Zww Posted September 12, 2011 Share Posted September 12, 2011 Poster: Numele jocului: F.E.A.R. 3 Descriere: F.E.A.R. 3 este primul titlu al seriei realizat de studioul Day 1 Studios, producătorul insistând de această dată pe componenta multiplayer a jocului. Astfel, campania single player poate fi abordată şi în mod cooperativ, lui Point Man (protagonistul primului F.E.A.R.) alăturându-i-se ca personaj jucabil şi Paxton Fetell (personajul negativ din acelaşi joc). În F.E.A.R. 3, accentul cade pe luptele armate împotriva oponenţilor umani, componenta paranormală a poveştii trecând în plan secundar. De altfel, povestea este mult prea complicată pentru a putea fi pricepută de cei care nu au încercat vechile titluri ale seriei. Pe de altă parte, inteligenţa artificială din F.E.A.R. 3 este probabil cel mai reuşit aspect al jocului, schimburile de focuri fiind cu adevărat intense. Din păcate, cel puţin în ceea ce priveşte versiunea de PC a jocului, există numeroase probleme de portare şi optimizare. Chiar dacă grafica este mulţumitoare, unii jucători ar putea fi nevoiţi să renunţe la anumite elemente grafice (cum ar fi suportul pentru DirectX 11) pentru a putea beneficia de un framerate acceptabil sau de redarea corectă a jocului în rezoluţia dorită. Parti bune: -schimburi de focuri intense şi inteligenţa artificială pe măsură -aspect grafic potrivit pentru un joc F.E.A.R. -multiplayer interesant şi cuprinzător Parti rele: -probleme de portare şi optimizare pe PC -povestea întortocheată şi latura horror subdezvoltată -adăugarea unor componente artificiale precum campania cooperativă sau sistemul de challenge-uri Pe ce consola se joaca: PS3/Xbox 360 Trailer: Link to comment Share on other sites More sharing options...
X360XHypnoSeFTW Posted September 14, 2011 Share Posted September 14, 2011 L-am jucat pe XBOX nu se compara cu celelante totusi, devine plictisitor uneori, in fine, terminat, banal. Link to comment Share on other sites More sharing options...
T3oR Posted September 17, 2011 Share Posted September 17, 2011 Interesant dar nu prea... Link to comment Share on other sites More sharing options...
CoNNeR Posted October 14, 2011 Share Posted October 14, 2011 Mda... Nici mie nu imi place jocul. In primul rand nu prea e realist si este cam ca si celelalte jovuri F.E.A.R. Parerea mea... Link to comment Share on other sites More sharing options...
The Magic Boy Posted October 14, 2011 Share Posted October 14, 2011 L-am jucat e tare.Dar dupa mn e ca alte jocuri F.E.A.R. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Xaos Posted October 15, 2011 Share Posted October 15, 2011 Am terminat jocul , are grafica destul de frumoasa si pe Xbox. Link to comment Share on other sites More sharing options...
EnZo2011 Posted October 16, 2011 Share Posted October 16, 2011 e misto F.3.A.R . Link to comment Share on other sites More sharing options...
Roe Posted October 28, 2011 Share Posted October 28, 2011 Am terminat FEAR 2-ul pe Xbox. A fost un joc destul de reusit cu o grafica excelenta Dar.... am o presimtire ca acesta va fi slab. Aa, sa nu uitam de FEAR care l-am jucat pe PC, si la un moment dat mi se facea prea frica ca sa-l joc. Mersi ca mi-ai adus aminte sa rejoc FEAR 1 si continuarile acestuia.... Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts