Jump to content

Pentru gestionarea migraţiei ilegale au fost adoptate noi măsuri!


Claude.
 Share

Recommended Posts

OUG nr. 35/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 436/2023, prevede modificarea şi completarea unor acte normative privind domeniul străinilor şi azilului în România. Actul normativ reglementează o serie de măsuri necesare gestionării migraţiei ilegale și reducerii mișcărilor migraționiste secundare.

 

Măsurile vizează, totodată, alinierea cadrului normativ național privind domeniul străinilor și azilului în România la reglementările europene. Astfel, prin noile reglementări se instituie dreptul străinului de a rămâne pe teritoriul României până la finalizarea procedurii de azil. În prezent, străinul are dreptul de a rămâne pe teritoriul național, până la expirarea a 15 zile de la finalizarea procedurii de azil.

 

De asemenea, având în vedere afluxul masiv de străini proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, dar nu numai, pentru a sprijini polițiștii de imigrări în activitatea de procesare a cererilor de protecție internațională, se modifică și se completează prevederile Legii nr.122/2006, astfel încât să fie permisă implicarea experților Agenției Uniunii Europene pentru Azil (EUAA), potrivit regulamentelor europene, în primirea cererilor de azil și analizarea dosarelor.

 

Acest sprijin al experților EUAA nu presupune luarea, de către aceștia, a deciziilor administrative de acordare sau respingere a cererilor de azil, care este atribuția Inspectoratului General pentru Imigrări.

 

LexCafe

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.