Jump to content

Sony Xperia 5 IV: OS, UI, cu aplicaţii ce dezvoltă talente muzicale, cinema, de gaming


Leventhe
 Share

Recommended Posts

<b>Sony Xperia 5 IV: OS, UI, cu aplicaţii ce dezvoltă talente muzicale, cinema, de gaming</b>Era o perioadă, parcă acum 2 ani când Sony reuşea să fie pionier pentru o versiune de Android, să fie prima care aduce acel OS în faţa publicului. Între timp alte companii ne oferă Android 12 şi 13 mai rapid decât japonezii. Pe Sony Xperia 5 IV

 

Era o perioadă, parcă acum 2 ani când Sony reuşea să fie pionier pentru o versiune de Android, să fie prima care aduce acel OS în faţa publicului. Între timp alte companii ne oferă Android 12 şi 13 mai rapid decât japonezii. Pe Sony Xperia 5 IV primim doar Android 12 cu Xperia UI aplicat peste, cu navigare prin gesturi şi celebrul Side Sense.

 

 

Cititorul de amprente mi se pare uneori imprecis şi e destul de strict cu modul în care trebuie să ţii degetul pe el. Ca de obicei Xperia UI nu e o interfaţă foarte îndepărtată de cea stock, cea Pixel sau Nokia, Motorola. Singura contribuie Sony e practic Side Sense, pe care am criticat-o de fiecare dată. Parcă acum e mai uşor de accesat şi are rolul de a împărţi ecranul în două jumătăţi egale, potrivite perfect pe aspectul 21:9 şi gata de multitasking. 

 

Putem ţine aici aplicaţiile preferate, dar şi deschide o aplicaţie mare şi una sub formă de fereastra pop up în dreapta jos, pentru alt stil de multitasking. Există şi o colecţie de caruseluri care îţi permit să alegi ce aplicaţie deschizi pe jumătatea de ecran de sus şi cea de jos, în mod Multi Window Switch, accesat din Recents. Recents are thumbnailuri prea mari pentru gustul meu, iar Quick Settings include clasicele shortcut-uri, puse deasupra notificărilor. 

 

Cel mai din stânga homescreen este rezervat feed-ului de ştiri de la Google, iar widgeturile de aici sunt unele stock. Avem parte şi de Always On Display personalizabil, mă org Ambient Display, care afişează notificări, player muzical, dată şi ora. Ai câteva stiluri de ceas de selectat. 

 

Screenshots interfață grafică Sony Xperia 5 IV: Screenshot_20220929-161024.jpg

 

Gamerii au parte de Game Enhancer, cu profiluri de performanţă şi nu e o coincidenţă, deoarece am văzut Sony implicându-se serios în gaming, prin faptul că a fost sponsor principal la competiţii Call of Duty Mobile. Îţi permite să scoţi semnal video cu jocul, să faci captură avansată de ecran (Video), să pui un frame rate maxim. Ai şi funcţie de streaming, dar şi Focus Settings, plus setări legate de răspunsul la atingerile tale. Văd că refresh rate-ul din setări merge chiar la un nebunesc 240 Hz. 

 

Mai avem preinstalate şi Netflix, Bravia Core, care oferă un catalog de filme clasice Sony şi îl găseam de obicei pe TV-urile companiei. Asta cu calitate de top, sunet spaţial şi îmbunătăţit în 3D. Avem şi Tidal, cu 3 luni gratuit, aplicaţie muzicală Sony, dar şi clasicele Sony Pro, Sony Cinema Pro, Sony Video Pro, cu care creem captură foto/video avansată, dar şi Music Pro, cu care ne putem începe o carieră în muzică. 

 

Sursa: https://www.mobilissimo.ro/articole-telefoane/sony-xperia-5-iv-os-ui

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.