Jump to content

Actriță hărțuită de fani din cauza rolului din Resident Evil 4


St Koppen
 Share

Recommended Posts

Ada-Wong.thumb.webp.f628f165b45cc311ef5aacc68fc67927.webp

 

 

Anumiți fani înrăiți sunt atât de pasionați de jocurile video preferate încât, nu de puține ori, cad în extreme, iar acțiunile lor nu mai au nimic de-a face cu bunul simț sau dragostea față de titlul favorit. De o astfel de experiență neplăcută a avut parte Lily Gao, actrița care și-a împrumutat vocea personajului Ada Wong din remake-ul Resident Evil 4.

 

Nemulțumiți de prestația acesteia in noul joc de la Capcom, „fanii” au invadat profilul de Instagram al actriței, lăsând tot felul de insulte în comentarii. Pentru a gestiona situația, Lily Gao a fost nevoită să dezactiveze comentariile pe contul său și să-și ascundă sau șteargă toate postările cu excepția uneia.

 

Injuriile au variat de la „prestația ta în re4remake a fost oribilă” la a o caracteriza drept „plictisită” și „fără viață” și până declarații drastice de genul „ ai ruinat acest remake, simt ca am dat banii degeaba”. Așa-zișii fani pur și simplu nu au putut înțelege ca Lily Gao nu a înregistrat replicile pentru Ada Wong de una singură, fiind îndemnată chiar de către producători să o facă într-un mod mai autentic si profesionist, care sa reliefeze mai bine profesia personajului, cea de agent secret. De altfel, chiar scenariștii Capcom au modificat replicile din ediția originală a jocului în acest remake tocmai pentru a evidenția abordarea mai realistă din noul Resident Evil 4.

 

Mai mult, nu este pentru prima oară când Lily Gao a interpretat-o pe Ada Wong de-a lungul carierei sale: actrița a jucat același rol chiar și în filmul de lung metraj Resident Evil: Welcome to Raccoon City, lansat în 2021, deci nu se poate spune că nu are experiență cu acest personaj.

 

 

DLC pentru Resident Evil 4 la orizont?

Versiunea originală de Resident Evil 4 pentru PlayStation 2, PC și Nintendo Wii includea o campanie suplimentară – Separate Ways – care permitea experimentarea poveștii din perpectiva Adei Wong. Deși o revenire a Separate Ways pentru noul remake nu a fost anunțată încă, cei care au „explorat” în cadrul fișierelor jocului au găsit referințe la „Another Order”, denumirea sub care a fost lansat Separate Ways în Japonia.

 

De altfel, Capcom are deja o tradiție în a folosi denumiri diferite pentru titlurile din seria Resident Evil în Japonia: în locul numelui cu care suntem obișnuiți pe piața occidentală, aceste jocuri au fost mereu publicate în Japonia sub titulatura Biohazard.

 

Remake-ul Resident Evil 4 este disponibil acum în versiuni pentru PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X|S și Steam (PC).

 

 

SURSA: click

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.