Jump to content

Asistenţa socială a persoanelor private de libertate


Claude.
 Share

Recommended Posts

Decizia nr. 307/2023 prevede modificarea şi completarea Normelor naţionale în domeniul educaţiei, asistenţei psihologice şi asistenţei sociale a persoanelor private de libertate.

 

 Stabilirea raportului numeric dintre personalul cu atribuţii în domeniul educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială şi persoanele private de libertate se corelează cu standardele de personal pe domenii de activitate şi categorii de unităţi penitenciare, stabilite prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, rezultate în urma analizei nevoilor de personal de specialitate şi a necesarului de personal în vederea încadrării.

 

 Scopul activităţii directorului adjunct sau şefului serviciului educaţie şi asistenţă psihosocială este reprezentat de previziunea, organizarea, coordonarea, motivarea, controlul, evaluarea demersurilor de reintegrare socială, derulate cu persoanele private de libertate, prin implicarea personalului în condiţiile unui climat echilibrat şi ale unei culturi organizaţionale orientate către comunitate.

 

LexCafe

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.