Ciccio Posted April 2, 2011 Share Posted April 2, 2011 (edited) Bioshock 2 Producător: 2K Marin Platformă: PC Distribuitor: 2K Games Gen: Shooter Data lansării: 09-Feb-2010 Descriere : : Pe cât de mult îmi plac jocurile cu adevărat reuşite, pe atât de mult mă îngrozesc ştiind că acestea vor avea parte inevitabil de o continuare. Dacă primul a avut un succes răsunător e imposibil ca al doilea să nu fie la fel de bine primit, nu? Să ne înţelegem, nu e vorba neapărat de concept în sine, ci de faptul că în cazul unei continuări, obiectivele sunt de obicei 1) îmbunătăţirea sau păstrarea elementelor apreciate din predecesor, 2) introducerea unor idei noi care să nu distrugă reţeta şi întotdeauna 3) să aducă mai mulţi bani... dar nu neapărat în ordinea asta. Se poate spune că sunt mai cinic decât prevede legea, dar în cazul lui BioShock 2, faptul că echipa care l-a creat a fost înlocuită cu un amalgam de producători chiar nu a fost un semn bun pentru mine (nu-mi aduc aminte să mai fi văzut până acum un titlu produs în colaborare de patru studiouri – cinci dacă-i socotim şi pe cei de la Arkane).Cine a terminat primul BioShock ştie că modelul Bouncer de Big Daddy este personajul emblematic al jocului. Da, vorbesc de costumul ăla umblător de scafandru cu un burghiu imens, care atunci când îl împuşti din greşeală şi vezi că i se înroşesc „ochii” te face să strigi disperat „NU, n-am vrut! IARTĂ-MĂĂĂĂĂ!”. E, dacă în BioShock ai fost un aparent Joe Average picat din cer (la propriu) direct într-o metropolă subacvatică aflată în ruină numită Rapture, de data asta eşti Delta, un Big Daddy prototip din seria Alpha care este înviat într-o Vita Chamber la 8 ani după evenimentele din predecesor. Şi pe lângă faptul că poţi folosi plasmide, un lux cu care „urmaşii” tăi nu se pot lăuda, un alt lucru care te face unic este faptul că ai fost primul Big Daddy „legat” cu succes de o Surioară (Eleanor) pe care s-o protejezi. Surioară care acum s-a făcut mare şi îţi cere ajutorul prin intermediul unor mesaje telepatice.8 ani însă au fost suficienţi pentru ca lucrurile să se schimbe sensibil în paradisul pierdut al lui Andrew Ryan. Splicerii, foştii rezidenţi ai oraşului care şi-au modificat atât de mult ADN-ul încât au luat-o razna, sunt mai periculoş ca oricând, iar drept răspuns, „the powers that be” au creat un nou model de Big Daddy, numit Rumbler, care să poată face faţă hienelor care vânează ADAM-ul strâns de Surioare. Mai mult, Rapture se află acum sub controlul Sofiei Lamb, o doamnă cu convingeri niţel mai comuniste altruiste şi vizibil diferite faţă de individualismul promovat cu ardoare de Andrew Ryan, convingeri care până la urmă au trimis-o direct în închisoare. Lucru care în mod ironic a avantajat-o până la urmă. Pentru o populaţie trecută printr-un război civil extrem de brutal, noţiunea de „Familie” susţinută de Sofia Lamb şi transformată într-o veritabilă religie de către „părintele” Wales a reprezentat o schimbare fundamentală comparativ cu legea junglei adoptată de Andrew Ryan. De aceea, splicerii din BioShock 2 nu vor să te omoare doar fiindcă dependenţa de ADAM i-a transformat în monştri, ci şi pentru că te percep ca o ameninţare la adresa unei comunităţi care îi primeşte cu braţele deschise. O altă diferenţă notabilă e că splicerii sunt mult mai diformi din cauza anilor de modificări genetice, majoritatea renunţând la măştile pe care le purtau în primul BioShock şi abandonând în acest fel şi ultima rămăşiţă de umanitate pe care o mai aveau. De aceea, Rapture este un loc mult mai sălbatic decât era când l-ai explorat prima oară, iar pentru a supravieţui vei avea nevoie de toate uneltele care îţi sunt oferite.După cum spuneam, cu toate că eşti