânătăi, dacă nu poate răspunde niciodată la telefon în afara serviciului – ăsta e semn că partenerul îl izolează, uneori cu mesaje de tipul: trebuie să acorzi tot timpul familiei. Dacă nu se mai întâlnește cu prietenii sau nu mai are voie să își vadă familia. Izolarea de hobby-uri, de prieteni, schimbarea comportamentului, a stilului de a se îmbrăca, faptul că nu mai este volubil, că nu mai participă la teambuildinguri și la alte activități normale, toate sunt semne de abuz din partea partenerului de viață. Viața în cuplu nu înseamnă izolarea în doi, ci independență, înseamnă să ai prieteni în afara casei și să ți se permită să fii tu însuți.

 

Rep.: De ce ați lansat, în parteneriat cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania, aplicația Bright Sky RO, singura aplicație gratuită din 2020 și până astăzi care vine în sprijinul victimelor violenței domestice? Cine a venit cu această idee?

 

Angela Galeța: Aplicația a apărut prima data în Marea Britanie, ca aplicație creată și finanțată de Vodafone Foundation, sora noastră din UK, și apoi a început să fie preluată și de alte țări. Din primul moment în care am auzit de Bright Sky am zis că trebuie să o aducem și în România, pentru că știam din discuțiile cu organizațiile neguvernamentale din zona aceasta că este nevoie de informație structurată care să explice ce este abuzul, cum se recunoaște, care să îți spună ce faci dacă ești într-o situație de abuz, unde te duci, cum ieși din situație? Când am decis să aducem aplicația în România, a devenit evident că nu puteam să luăm textul din Marea Britanie și să îl traducem, ci ne trebuia o aplicație adaptată României, care să aibă informații cu surse locale, care să fie conform legislației noastre șamd. Așa am ajuns la prietenii noștri de la Asociația Necuvinte și la prietenii noștri de la Poliția Română, unde sincer spun că am găsit oameni cu suflet, cu care am simțit din start că suntem pe aceeași lungime de undă. Am avut mai multe întâlniri de lucru în care specialiștii au luat fiecare cuvințel din textul pe care îl găsiți în aplicație și l-au adaptat lucrurilor din România, nevoilor legislației. Code for Romania a răspuns de partea de baze de date cu serviciile de asistență pe care le poți contacta și cărora le poți solicita ajutorul.

Angela Chirvăsuță, comisar șef în Poliția Română: Structura din care fac parte, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, se ocupă de partea de prevenire, noi nu facem dosare, nu dăm amenzi, ne ocupăm doar de promovarea informațiilor necesare ca oamenii să știe care sunt legile și ce prevăd ele, astfel încât să nu le încalce, să nu fie infractori. Dacă greșești, ești pasibil de amendă, pentru că ai obligația să știi legile României. Scopul nostru este de a le transmite oamenilor ce au voie și ce nu, ce pot face atunci când sunt în situația de a fi victimă și care sunt structurile care le apără și la care pot apela. Institutul nostru este central, dar la nivelul fiecărui inspectorat județean există o structura mică ce implementează în județul respectiv campaniile noastre. Deci în fiecare județ este câte un reprezentant al nostru.

 

Când am auzit despre aplicația Bright Sky RO, am zis că este foarte bună, pentru că noi creăm campanii, proiecte, idei pe care trebuie să le transmitem oamenilor. De multe ori, mass media nu ne bagă în seamă pentru că ceea ce facem nu are statut de știre, ci este vorba despre recomandări. Și atunci încercăm să ne creăm noi evenimentele și să facem întâlniri cu grupuri țintă din ce în ce mai mari, apelăm la angajatori astfel încât să ne întâlnim cu angajații și să discutăm despre siguranța copiilor, a familiilor, a caselor, dar asta întotdeauna după ce am fost în contact cu angajatorul care le permite oamenilor să intre în online cu noi în pauza de masă, de exemplu.

 

Dar în pandemie, în momentul în care lumea a intrat în lockdown, nu te mai puteai întâlni cu nimeni, nu mai aveai cum să ajungi la victime, toată lumea era foarte supărată și ocupată. Dar soluția a venit din faptul că toate persoanele tinere au un telefon. Toată lumea are un smartphone și atunci când vii cu aplicația Bright Sky RO este ușor să le transmiți informații. Iar cantitatea de informație care este cuprinsă în această aplicație este foarte mare. Una este să îi dai un pliant unui om și alta este să îi dai acces la sute de informații pe care le poate citi atunci când este liniștit, când are timp liber, când nu este agresorul lângă el. Victimele poate nu au posibilitatea să se ducă la secție, fie pentru că le e frică să nu le vadă cunoscuții, fie de teama că va auzi agresorul, însă aplicația te învață care sunt formele de violență, ce poți să faci, unde poți să apelezi în funcție de locul în care ești, persoanele care intră pe aplicație au chestionare de evaluare a gradului de risc în care se regăsesc. Și informația este de mare ajutor pentru că atunci când o victimă se duce să depună plângere la Poliție, ea este în stare de șoc. Poliția trebuie să îi transmită o mulțime de informații, iar victima în stare de șoc înțelege 10% din ceea ce aude pentru că ea vrea doar să spună prin ce a trecut, să scape de situație. Și atunci, Bright Sky RO e de mare ajutor pentru că victima poate citi toate aceste informații care îi sunt aduse la cunoștință și la poliție, dar când se liniștește din eveniment.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.