Jump to content

OFICIAL Profesorii vor da elevilor cel mult o temă pentru acasă pe modul, dacă aceasta are ca finalitate realizarea unor lucrări mai ample/de sinteză


FROG ZEW
 Share

Recommended Posts

ID239481_INQUAM_Photos_George_Calin-820x547.jpg

 

Elevii o să primească cel mult o temă pentru acasă pe modul, dacă aceasta are ca finalitate realizarea unor lucrări mai ample/de sinteză, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 6.854 din 5 decembrie 2025 privind temele pentru acasă în învățământul preuniversitar.

 

Art. 3 – „(6) Tema pentru acasă pentru o disciplină, având drept finalitate realizarea unor lucrări mai ample/de sinteză, poate să fie maximum una pe interval de învățare (modul)”, conform ordinului citat anterior.

 

Edupedu.ro a scris că dirigintele monitorizează temele elevilor de gimnaziu și liceu, mai exact, raportează dacă profesorii dau prea multe teme și se depășește timpul maxim de 2 ore pe zi pentru rezolvarea lor, iar directorul verifică dacă învățătorii au dat teme de maximum 1 oră.

 

O altă noutate, conform ordinului publicat în Monitorul Oficial, este că temele de vacanță devin explicit opționale, adică elevul nu este obligat să le facă.

 

Recent, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, pentru știrile ProTV, că un elev de gimnaziu are 7 ore pe zi la școală și, dacă „se dau 4 ore de teme”, atunci înseamnă foarte mult

 

DOCUMENT Ordinul nr. 6.854/2025 privind temele pentru acasă în învățământul preuniversitar

 

ORDIN Nr. 6.854 – Teme pentru acasa – Monitorul Oficial Partea I nr. 1140Descarcă fișier

 

Miercuri, 5 noiembrie, la prezentarea raportului săptămânal, Daniel David a declarat că „orice profesor trebuie să înțeleagă că, dacă copiii încep să vadă temele ca un element negativ, indiferent ce teme le dai, cu toată intenția bună pe care o ai ca profesor, de fapt, vei obține efecte negative”. 

Recent, ministrul Educației și Cercetării a precizat că „ar trebui, la nivelul școlii, toată lumea să știe că temele ar trebui să fie în jur de 2 ore”. „Eu cred că elevul și-ar face cu mai mult drag o temă mai scurtă decât să-i dai nu știu câte teme pe care nu și le face sau și le face cu supărare și cu nemulțumire, și cu frustrare”, a spus acesta. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru adevarul.ro.

 

La începutul lunii iunie, Daniel David a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că profesorii care dau prea multe teme „merită” să fie atenționați. Acesta a vorbit și despre sancțiuni: „aici, sancțiunile sunt cele administrative, pe care le poate lua consiliul de administrație pentru diverse alte abateri. Este, efectiv, o abatere, ca orice altă abatere de la regulamentul școlii”

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.