un Big Daddy poţi folosi şi plasmide. Asta puteai să faci şi-n primul BioShock, dar acum poţi folosi o plasmidă şi o armă în acelaşi timp, lucru care îţi uşurează vizibil munca în timpul luptelor. Oferta de Plasmide este în mare cam aceeaşi din primul BioShock, cu câteva schimbări subtile, în timp ce îmbunătăţirile pasive – Gene Tonics – se găsesc în număr mai mare, o parte dintre noutăţi axându-se pe modificarea burghiului din dotare. Dacă tot suntem aici, mini-game-ul de hacking a fost schimbat din potrivirea unor ţevi într-un „quick time event” care nu mai îngheaţă totul în jurul tău când faci pe electronistul. De asemenea, vei primi bonusuri sub formă de muniţie, truse medicale, bani, damage îmbunătăţit pentru turele şi minicoptere™ sau o durată mai lungă a alarmelor împotriva splicerilor dacă nimereşti anumite zone speciale în timpul tentativei de hacking. Arsenalul a suferit şi el nişte modificări: cheia franceză a fost înlocuită de burghiu, spear gun-ul a luat locul arbaletei (semănând foarte mult cu Stake Gun-ul din Painkiller), chemical thrower-ul a dispărut din schemă, dar ai primit în schimb un Remote Hacking Tool şi Rivet Gun-ul folosit de modelul Rosie de Big Daddy. Pistolul, shotgun-ul şi mitraliera sunt din nou prezente la apel, doar că Tommy Gun-ul a fost înlocuit cu un model mai supărat. Camera folosită pentru studierea inamicilor a evoluat şi ea un pic, întrucât acum o să filmezi splicerii în loc să le faci poze, dar utilitatea ei a rămas neschimbată, oferind bonusuri şi Gene Tonics pe măsură ce ajungi să cunoşti cât mai bine un inamic, fie că e vorba de spliceri, Big Daddies sau sistemele de securitate. System Requirements : OS: Windows XP, Vista, Windows 7 Processor: AMD Athlon 64 Processor 3800+ 2.4Ghz or better, Intel Pentium 4 530 3.0Ghz Processor or better Memory: 2GB Graphics: NVIDIA 7800GT 256MB graphics card or better, ATI Radeon X1900 256MB graphics card or better DirectX: DirectX 9.0c Hard Drive: 11GB Sound: 100% DirectX 9.0C compliant sound card or onboard sound Trailer+Gameplay : http://www.youtube.com/watch?v=dIopXUPVGFE&feature=player_embedded Edited April 2, 2011 by Ciccio 1 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Br i an Posted April 2, 2011 Share Posted April 2, 2011 (edited) Din trailer pare foarte frumos chit ca e un fel de Horror mie imi place jocurile de tipul ala,dar am o intrebare , a aparut? Fiindca as vrea sa il incerc,sau e vechi ? P.S: Imi place cum l-ai prezentat tu ca Moderator,scrisu etc. Edited April 2, 2011 by Superdryjpn Link to comment Share on other sites More sharing options...
Ciccio Posted April 2, 2011 Author Share Posted April 2, 2011 Din trailer pare foarte frumos chit ca e un fel de Horror mie imi place jocurile de tipul ala,dar am o intrebare , a aparut? Fiindca as vrea sa il incerc,sau e vechi ? P.S: Imi place cum l-ai prezentat tu ca Moderator,scrisu etc. A aparut pe 9 Februarie 2010 ...Nu este vechi,grafica este bine pusa la punct . Link to comment Share on other sites More sharing options...
Unknown X Posted April 2, 2011 Share Posted April 2, 2011 Daca este un Shooter , de ce l-ai postat la Other Games ? Pe viitor casca ochii . TOPIC UPDATE : Topic mutat in Shooter Games ! Link to comment Share on other sites More sharing options...
Ciccio Posted April 3, 2011 Author Share Posted April 3, 2011 Daca este un Shooter , de ce l-ai postat la Other Games ? Pe viitor casca ochii . TOPIC UPDATE : Topic mutat in Shooter Games ! L-am postat la "Others Games" deoarece nu este un shooter . In primul rand,tu nu folosesti arme normale ! Este o combinatie intre Shooter si FPS.Data viitoare intereseaza-te ... Link to comment Share on other sites More sharing options...
