Jump to content

Pentagonul anunță că sistează toate programele de formare militară, de certificare și de burse desfășurate împreună cu Universitatea Harvard


FROG ZEW
 Share

Recommended Posts

Harvard-newsharvard-edu-e1620306483282.jpg

 

Departamentul Apărării al SUA sistează toate  programele de formare, bursiere și de certificare desfășurate împreună cu Universitatea Harvard, a anunțat secretarul Apărării, Pete Hegseth, relatează The Guardian. Este cea mai nouă mișcare a Administrației de la Washington împotriva reputatei instituții de învățământ superior, ținta unui val de atacuri din partea guvernului SUA de la începutul actualului mandat al președintelui Donald Trump.

 

Hagseth a făcut anunțul într-o declarație publicată pe rețeaua X (fostă Twitter), mesaj în care a calificat Universitatea Harvard drept „woke”.

The Guardian amintește că Trump a lansat, în mandatul său, atacuri împotriva multor instituții de învățământ superior din SUA, încercând să le alinieze politicilor sale și acuzându-le că ar promova antisemitismul și ideologii de stânga. Iar Harvard – care a rezistat în instanțe acestor atacuri – a fost instituția vizată de cele mai multe astfel de decizii.

 

Săptămâna trecută, Trump a afirmat într-un mesaj pe rețeaua socială Truth Social că va încerca să obțină 1 miliard de dolari despăgubiri de la Harvard, în disputa declanșată de acuzațiile lui potrivit cărora universitatea ar permite antisemitismul, amintește sursa citată.

 

Potrivit The Guardian, Hagseth – el însuși absolvent al școlii de politici publice a Harvard – a acuzat, vineri, Harvard că ar fi o instituție a stângii radicale care ar încerca să submineze forțele armate ale SUA.

 

Iar el a spus că, în două săptămâni, unități ale Armatei, Marinei și Forțelor Aeriene vor evalua toate programele de master pentru membrii activi ai armatei, la toate marile universități americane și la alte instituții civile de învățământ superior, potrivit sursei citate.

 

Sursa

Edited by FROG ZEW
Editare lock time.
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.