Jump to content

Universitățile de Medicină și Farmacie se delimitează de conferința conspiraționiștilor de la Brașov


DanieI
 Share

Recommended Posts

doctor-563428_1280-1-820x546.jpg

 

    Consorțiul G6 al Universităților de Medicină și Farmacie tradiționale se delimitează ferm de opiniile pseudo-științifice și dezinformarea propagate în rândul populației în cadrul unor manifestări fals denumite „conferințe științifice”, așa cum este cea desfășurată sâmbătă, 6 septembrie, la Brașov, transmite organizația într-un comunicat de presă remis Agerpres.
„Participarea unor medici, cadre universitare, la astfel de manifestări contravine normelor deontologice şi eticii universitare şi este un derapaj grav de la principiile unei activităţi de educaţie medicala corecta, riguroasa, în sprijinul sănătăţii publice.
    Prevenţia bolilor infecţioase prin vaccinare a contribuit major la scăderea mortalităţii şi morbidităţii şi la creşterea speranţei de viaţă sănătoasă. Dezinformarea, prezentarea distorsionată şi interpretarea voit greşită a datelor medicale reprezintă un atac împotriva ştiinţei şi educaţiei şi pun in pericol sănătatea publică – adică sănătatea tuturor membrilor comunităţii, de la copii la vârstnici.
    Fiecare dintre noi poate contribui la contracararea acestor prin informare reala, din surse medicale de încredere, iar Universităţile de Medicină şi Farmacie au datoria să fie astfel de surse de încredere pentru studenţi, rezidenţi, medici şi societate”, se arată într-un comunicat semnat de Viorel Scripcariu, președintele Asociației G6-UMF.
    Departamentul Profesional, Științific și Învățământ al Colegiului Medicilor din România (CMR) a reacționat rapid, subliniind gravitatea situației: „Ne delimităm FERM de această «pseudo-științifică conferință», ea nefiind creditată și neputând fi creditată de CMR, fiind în afara medicinei bazate pe dovezi, principiu de bază în activitatea medicală”.
    „Conferința” a fost transmisă live pe mai multe platforme, iar Colegiul Medicilor din România a sesizat Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), potrivit G4Media.ro.

 

Sursă: https://www.edupedu.ro/universitatile-de-medicina-si-farmacie-se-delimiteaza-de-conferinta-conspirationistilor-de-la-brasov-dezinformarea-si-interpretarea-voit-gresita-a-datelor-medicale-reprezinta-un-atac-impotriva-stiint/

Edited by DanieI
Link to comment
Share on other sites

  • DanieI changed the title to Universitățile de Medicină și Farmacie se delimitează de conferința conspiraționiștilor de la Brașov
  • DanieI locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.