Jump to content

UE și Ucraina își vor recunoaște și executa reciproc hotărârile judecătorești


Claude.
 Share

Recommended Posts

Consiliul UE a convenit să stabilească relații convenționale cu Ucraina în cadrul Convenției de la Haga privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine în materie civilă sau comercială (așa-numita „Convenție privind hotărârile judecătorești”). În 2022, Ucraina a ratificat convenția, în temeiul căreia vor fi stabilite relații convenționale între Ucraina și UE la 1 septembrie 2023, cu excepția cazului în care oricare dintre cele două părți se opune.

 

Statele membre ale Uniunii Europene consideră că nu există obstacole fundamentale, legate de pildă de independența și eficiența sistemului judiciar, de lupta împotriva corupției sau de respectarea drepturilor fundamentale, care ar putea împiedica UE să stabilească relații convenționale cu Ucraina.

 

Prin urmare, decizia pregătește calea pentru stabilirea de relații convenționale între UE și Ucraina în temeiul Convenției privind hotărârile judecătorești. Aceasta va facilita recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești ale UE și ale Ucrainei în materie civilă și comercială, constituind astfel un instrument important pentru facilitarea comerțului internațional.

 

LexCafe

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.