Unknown X Posted April 3, 2011 Share Posted April 3, 2011 Nenea , FPS inseamna First Person Shooter , daca esti paralel cu jocurile nu imi zice tu mie ca nu stiu ce gen de joc este BioShock , da ? Cauta tu unde vrei pe internet si vei vedea ca BioShock este un Shooter sau FPS , adica FPS jocul este jucat dintr-o perspectiva First Person . Link to comment Share on other sites More sharing options...
Ciccio Posted April 3, 2011 Author Share Posted April 3, 2011 (edited) Nenea , FPS inseamna First Person Shooter , daca esti paralel cu jocurile nu imi zice tu mie ca nu stiu ce gen de joc este BioShock , da ? Cauta tu unde vrei pe internet si vei vedea ca BioShock este un Shooter sau FPS , adica FPS jocul este jucat dintr-o perspectiva First Person . In primul rand,nu ma fa "paralel" ,cate stiu eu despre jocuri,n-ai tu fire'n cap (fara suparare) . Ai inteles gresit,eu ma refeream in sensul ca nu este un Shooter oarecare,este mai mult de atat.In joc nu doar te'mpusti cu alti monstrii , daca l-ai fi jucat am fi fost pe aceeasi unda de idei,dar daca nici nu l-ai jucat ...N-avem ce vorbi ! Hai sa nu ne mai certam , +1 aiurea ! A jucat cineva DLC-ul ? "Minerva's Den" ? Cica a aparut..dar nu-l gasesc nicaieri .. EDIT Unknown X : Sincer , imi pierd timpu' incercand sa te fac sa intelegi ca este un SHOOTER , bine ai si tu dreptate nu e un shooter normal , e un SHOOTER SF . Nu-mi zice tu mie ca nu l-am jucat , daca nu l-as fi jucat il lasam acolo unde era si nu-ti reclamam nimic . Din partea mea subiectul e inchis , eu doar am incercat sa-ti deschid ochii , insa tu ... , salut ! Edited April 4, 2011 by Unknown X Link to comment Share on other sites More sharing options...
CristianuLSefuu Posted April 3, 2011 Share Posted April 3, 2011 notele mele pentru joc sunt : Grafica = 8/10 Gameplay= 9/10 Instructions and setting = 10/10 Fun=10/10 PS : man wallpaperu pe care lai pus e atat de hot , e super Link to comment Share on other sites More sharing options...
Dkb Posted April 3, 2011 Share Posted April 3, 2011 lam avut si eu:X Link to comment Share on other sites More sharing options...
Guest WhiskY Posted April 4, 2011 Share Posted April 4, 2011 Frumoasa prezentare , cu siguranta ai depus ceva munca . Insa discutia ta cu Unknown X n-are rost , are dreptate trebuia postat la shooter games , el ti-a zis frumos insa ... Apropo , chiar tu in post-ul tau ai scris la Gen : Shooter , in cazu asta ce cauta la Other Games ? Link to comment Share on other sites More sharing options...
BlueR Posted April 4, 2011 Share Posted April 4, 2011 Bioshock 2 Producător: 2K Marin Platformă: PC Distribuitor: 2K Games Gen: Shooter Data lansării: 09-Feb-2010 L-am postat la "Others Games" deoarece nu este un shooter . In primul rand,tu nu folosesti arme normale ! Este o combinatie intre Shooter si FPS.Data viitoare intereseaza-te ... Te-ai decis? Ba e Shooter, ba nu e. Anyway, nu-mi place jocu'.. e prea SF. Nici nu prea imi plac shooter. Link to comment Share on other sites More sharing options...
JustMed Posted April 4, 2011 Share Posted April 4, 2011 Deci, in primul rand nu inteleg de ce nu postezi sursa, daca mai vad un topic fara sursa precizata ti le sterg pe toate, in al doilea rand nu inteleg de ce te contrazici aiurea, peste tot scrie ca jocul este Shooter iar tu il postezi la Other Games ( trebuia sa te interesezi ), ai grija ce topicuri mai faci si cum le faci. 1 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Arries Posted April 17, 2011 Share Posted April 17, 2011 Grafica frumosa foarte frumoasa merita jucat Link to comment Share on other sites More sharing options...
Nick15 Posted April 19, 2011 Share Posted April 19, 2011 , copy&paste fara sa pui sursa. http://computergames.ro/ro/jocuri/viewitem/id/2218/name/bioshock-2/section/review.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts