Puterea care unește, nu domină: lecția lui Mary Parker Follett reinterpretată de Brené Brown

[DanieI]

 

    Puțini lideri din secolul trecut au înțeles natura puterii la fel de profund ca Mary Parker Follett. Deși trăia într-o lume condusă, aproape exclusiv, de bărbați, Follett a îndrăznit să vorbească despre o altfel de putere: una care nu strivește, ci inspiră; care nu impune, ci creează legături.

    La aproape o sută de ani distanță, Brené Brown reia această moștenire în cartea ei Strong Ground, aducând în prim-plan un adevăr care răsună puternic în prezent: felul în care înțelegem puterea ne modelează felul în care trăim, conducem și iubim.

 

    Puterea asupra (power over): când controlul devine o formă de frică
Follett numea „puterea asupra“ forma de putere care exploatează sau controlează prin reguli, prin restricționarea accesului la resurse și prin definirea a ceea ce este considerat „normal“. Este puterea ierarhică, rigidă, care menține ordinea prin frică și dominare. Ceea ce o face însă atât de perfidă – spune Brené Brown – este că se reproduce din interior: cei care au fost lipsiți de putere ajung, adesea, să o exercite în același mod atunci când li se oferă o poziție de autoritate. Vedem acest tipar în ritualurile de inițiere abuzive, în culturile organizaționale care glorifică epuizarea și în mentalitatea „dacă eu am suferit, trebuie să suferi și tu“.

    Gânduri precum „De ce m-ar interesa mamele tinere care muncesc, dacă pe mine nu m-a sprijinit nimeni?!“ devin expresia unei traume colective, transmise din generație în generație. Într-un astfel de sistem, reacțiile naturale ale spiritului uman variază între supunere și revoltă. Iar când „puterea asupra“ se manifestă la scară socială, ea se transformă în autoritarism și dezumanizare.

 

    Puterea împreună (power with): când colaborarea devine forță colectivă
În opoziție, „puterea împreună“ descrie puterea care se naște din conexiune, nu din control. Este despre găsirea unui teren comun între diferențe, despre colaborare, solidaritate și sprijin reciproc. Aici, liderul nu este cel care dictează, ci cel care creează spațiu pentru vocile celorlalți. Follett scria că această formă de putere amplifică talentele, cunoștințele și resursele individuale, transformând grupurile în comunități vii, capabile să genereze impact și sens.

    În cuvintele lui Brené Brown, „puterea împărtășită devine putere extinsă“; ea nu slăbește autoritatea, ci o umanizează.

 

    Puterea de a… (power to): autonomia ca formă de încredere
„Puterea de a…“ este expresia încrederii într-un principiu simplu: fiecare om are capacitatea de a face o diferență. Leadershipul autentic nu se bazează pe control, ci pe încurajarea celorlalți să-și descopere potențialul unic. Atunci când se simt sprijiniți să acționeze, oamenii învață, cresc și prind curaj. Iar organizația se transformă într-un ecosistem viu, nu într-o structură rigidă.

    Pentru Brown, acest tip de putere se hrănește din transparență și învățare continuă, nu din ideologie și nostalgie. Este antidotul culturilor bazate pe rușine și vinovăție.
Puterea din interior (power within): curajul de a gândi altfel
În sfârșit, „puterea din interior“ este acea forță tăcută care izvorăște din autocunoaștere și respectul față de sine. Când trăim și lucrăm din acest spațiu interior, nu mai avem nevoie să ne dovedim superioritatea – ne putem permite să întrebăm, să explorăm, să contestăm statu quo-ul. Aceasta este forma de putere care generează lideri curajoși, capabili să spună: „Nu știu, dar vreau să învăț“.

    În lumea lui Brené Brown, aceasta este esența leadershipului vulnerabil: curajul de a rămâne deschis, chiar și atunci când ești privit.

 

    Două paradigme ale puterii: frica versus conexiunea
Brown rezumă diferențele dintre cele două modele în două feluri.

 

    Cei care cred că puterea este finită:

cred că puterea trebuie protejată și folosită pentru a-și servi propriile interese;
folosesc frica și controlul pentru a diviza și a destabiliza;
oferă iluzia siguranței prin certitudini false și vinovăție proiectată asupra altora;
mențin controlul prin cruzime, mai ales față de cei vulnerabili.
Cei care cred că puterea crește atunci când este împărtășită:

se bazează pe empatie și conexiune pentru a uni și pentru a stabiliza;
valorizează decența ca expresie a respectului de sine și a respectului pentru ceilalți;
normalizează disconfortul și transformă rușinea în responsabilitate;
privesc leadershipul ca pe o formă de serviciu, nu ca pe un privilegiu.
Puterea care se naște din relație

Mary Parker Follett a visat la o lume în care puterea nu este o armă, ci o resursă comună. Brené Brown duce mai departe această viziune, oferind un nou alfabet al leadershipului – un limbaj al empatiei, al transparenței și al curajului de a spune adevărul, chiar și atunci când e incomod. Aici se întâlnesc și ideile lui Gáspár György, psihoterapeut și autor, care vorbește despre știința relațiilor ca despre o formă de cunoaștere vie, în care puterea nu se măsoară prin control, ci prin calitatea conexiunii umane: „Relațiile autentice nu sunt câmpuri de luptă pentru influență, ci spații de întâlnire între suflete. Iar acolo unde este acceptată vulnerabilitatea, se naște adevărata putere“.

    Poate că adevărata revoluție în leadership începe exact aici – în felul în care alegem să privim puterea. Nu ca pe o ierarhie, ci ca pe o rețea de relații vii, care ne țin împreună și ne dau curajul de a construi lumi mai drepte, mai umane și mai curajoase.

 

Sursă: https://www.paginadepsihologie.ro/puterea-care-uneste-nu-domina-lectia-lui-mary-parker-follett-reinterpretata-de-brene-brown/