Jump to content

[4 decembrie] 1987 - moartea lui Constantin Noica


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Imagini pentru constantin noica

 

 

 

 

 

Constantin Noica, filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român, poate unul dintre cei mai mari filosofi ai României. Acesta s-a născut pe 12  iulie 1909 în Vitănești, Teleorman. Noica este cunoscut pentru lucrările sale: "Sentimentul românesc al fiinţei", "Creaţie şi frumos în rostirea românească", "Devenirea întru fiinţă".

 

Făcând parte dintr-o familie mai înstărită de aromâni, acesta a putut urma gimnaziul  în București, la Liceul „Spiru Haret” unde l-a avut ca professor de matematică pe Ion Barbu (Dan Barbilian). Mai târziu a absolvit Facultatea de Filosofie și Litere din bucurești, unde în 1931 își predă lucrarea de licență  „Problema lucrului în sine la Kant”, sub îndrumarea profesorului său, filosoful Nae Ionescu.

 

După o încercare de doar un an de zile de a unrma Facultatea de Matematică, Constantin Noica abandonează această facultate și pleacă din primavera anului 1938, până în aceeași perioadă a anului 1939 la Paris cu o bursa a statului francez.

 

La întoarcerea în țară, Noica își susține doctoratul în filosofie cu lucararea intitulată: Schiță pentru istoria lui „Cum e cu putință ceva nou?” la București. Iar după ce publică din bani proprii, într-un singur număr revista „Adsum”(sunt aici, sunt de față), filosoful roman pleacă 4 ani la Berlin în calitate de referent de filosofie. În acest timp participă lamai multe seminare de filosofie ale profesorului Martin Heidegger și împreună cu Constantin Floru și Mircea Vulcănescu editează patru din cursurile universtare ale lui Nae Ionescu și anuarul Isvoare de Filosofie.

 

În 1938, Constantin Noica aderă deschis la Mișcarea Legionară – Garda de Fier. Această aderare a fost făcută în semn de protest, printr-o telegram în timp ce se afla la Paris, ca urmare a asasinării lui Zelea Codrenu. Dar acesta nu s-a bucurat prea mult de noile sale activități în această mișcare deoarece la 23 august 1944 s-a instaurat, prin lovitură de stat, comunismul în România.

 

La sfârşitul anului 1958, Noica a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Acesta execută doar 6 la penitenciarul Jilava. Sub acuzația „uneltire contra orânduirii sociale” acesta a fost închis în acei șase ani dar a fost și urmărit de către securitate tot restul vieții.  După eliberare stă o perioadă în București apoi se mută la Păltiniș, lângă Sibiu, până la decesul său din 1987.

 

 

SURSĂ: Antena 1.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.