Jump to content

Peste 50 de copii învățau într-o grădiniță improvizată într-un apartament. Cum au reacționat părinții


Alucard ToV
 Share

Recommended Posts

681195942_N2U5MjA2NTYxNGYxYWJmM2ZjYzU2MmIxYzQ5MDRmMTg.thumb.jpg.f5a1d507c53c84b2be3ec5f7d9b1de2a.jpg

 

Peste 50 de copii au fost mutați dintr-o gradiniță cu etaj care a intrat în renovări, într-una improvizată la parterul unui bloc, în Târgu Jiu. În noua locație, părinții au semnalat nereguli, iar autoritățile au decis că sănătatea celor mici este pusă în pericol, relatează publicația locală Pandurul.ro, joi, 26 septembrie.

 

Părinții au reclamat că cei mici erau înghesuiți într-un apartament cu igrasie. „O grădiniță cu etaj s-a mutat într-un apartament de maximum 60 de metri pătrați. Sunt condiții precare, cu miros persistent de mucegai. Nu se îndeplinește nimic. Am sesizat toate instituțiile și nimeni nu ne-a luat în seamă. Ni s-a spus că e o măsură provizorie și putem să mai suportăm și noi până la finalizare, adică 10 iunie 2025", a declarat unul dintre părinți, citat de sursa locală.

 

Ulterior, o anchetă a Direcției de Sănătate Publică Gorj a confirmat spusele părinților.

 

„Direcţia de Sănătate Publică a dispus un termen de șapte zile în care să fle găsit un alt spațiu pentru a fi mutați copii. S-au făcut verificări și s-a constatat că nu se respectă cubajul per copil. S-a constatat că mirosul persistent provine de la canalizarea blocului urmând să se facă demersuri pentru remedierea acestei situații", a explicat Daiana Militaru, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

 

În contrast, inspectorii școlari susțin că situația este exagerată și este doar o măsură provizorie.

 

„Este o situație excepţională și regretabilă (...) Acolo (în apartament n.r.) au fost zeci de ani chiar și patru grupe de preșcolari. Mi-e greu să cred că dacă s-a desfințat această entitate acum un an și jumătate, s-au degradat condițiile în așa hal încât azi sả nu mai putem vorbi de o funcționare a unei unităţi de învățământ, a unor grupe de preșcolar. S-au finalizat lucrări ce țin de înlocuirea parchetului, vopsirea pereților pentru relocare”, a declarat Ionuț Catrina, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj.

 

Conform planurilor inițiale, cei 54 de copii, alături de cele trei educatoare, erau nevoiți să rămână în apartamentul transformat în grădiniță până în 2025. În urma neregulilor, Primăria din Târgu Jiu a transmis că singura măsură este ca cei mici să mute lecțiile în online.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.