De ce educația sexuală ne neliniștește atât de tare: ce ascunde frica părinților din România

[DanieI]

 

    Știu că subiectul te sperie. Știu că te face să simți un disconfort adânc, visceral, chiar și atunci când doar auzi despre el. Poate că, atunci când vezi cuvintele „educație sexuală“ și „școală“ împreună, mintea ta deja începe să construiască scenarii alarmante: copii expuși la lucruri nepotrivite, inocență pierdută prea devreme, cineva care intervine agresiv și nenatural în felul în care alegi să-ți crești copiii.

    Aș vreau acum să-ți spun ceva important: frica asta e reală, însă ceea ce o hrănește, de cele mai multe ori, nu este adevărul. Ci frica noastră adâncă de a pierde controlul. Și tocmai această frică este exploatată, subtil și eficient, de teoriile conspiraționiste care ne fac să credem că cineva încearcă „să ne sexualizeze“ copiii.

 

    De unde vine cu adevărat frica noastră?
În spatele respingerii educației sexuale se află ceva mult mai profund: anxietatea noastră ca părinți că nu ne putem proteja copiii suficient. Teama că lumea din jur îi poate răni, că poate grăbi ceva ce noi am vrea să amânăm cât mai mult. Și, atunci, creierul nostru face ce știe mai bine: caută explicații care ne confirmă această frică.

  

 Și aici intră în scenă teoriile conspiraționiste, cele care ne spun exact ce vrem să auzim: că frica noastră e justificată, că există cineva „acolo sus“ care ne amenință familia, copiii, valorile. Auzim asta, citim asta, o vedem răspândindu-se rapid în grupurile de părinți de pe Facebook sau WhatsApp și simțim că trebuie să reacționăm. Instinctiv devenim suspicioși și ne opunem.

    Și, fără să ne dăm seama, chiar atunci renunțăm la ceva prețios: la oportunitatea ca ai noștri copii să primească informații corecte, sănătoase și echilibrate despre propriul corp și despre relații. Ceva ce, de fapt, le-ar crește încrederea în ei, nu invers.

 

    Ce se întâmplă cu adevărat în educația sexuală?
Educația sexuală corect făcută, adaptată vârstei copiilor, nu înseamnă să-i expunem la ceva nepotrivit. Dimpotrivă, înseamnă să-i protejăm de confuzie, frică și abuz. Înseamnă să-i învățăm că au dreptul să spună „nu“ atunci când cineva le încalcă limitele. Înseamnă să le spunem că sunt valoroși și că nu trebuie să le fie rușine de propriul corp.

    Înseamnă să le oferim ceva ce, de multe ori, nouă, generațiilor anterioare, ne-a lipsit: siguranță, claritate și încredere.

 

    De ce credem în conspirații, chiar dacă nu avem dovezi?
Mecanismul e simplu: frica noastră caută mereu confirmare. Iar teoriile conspirației nu ne cer dovezi; ele ne oferă explicații emoționale, simple și dramatice. Mintea noastră le preferă tocmai pentru că sunt clare, ușor de înțeles și validează anxietatea pe care deja o avem. Ne spun exact ce vrem să auzim: că cineva vrea să facă rău copiilor noștri. Și atunci ne blocăm și respingem complet orice discuție.

    Dar oare asta e ceea ce vrem pentru copiii noștri? Să crească temându-se de corpul lor, confuzi și rușinați?

 

Sursă: https://www.paginadepsihologie.ro/de-ce-educatia-sexuala-ne-nelinisteste-atat-de-tare-ce-ascunde-frica-parintilor-din-romania/